Dacă în Cartagena ești transportat într-o lume elegantă, cu istorie colonială, Medellin te aduce rapid cu picioarele pe pământ. Columbia adevărată e acolo, cu bune și cu rele, dezbrăcată de orice pretenția falsă.
Sumar
Ce verde e Medellin!
Primul lucru pe care îl vezi din aer e cât de verde e Medellin: numai dealuri verzi și șosele care șerpuiesc prin tunele. Mi-l imaginam mai prăfuit, dar l-am găsit fermecător privit din aer. Nici când am coborât din autobuz la centrul comercial San Diego nu mi s-a părut așa de rău cum îi este reputația, haosul mă aștepta în centrul orașului, unde am avut cazare.
Plaza Botero
E o gălăgie și un talmeș-balmeș de nedescris în partea asta a orașului: sute de vânzători ambulanți care vând de toate, de la empanadas prăjite în stradă, fructe și sucuri de fructe, rucsacuri și haine, telefoane furate și abonamente la Netflix. Aici comerțul se face la microfon și fiecare tarabagiu cu un munte de banane își laudă marfa anunțându-i tare pe toți cei din jur câte banane costă nu știu câți pesos.
Hotelul la care am stat avea și un restaurant ascuns în interior, așa că au angajat un tip care de la prânz încolo stătea în ușa hotelului și urla la microfon, invitând trecătorii să viziteze restaurantul. Când pe aceiași 10mp sunt mai mulți posesori de microfoane care țipă în același timp, îți vuiește capul.
În centrul din Medellin realitatea e în forma cea mai brută: vagabonzi care dorm pe jos sau cerșesc un bănuț, vânzători ambulanți, oameni obișnuiți la cumpărături, prostituate semi-dezbrăcate, polițiști, indivizi care fac reclamă la vreun local sau la un magazin sau la mai știu eu ce.
Am văzut haos și prin India, dar aici era cu furtișaguri. Toate magazinele au gratii, chiar și unele tarabe improvizate, la supermarket produsele banale sunt închise în casetă de protecție, la ieșirea din magazin trebuie să arăți bonul și ești căutat în rucsac. Este sărăcie, oamenii vând lucruri vechi lângă metroul parcul Berrio, alții vând bomboane, chinezisme ieftine, mâncare foarte ieftină (puiul este la putere, e probabil cea mai ieftină carne).
Muzica e omniprezentă, o fi sărăcie, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii trist! Sunt suficiente niște boxe date la maxim, niște mâncare la câțiva pesos porția și viața e numai bună de trăit.
Între toate astea e o normalitate pe care începi s-o înțelegi după mai multe zile, oamenii sunt fericiți cu căsuțele lor strâmbe construite în pantă, pe străzi pe care îți dai sufletul până le urci, cu acoperișuri de tablă și netencuite, cât să aibă un acoperiș deasupra capului pentru familia lor.
Metroul
Pentru un oraș cu o reputație atât de proastă, Medellin are un metrou de suprafață impecabil, cu mai multe linii de telegondolă care urcă dealurile. În prima zi în Medellin am luat metroul și m-am oprit în fiecare stație ca să fac poze: dealuri verzi cu case, un oraș imens împrăștiat pe o suprafață foarte mare. În afară de clădirile înalte din centru sau din Poblado, restul clădirilor sunt case la roșu cu 2-3 etaje maxim.
Santo Domingo
Am luat telegondala (MetroCable, integrat în linia de metrou și pentru care nu trebuie să plătești bilet separat) și m-am dus până la Santo Domingo. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am plimbat de două ori sus și jos cu telegondola, nu-ți interzice nimeni să faci asta. Și poți să te oprești în fiecare stație de telegondolă ca să faci poze, apoi să urci în următoarea gondolă, fără să părăsești stația.
Comuna 13
În Comuna 13 mi-am făcut curaj și am scos aparatul foto să-mi fac niște poze. Nu mai e ca pe vremea lui Pablo când scoteai arma… acum e cu graffiti, tururi ghidate și tricouri pentru turiști. Fițe.
M-am dus până în Comuna 13 singură, nu foarte convinsă că o să mă simt în largul meu acolo. Până la urmă acesta fusese cel mai periculos cartier din cel mai periculos oraș din lume! Între timp Comuna 13 a devenit celebră pentru că s-a reinventat: se pare că cel mai mult au ajutat scările rulante (escaleras eléctricas) care au facilitat accesul în cartier. Sunt niște scări rulante obișnuite, care se pot folosi gratuit și pe lângă care au apărut o mulțime de graffiti foarte bune. În loc de lupte între bandele de traficanți, artă.
Nu e totul roz acolo, am citit pe un blog că un grup de turiști aflați acolo cu un ghid a trebuit să se adăpostească când cineva a început să tragă cu arma. Dar în mod normal e în regulă să mergi în Comuna 13, m-am simțit mai în largul meu decât în centrul orașului, printre prostituate.
Sunt multe tururi ghidate acolo, dar e ușor de ajuns și pe cont propriu: am luat metroul până la San Antonio, iar de acolo am mai mers un kilometru pe jos până la scările rulante. Nu m-am plimbat de capul meu prin cartier, e labirintic ca toate cartierele de pe dealuri și nu prea ai ce vedea, în afară de priveliștile senzaționale din vârful dealului.
Disco-biserica
La întoarcerea spre metrou am dat peste o disco-biserică! Nici nu știam că există așa ceva, practic sunt niște oameni care se adună într-un loc, nu contează ce loc, și cântă cântece pe teme religioase în ritmuri pop-rock, cu o trupă instrumentală. În cazul de față adunarea era pe întuneric într-un fel de garaj în care încă mai erau decorațiunile de la Anul Nou, dar era atâta bucurie și poftă de viață în cântecele lor încât nu mai conta unde erau. Am ieșit zâmbind de acolo 😊
Poblado
În partea de sud a orașului este Poblado, un cartier mai șic în care a avut și Pablo Escobar o casă, care e acum muzeu (nu, n-am vizitat-o). Multe clădiri de birouri, șosele largi și curate, zone pietonale verzi în care lumea ieșise la o plimbare – un alt fel de Medellin, te-ai fi putut crede în vreun oraș occidental acolo.
Metro Cable
Dar distracția principală sunt telegondolele. Am luat la rând fiecare linie, oricum nu sunt foarte multe, cea mai interesantă e lângă Comuna 13, e linia J care merge la La Aurora: la un moment dat urcă un deal abrupt, pe care îl coboară vertiginos, apoi urcă din nou. Și aici m-am dat de două ori cu telegondola, e principala atracție a orașului 😀
Într-o altă parte am prins niște nori amenințători și alte priveliști frumoase: de oriunde te-ai urca pe dealurile din Medellin ai alte vederi. E o zonă care începe în centrul vechi, cel agitat și murdar, și continuă într-un cartier drăguț, cu un tramvai modern și multe graffiti pe pereții clădirilor. M-aș fi putut crede în Canada, într-un peisaj post-industrial modernizat, cu multe magazine și restaurante de cartier.
Medellin e plin de contraste, mă bucur că am mers până acolo să-l văd cu ochii mei, pentru că seamănă și nu seamănă cu orașul din Narcos. Cartierele de pe dealuri nu s-au schimbat aproape deloc, dar orașul evoluează și se reinventează, deși trebuie să fie mult mai greu decât pentru vreun mare oraș occidental.
Cazare în Medellin
Am stat la Hotel Conquistadores, foarte basic, dar curat și cu recepție 24h. E multă gălăgie acolo, dar dimineața treceam peste drum și-mi luam o empanada la 1-2 lei, lângă hotel era un nene care făcea suc proaspăt de portocale la 1 leu sau poate cumpăram niște mango curățat și feliat, la pungă (costă vreo 3 lei). La prânz mâncam undeva în jur, cel mai ieftin fel de mâncare era pe la 5 lei, au multe produse de patiserie bune cu tot felul de umpluturi, sucuri necunoscute – am băut ceva bun într-un loc și nu m-am putut dumiri dacă avea lapte sau era suc de fructe.
Am ignorat vagabonzii care dormeau pe cartoane la câțiva metri distanță, am avut grijă cum îmi țineam rucsacul, nu plecam la plimbare cu toți banii la mine sau cu lucruri de valoare și toate lumea credea că sunt de-a lor: ”amiga”, ”reina mia”, ”mami” – le-am auzit pe toate. Într-o săptămână cât am fost acolo am văzut un singur turist străin care era cu un ghid, dar trebuie să fie și alții, nu cred că e chiar așa de puțin vizitat orașul cum pare la prima vedere.
De ce să vii până în Medellin? Pentru că și aici trăiesc oameni și nu toți trăim în lumi perfect sigure și fermecătoare și merită să vezi care e realitatea în lume, nu să faci presupuneri privind imagini la televizor.
Alte locuri de lângă Medellin
Santa Fe de Antioquia, un orășel liniștit de lângă Medellín
Ceva frumos, de prin Columbia: Piedra del Peñol & Guatapé
10 zile în Bogotá: ce să vezi și să mănânci în capitala Columbiei
Cât costă să stai o lună în Columbia?