Visând la India. De data asta cu un bilet în buzunar

Sunt câțiva ani de când am India pe wishlist, fără să mă încumet să merg acolo. O fi murdar, o fi haotic, o să mă îmbolnăvesc, osăpățesccevadacămăducacolo?

Temerile sunt ca ciupercile: se simt bine la umbră, acoperite din belșug cu frunze uscate și umede, dar ia scoate-le la lumină, sub soarele puternic, și vezi dacă mai supraviețuiește ceva. Așa și cu fricile mele, la un moment dat s-au evaporat.

Poate că de vină pentru asta au fost călătoriile sau poate cărțile, sau poate că am acceptat, într-un final, ideea de ”India” și nu i-am mai opus rezistență ca până atunci. Astă iarnă, când a apărut o ofertă bună pentru un bilet de avion, n-am mai stat pe gânduri și l-am cumpărat pe loc. Fără planuri, fără gânduri, fără temeri.

Un pic de background: mi-au plăcut dintotdeauna poveștile despre colonii. Aventurile, hainele safari, pământurile nedescoperite și parfumul unei epoci. De la Jules Verne mi se trage, știu. M-am visat vânând insecte prin pădurea tropicală sau făcând înconjurul lumii în balon. Mi s-ar fi potrivit și-o viață laissez-faire prin Indochina, atunci când nu eram prea ocupată cu vreun safari sau cu descoperirea unui trib misterios – mă și văd lenevind sub un ventilator de tavan, făcând planuri pentru următoarea expediție.

Dar vai, viața nu ține cont de visurile din copilărie. Tot ce pot face e să-mi găsesc propriile amintiri într-un spațiu care nu-mi aparține și să-mi imaginez că încă mai pot descoperi ceva. India, o fostă mare colonie, e un astfel de loc în care poți visa cu ochii deschiși și poți descoperi exact ce ai nevoie să descoperi.

Planul

Planul e să văd tot și să țopăi de colo-colo până îmi expiră zilele de concediu. Din iarnă până acum am avut un plan bine închegat, care presupunea să vizitez predominant o regiune (Rajastan), însă planul a sucombat brusc duminica trecută, când m-a lovit o revelație: ”Dar de ce nu aș vizita TOT?” Chiar așa, de ce?

În numai câteva ore mi-am modificat tot planul, ba chiar mi-am cumpărat și toate zborurile interne, astfel că traseul acesta este cel definitiv: New Delhi – Agra – Jaipur – Amritsar – Mumbai – Goa – Chennai – Bhubaneswar – Calcuta – Varanasi – New Delhi. Cercul se închide după ce m-am plimbat prin nord și prin sud, la vest și la est. De ce să stai într-un loc când poți să explorezi atâtea?

Toate locurile de pe listă îmi sunt cunoscute și mi-am dorit să le văd, singurul intrus e acest Bhubaneswar, de care n-am auzit în viața mea până acum, dar de care m-am împiedicat în talmeș-balmeșul rutelor aviatice indiene. Vom vedea ce va ieși și din asta!

Călătorii mai confortabile, colonial style

În general, când oamenii scriu despre o călătorie în India, e mai mult ca sigur o călătorie backpacker style. În India se poate călători foarte, foarte ieftin, dar de ce să cauți prețuri mici când au hoteluri ca-n povești? Am căutat hoteluri cu grădini, haweli, clădiri coloniale sau măcar ceva cât de cât mai confortabil.

În ce măsură voi rămâne la hotelurile astea și nu va trebui să fac un downgrading, rămâne de văzut. Dar nimic pe lumea asta nu mă împiedică să visez la așa ceva, chit că nu îmi permit să stau în majoritatea dintre ele.

Și cum rămâne cu siguranța, cu mizeria, aglomerația, bacteriile și nebunia de acolo?

Ah, who cares?! Mă uit în urmă și momentele de care-mi amintesc cel mai clar sunt cele în care am evadat. Clipele pe care le-am visat, locurile care m-au surprins și sentimentul de a fi, pentru foarte puțin timp, aproape liberă. Dacă toate astea vin la pachet cu diverse neplăceri, așa să fie. Sunt curioasă ce îmi va oferi mie țara asta cât un continent și cu ce amintiri mă voi întoarce de acolo. Sper să fie la fel ca în copilărie, când începeam o poveste nouă:

Duminică 20 octombrie, către ora prânzului, coasta indiană apăru la orizont. Două ore mai târziu, pilotul se urca pe bordul Mongoliei. La orizont, un șir de coline se profilau armonios pe fondul cerului. Îndată coroanele de palmieri care acopereau orașul își arătară verdeața vie. Vaporul intră în rada dintre insulele Salcette, Colaba, Elephanta şi Butcher, şi la ora patru şi jumătate acostă la unul din cheiurile portului Bombay.

În clipa aceea, Phileas Fogg…

  1. M-ai ucis. Dacă ai cumva o poză bună, așa, portret, mi-ar trebui pentru altar. Încep să mă închin la tine, tu ești Dumnezeu, Anca!

  2. Ohhh, super! India este destinatia la care visez de ceva timp. Imi doresc tare mult sa ajung aici in viitorul cat mai apropiat. Dar trebuie sa gasesc si o persoana dispusa la o astfel de aventura. Partenerului meu se pare ca nu-i plac povestile indiene…😉 De abia astept sa citesc mai mult!

  3. Salut !Iti urmaresc blogul de ceva ani si cu mult interes si placere! Bravo !Ai mult curaj!Mai ales PT India,sa mergi singura!Iti doresc vacanta placuta, plimbari lungi,peisaje si oameni magnifici!Poate gasesti si pt mine,India lui Mircea Eliade ! succes si drum bun! Multumesc pentru tot ce imparti !

  4. Anca, in Jaipur am prieteni (indieni, localnici) buni. Unul dintre ei este ghid, vorbeste germana si engleza, are studii in Elvetia. Daca ai nevoie de ajutor in zona aceea, da-mi de veste sa te pun in legatura cu ei. Apropo de colonii si mahalale, dar nu numai, recomand cartea Shantaram…:-) Enjoy!

    1. Andreea, nu mi-ar strica niște contacte acolo. Poți să-mi dai adresa lui de email într-un mesaj privat?By the way, am citit Shantaram, e unul din motivele pentru care vreau să vizitez Mumbai și, poate, Leopold Cafe 🙂

    1. Nu am găsit zboruri directe Goa-Kerala și Kerala-Chennai sau alte destinații din est, astfel că din Goa zbor la Chennai și apoi mai departe. Kerala rămâne pentru altă dată, mai sunt destule locuri de vizitat prin India cât să-mi ajungă pentru zece vacanțe 🙂

  5. India e pe lista scurta de ceva vreme dar încă nu mi-am luat inima in dinti…m-am mulțumit cu Indonezia, Malaezia, Singapore, Tailanda si Cambogia.Îți doresc sa ai parte de experiențe minunate si sa/ti Asculți instinctul.Abia aștept sa-ti citesc peripețiile plăcute.Drum bun, distracție maxima si experiențe nebănuit de frumoase!

  6. Aminteles ca ai facut calatoria si a durat ? Cat a costat tot circuitul si la ce hoteluri de cate stele si cat a costat cazarea pe noapte, te rog doresc maim multe informatii daca poti, ai adresa : odetigru@hotmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *