Dacă în Cartagena ești transportat într-o lume elegantă, cu istorie colonială, Medellín te aduce rapid cu picioarele pe pământ. Colombia adevărată e acolo, cu bune și cu rele, dezbrăcată de orice pretenție falsă.
Ce verde e Medellín!
Primul lucru pe care îl vezi din aer e cât de verde e Medellín: numai dealuri verzi și șosele care șerpuiesc prin tunele. Mi-l imaginam mai prăfuit, dar l-am găsit fermecător privit din aer. Nici când am coborât din autobuz la centrul comercial San Diego nu mi s-a părut așa de rău cum îi este reputația, haosul mă aștepta în centrul orașului, unde am avut cazare.
Locuri de vizitat în Medellín
Plaza Botero
E o gălăgie și un talmeș-balmeș de nedescris în partea asta a orașului: sute de vânzători ambulanți care vând de toate, de la empanadas prăjite în stradă, fructe și sucuri de fructe, rucsacuri și haine, telefoane furate și abonamente la Netflix. Aici comerțul se face la microfon și fiecare tarabagiu cu un munte de banane își laudă marfa anunțându-i tare pe toți cei din jur câte banane costă nu știu câți pesos.
Hotelul la care am stat avea și un restaurant ascuns în interior, așa că au angajat un tip care de la prânz încolo stătea în ușa hotelului și urla la microfon, invitând trecătorii să viziteze restaurantul. Când pe aceiași 10 mp sunt mai mulți posesori de microfoane care țipă în același timp, îți vuiește capul.
În centrul din Medellín realitatea e în forma cea mai brută: vagabonzi care dorm pe jos sau cerșesc un bănuț, vânzători ambulanți, oameni obișnuiți la cumpărături, prostituate semi-dezbrăcate, polițiști, indivizi care fac reclamă la vreun local sau la un magazin sau la mai știu eu ce.
Am văzut haos și prin India, dar aici era cu furtișaguri. Toate magazinele au gratii, chiar și unele tarabe improvizate, la supermarket produsele banale sunt închise în casetă de protecție, la ieșirea din magazin trebuie să arăți bonul și ești căutat în rucsac. Este sărăcie, oamenii vând lucruri vechi lângă metroul Parcul Berrío, alții vând bomboane, chinezisme ieftine, mâncare foarte ieftină (puiul este la putere, e probabil cea mai ieftină carne).
Muzica e omniprezentă, o fi sărăcie, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii trist! Sunt suficiente niște boxe date la maximum, niște mâncare la câțiva pesos porția și viața e numai bună de trăit.
Între toate astea e o normalitate pe care începi s-o înțelegi după mai multe zile, oamenii sunt fericiți cu căsuțele lor strâmbe construite în pantă, pe străzi pe care îți dai sufletul până le urci, cu acoperișuri de tablă și netencuite, cât să aibă un acoperiș deasupra capului pentru familia lor.
Santo Domingo
Am luat telegondola (MetroCable, integrat în linia de metrou și pentru care nu trebuie să plătești bilet separat) și m-am dus până la Santo Domingo. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am plimbat de două ori sus și jos cu telegondola, nu-ți interzice nimeni să faci asta. Și poți să te oprești în fiecare stație de telegondolă ca să faci poze, apoi să urci în următoarea gondolă, fără să părăsești stația.
Comuna 13
În Comuna 13 mi-am făcut curaj și am scos aparatul foto să-mi fac niște poze. Nu mai e ca pe vremea lui Pablo când scoteai arma… acum e cu graffiti, tururi ghidate și tricouri pentru turiști. Fițe.
M-am dus până în Comuna 13 singură, nu foarte convinsă că o să mă simt în largul meu acolo. Până la urmă acesta fusese cel mai periculos cartier din cel mai periculos oraș din lume! Între timp Comuna 13 a devenit celebră pentru că s-a reinventat: se pare că cel mai mult au ajutat scările rulante (escaleras eléctricas) care au facilitat accesul în cartier. Sunt niște scări rulante obișnuite, care se pot folosi gratuit și pe lângă care au apărut o mulțime de graffiti foarte bune. În loc de lupte între bandele de traficanți, artă.
Nu e totul roz acolo, am citit pe un blog că un grup de turiști aflați acolo cu un ghid a trebuit să se adăpostească atunci când cineva a început să tragă cu arma. Dar în mod normal e în regulă să mergi în Comuna 13, m-am simțit mai în largul meu decât în centrul orașului, printre prostituate.
Sunt multe tururi ghidate acolo, dar e ușor de ajuns și pe cont propriu: am luat metroul până la San Antonio, iar de acolo am mai mers un kilometru pe jos până la scările rulante. Nu m-am plimbat de capul meu prin cartier, e labirintic ca toate cartierele de pe dealuri și nu prea ai ce vedea, în afară de priveliștile senzaționale din vârful dealului.
Disco-biserica
La întoarcerea spre metrou am dat peste o disco-biserică! Nici nu știam că există așa ceva, practic sunt niște oameni care se adună într-un loc, nu contează ce loc, și cântă cântece pe teme religioase în ritmuri pop-rock, cu o trupă instrumentală. În cazul de față adunarea era pe întuneric într-un fel de garaj în care încă mai erau decorațiunile de la Anul Nou, dar era atâta bucurie și poftă de viață în cântecele lor încât nu mai conta unde erau. Am ieșit zâmbind de acolo 😊
Museo de Arte Moderno de Medellín
În partea de sud a orașului este Poblado, un cartier mai șic în care a avut și Pablo Escobar o casă, care e acum muzeu (nu, n-am vizitat-o). Multe clădiri de birouri, șosele largi și curate, zone pietonale verzi în care lumea ieșise la o plimbare, un alt fel de Medellín, te-ai fi putut crede în vreun oraș occidental acolo.
Poblado
Poblado e cartierul din Medellín unde cafenelele cu flat white impecabil, cazări pentru backpackeri și coworkingurile cu nomazi digitali conviețuiesc cu dealurile verzi care îți amintesc că încă ești în inima Medellín, nu într-un decor steril de Silicon Valley tropical.
În 2026 am stat în Medellín vreo zece zile în total, dar n-am revizitat locuri văzute în 2021, ci m-am axat pe alte zone: un pic de Poblado și ceva mai mult Laureles (care e foarte fain, rezidențial și liniștit).
El Castillo
Dacă nu vrei să vizitezi Casa Museo Pablo Escobar (biletul de intrare mi s-a părut cam scump), e o alternativă drăguță în Poblado: El Castillo.
El Castillo Museo y Jardines e un castel în stil gotic, cocoțat pe dealurile din Medellín, cu grădini îngrijite și vedere peste El Poblado. A fost construit în anii ’30 ca reședință privată, iar azi e muzeu, cu mobilier european, vitralii, tapiserii și o atmosferă ușor teatrală.
Nu e genul de obiectiv must see dacă ai doar o zi în oraș, dar dacă vrei o pauză de la trafic, malluri și ritmul alert din vale, acolo găsești liniște, iarbă tunsă perfect și un pic de nostalgie aristocratică tropicală.
Nu arată deloc a Medellín sau Colombia, iar grădina e drăguță pentru o pauză verde. Pentru interior, se organizează niște tururi ghidate în care nu ai voie să faci poze. Mobila și decorațiunile sunt cele originale, e o casă foarte frumoasă.
Lucruri utile: turul ghidat în interior costă 35.000 COP, exteriorul se vizitează gratuit.
Metroul
Pentru un oraș cu o reputație atât de proastă, Medellín, America de Sud, are un metrou de suprafață impecabil, cu mai multe linii de telegondolă care urcă dealurile.
În prima zi în Medellín în 2021 am luat metroul și m-am oprit în fiecare stație ca să fac poze: dealuri verzi cu case, un oraș imens împrăștiat pe o suprafață foarte mare. În afară de clădirile înalte din centru sau din Poblado, restul clădirilor sunt case la roșu cu 2-3 etaje maximum.
Telegondolele
Dar distracția principală sunt telegondolele. Am luat la rând fiecare linie, oricum nu sunt foarte multe, cea mai interesantă e lângă Comuna 13, e linia J care merge la La Aurora: la un moment dat urcă un deal abrupt, pe care îl coboară vertiginos, apoi urcă din nou. Și aici m-am dat de două ori cu telegondola, e principala atracție a orașului 😄
Într-o altă parte am prins niște nori amenințători și alte priveliști frumoase: de oriunde te-ai urca pe dealurile din Medellín ai alte vederi. E o zonă care începe în centrul vechi, cel agitat și murdar, și continuă într-un cartier drăguț, cu un tramvai modern și multe graffiti pe pereții clădirilor.
M-aș fi putut crede în Canada, într-un peisaj post-industrial modernizat, cu multe magazine și restaurante de cartier.
Medellín e plin de contraste, mă bucur că am mers până acolo să-l văd cu ochii mei, pentru că seamănă și nu seamănă cu orașul din Narcos. Cartierele de pe dealuri nu s-au schimbat aproape deloc, dar orașul evoluează și se reinventează, deși trebuie să fie mult mai greu decât pentru vreun mare oraș occidental.
Informații practice
Cum ajungi în Medellín
Medellín are zboruri internaționale și naționale și e bine conectat, inclusiv cu alte țări. În 2026 am zburat în Medellín din Santiago de Chile, via Bogotá, iar la plecare am zburat direct spre Puerto Rico.
Drumurile cu autobuzul sunt lungi din cauza geografiei, pe distanțe mai lungi trebuie să iei avionul dacă nu vrei să petreci o zi pe drum.
Transfer de la aeroport
De la aeroportul internațional din Medellín (MDE) ajungi ușor în oraș cu autobuzele Combuses care pleacă din fața aeroportului.
Autobuzele merg direct la San Diego în Medellín, unde e un mall și stație de metrou. Biletul costă 20.000 COP, fie cash, fie cu cardul. De preferat să aveți cash.
Transport local
Uber e convenabil pe distanțe mici și, de multe ori, surprinzător de ieftin comparativ cu alte orașe mari. Funcționează bine în El Poblado, Laureles și în zonele centrale.
Pentru metrou și autobuze, care acoperă foarte bine orașul, ai nevoie de cardul Cívica, pe care îl poți cumpăra de la stațiile de metrou și din unele stații mari de autobuz. Se încarcă ușor și îl folosești pentru metrou, Metrocable și majoritatea autobuzelor integrate.
Metroul din Medellín e curat, eficient și, sincer, e mândria orașului. Leagă nordul de sud pe vale și are conexiuni spre cartierele de pe deal prin Metrocable, care merită folosit și pentru priveliște, nu doar pentru transport.
Cazare
În 2021 am stat la Hotel Conquistadores, foarte basic, dar curat și cu recepție 24 h.
E multă gălăgie acolo, dar dimineața treceam peste drum și-mi luam o empanada la unu-doi lei, lângă hotel era un nene care făcea suc proaspăt de portocale la un leu sau poate cumpăram niște mango curățat și feliat, la pungă (costă vreo trei lei).
La prânz mâncam undeva în jur, cel mai ieftin fel de mâncare era pe la cinci lei, au multe produse de patiserie bune cu tot felul de umpluturi, sucuri necunoscute, am băut ceva bun într-un loc și nu m-am putut dumiri dacă avea lapte sau era suc de fructe.
În 2026 am stat prin Poblado și Laureles: International House Coliving & Coworking Medellin, Hostal Casa Primavera și Road Living Home.
Siguranță
Am ignorat vagabonzii care dormeau pe cartoane la câțiva metri distanță, am avut grijă cum îmi țineam rucsacul, nu plecam la plimbare cu toți banii la mine sau cu lucruri de valoare și toată lumea credea că sunt de-a lor: amiga, reina mía, mami – le-am auzit pe toate.
De ce să vii până în Medellín? Pentru că și aici trăiesc oameni și nu toți trăim în lumi perfect sigure și fermecătoare și merită să vezi care e realitatea în lume, nu să faci presupuneri privind imagini la televizor.
Vremea
Temperaturile sunt stabile tot anul, în jur de 22–28°C ziua și 16–20°C noaptea. Nu există iarnă și nici vară adevărată. Nu ai nevoie nici de geacă groasă, nici de aer condiționat serios. E genul de loc unde dimineața ieși în tricou și seara adaugi, eventual, un hanorac subțire.
Ce contează mai mult decât temperatura e ploaia. Sunt două perioade mai ploioase, de obicei aprilie–mai și septembrie–noiembrie. Sunt averse tropicale scurte și intense, de obicei după-amiaza. Diminețile sunt adesea senine, iar norii vin pe la 3–4, când orașul începe să aburească ușor între munți.
Niciun comentariu