Este o dragoste imposibilă. Părinții noștri s-au opus, ne-au despărțit și ne-au obligat să locuim în țări străine, departe una de cealaltă: eu într-un decor gri-dâmbovițean, Verona pe malul verde al lui Adige. A fost o dragoste la a doua vedere; la prima mi-am zis „da, îmi placi, dar locuri frumoase eu am mai văzut”. Apoi am mers mai departe până m-am trezit în fața unei priveliști de vis. N-am apucat să spun decât „Wow!”, după care am tăcut, vrăjită. Am traversat un pod de piatră, am coborât pe malul încălzit de soare, am stat, m-am uitat și nu m-am putut sătura de cele ce le vedeam.
La sfârșit am urcat un deal înalt, până sus, în vârf, ca să pot vedea mai bine Verona, oraș al dragostei și-al soarelui care îți picură în vene otrava dulce a frumuseții. Aș fi stat lipită de balustrada podului cu ochii în depărtare, m-aș fi făcut și eu de piatră doar ca să nu fie nevoie să plec vreodată. Dar clipa a venit.
Cum ajungi în Verona: am ajuns acolo cu trenul din Vicenza.
M-ai convins sa trec Verona pe lista :D. Din Italia eu vroiam sa ajung doar la Napoli, dar acum lungesc un picut lista 😀
Si eu am sudul pe lista: Napoli, Sicilia cu Taormina, poate Sardinia si Apulia.. 🙂 Chiar nu stiu cand o sa termin cu calatoriile astea, mereu am locuri de vazut 😛
Foarte frumoase imagini! Devin din ce in ce mai nerabdatoare 🙂
Pai mai ai un pic pana in mai 🙂
Seamana cu Pisa, daca faci abstractie de podul de piatra(in Pisa e de beton) 🙂
N-am fost inca in Pisa, de unde nu stiu decat acea imagine faimoasa, cu turnul. Trebuie sa merg pana acolo, sa verific 🙂