O bucățică de Via Transilvanica: Mălâncrav – Florești – Criș

Sâmbătă am făcut un traseu de 23 kilometri pe Via Transilvanica între Mălâncrav – Florești – Criș și înapoi spre Mălâncrav, dar pe altă rută, pe drumul spre Iacobeni: am văzut o vulpe, un iepure uriaș, o căprioară și am fentat câțiva câini de stână. Fără moș Martin, din fericire!

Via Transilvanica: start în Mălâncrav

Traseul începe chiar în Mălâncrav – cărarea se vede în aplicația maps.me, dar am descărcat și traseul GPX de pe site-ul Decathlon. Pentru că a plouat vreo trei zile înainte de drumeție, am găsit noroi mare pe traseu și nu l-am făcut exact ca pe hartă, ci am mers în paralel, pe coama dealurilor.

Chiar de la început a trebuit să mă întorc din drum și să mă cocoț pe un deal, căci pe traseul oficial era atâta noroi încât nu putea mergem pe acolo. Bonus la urcatul pe deal e că ai cele mai frumoase priveliști de acolo! O doamnă care lucra pe câmp la baza dealului m-a văzut sus și mi-a făcut cu mâna, am salutat-o și eu și am plecat la drum 😊

Mălâncrav – Florești

După o vale și puțin mers prin pădure am ajuns pe o pășune largă unde m-a întâmpinat un câine cât un urs și blând ca un miel: a dat din coadă de cum m-a zărit, cred că stătea acolo să păzească lemnele, dar era mai dornic de companie decât de păzit.

Cea mai frumoasă parte din traseu a fost acolo, pe colinele alea verzi – în afară de o gospodărie undeva mai în vale, nu sunt alte locuințe sau ferme acolo. I-am invidiat pe oamenii de la ferma aceea, înconjurați doar de dealuri și atât: un bărbat antrena un cal, era o zi perfectă pentru așa ceva și pentru picnicuri la unul dintre cireșii maiestuoși de pe câmp, atât de încărcați de flori încât era de mirare că nu se rupeau crengile.

Ultima porțiune a fost un traseu luminos prin pădurea tânără.

Florești

Florești mi s-a părut un sat mai sărăcăcios și mic, sunt câteva case dărâmate pe acolo și altceva n-ai ce face decât să-l traversezi în drum spre alte locuri.

Florești – Criș

Traseul oficial îmi arăta că erau 6 kilometri de la Florești la Criș, dar uitându-mă pe hartă mi-a venit ideea că trebuie să fie o scurtătură peste deal. Colinele Transilvaniei sunt pline de trasee ale localnicilor, unele nemarcate, eram sigură că trebuia să fie și un drum mai scurt. Și era.

Am ieșit din sat pe o alee care pe hartă părea fundătură: în capăt am dat peste o casă cu mulți câini care au lătrat de mama-focului. Nu erau legați, dar nici n-au avut curaj să iasă din curte, așa că am trecut pe lângă ei și am mers mai departe.

Doi băieți de vreo 10 ani, cu biciclete, au mers pe lângă mine o vreme – voiau să-și dea drumul cu bicicletele din vârful dealului și erau curioși să știe de unde sunt și cum am ajuns acolo. Când le-am spus că am venit pe jos din Mălâncrav unul dintre ei a exclamat ”Vai de mine!” 😅

A urmat un drum prin pădure cam neplăcut: la un moment dat am întâlnit o vale adâncă și am coborât cu grijă, erau frunze și noroi umed. Peste tot erau cărări marcate de căruțe, motociclete și ce mai folosesc sătenii, așa că era destul de clar pe unde o puteam lua. Iar maps.me e o aplicație foarte bună!

După ce am ieșit din pădure am ajuns pe o câmpie și cum mă uitam așa am văzut o vulpe vânând prin arătură! M-am apropiat destul de mult de ea până m-a văzut și s-a uitat fix la mine câteva secunde 😊 Nu peste multă vreme am speriat un iepure uriaș care stătea pitit într-o tufă la vreun metru de mine: era atât de mare încât în prima clipă am crezut că e un pui de căprioară.

Traseul s-a terminat pe un deal cu vedere spre Criș, așa că m-am oprit acolo pentru o pauză mai lungă și am luat masa de prânz, deja era târziu, 4 după masa.

Castelul Bethlen din Criș

Criș e singurul sat în care am mai zărit turiști, erau câțiva străini la Castelul Bethlen, care se vizitează gratuit, și am mai văzut câteva persoane pe mountain bike în apropiere de sat.

Criș – Mălâncrav

Aplicația maps.me îmi arăta pe hartă că traseul de întoarcere e același cu cel pe care venisem, dar nu voiam să fac același drum înapoi: am văzut că exista un drum spre Iacobeni, apoi un drum prin pădure până în Mălâncrav, așa că am luat-o pe acolo, erau 11 kilometri în total și urma să ajung înapoi în sat pe la 7-7.30 seara. Se înnopta târziu în perioada aceea, așa că a fost ok.

A urmat un drum neasfaltat, dar larg, apoi un drum mai îngust pe lângă câmpii și dealuri. M-am întâlnit cu un câine mare care păzea un câmp – m-a urmărit cu privirea câteva minute până s-a lămurit că nu e nimic interesant.

Ceva mai încolo am trecut pe lângă o turmă de oi pe un deal: din ierburi a zbughit-o o căprioară, iar ciobanul a pus câinii pe ea, vreo 4-5 dulăi mari. Erau aproape de mine și m-a cam speriat episodul. După ce s-a terminat vânătoarea, unul dintre câini a trecut pe lângă mine, m-a văzut și s-a oprit: fără lătrat sau ceva amenințător, doar m-a urmărit atent câteva minute, până m-a pierdut din vedere.

Dacă n-ar fi câinii și urșii, locurile astea ar fi raiul pe pământ, a fost atât de frumos la sfârșit de aprilie, când totul era verde crud și pomii erau înfloriți, încât părea ireal că așa ceva există lângă noi. Pentru localnici probabil e banal, dar pentru cineva de la oraș un astfel de traseu e o încântare.

Pe la 7 seara am ajuns la marginea satului Mălâncrav, aproape de locul din care plecasem, bucuroasă tare că reușisem să fentez urși și câini.

Lucruri utile

Traseul e pe Via Transilvanica și este marcat, puteți descărca GPX de aici. Foarte utilă e aplicația maps.me, care afișează multe cărări care nu apar deloc pe Google maps. În Mălâncrav și prin împrejurimi nu e semnal Orange sau Vodafone, doar Digi.

Pe tot traseul nu m-am întâlnit cu nimeni, în afară de localnici prin satele traversate sau zărit vreun fermier în depărtare, dar sunt cărări folosite, cu urme de tractoare și animale.

Sunt și urși în zonă, de regulă ies la plimbare după înserat; spre finalul traseului am mers pe un drum cu multe curbe și mi-era frică să nu-mi iasă brusc vreun urs în cale, așa că am fluierat cam tot drumul. Nu știu dacă funcționează, dar măcar pot spune că merg prin păduri fluierând 😀