Varșovia, între vechi și nou

Când am aflat că voi merge la Varșovia la sfârșitul lui noiembrie mă și vedeam luptându-mă cu troienele de zăpadă și dârdâind în fața unui magazin cu dulciuri și cafea fierbinte, precum fetița cu chibrituri. Apoi n-am mai studiat problema până zilele trecute când tastând Weather+Warsaw am aflat imediat că va fi soare cu vreo 9 grade pline de Celsius. Singura persoană neîncrezătoare în prognozele meteo s-a dovedit a fi propria-mi mamă care și-a amintit de o fostă colegă de facultate din Polonia care, acum 30 de ani, se plângea mereu că e frig și plouă în țărișoara ei, prin urmare ar fi indicat să îmi iau și eu umbrela.

Dimineață de noiembrie

Nu a plouat la Varșovia. Și nici foarte frig nu a fost, asta depinzând de cum definești frigul și cât de gros te-ai îmbrăcat. Dar asta nu m-a împiedicat să simt o primire mai degrabă rece din partea acestui oraș pe care, din păcate, nu l-am prea visat în nici un fel și l-am așteptat mai degrabă cu o curiozitate indiferentă. Mă întrebam cum o să mi se pară țara din care niște strămoși de-ai mei au plecat spre Basarabia, iar de acolo în România, oare o sa mă simt ca acasă în Varșovia? Nu m-am simțit.

În primul și în primul rând m-am rătăcit. De vreo două ori. În prima dimineață am bătut unul dintre bulevardele centrale ale orașului de vreo patru ori, în ambele direcții, pentru că, deși mă aflam pe strada pe care trebuie să mă aflu, conform hărții, mai trebuia să știu și direcția de mers. Direcție care mi se părea a fi cea bună de fiecare dată când o schimbam. A doua oară am repetat greșeala din ziua anterioară, pentru că repetarea este mama învățăturii, și am fost salvată până la urmă de gazda mea de la hotel care, după mai multe telefoane de ghidare, a renunțat, s-a urcat în mașină și m-a recuperat dintr-o stație de autobuz.

Apoi, nu știu dacă cineva a observat, dar poloneza este o limbă cu foarte multe consoane, cu denumiri greu de pronunțat și care par toate să semene între ele, iar dacă nu seamănă, atunci nu le poți ține minte mai mult de câteva secunde, după care te mai uiți pe hartă încă o dată, și încă o dată, și încă o dată… în cazul în care ai o hartă; eu aveam doar fragmente și bucățele.

Orașul nou

Nu am apucat să văd, în prima zi, decât puțin din ”city-ul” lor, cu mulți zgârie nori construiți recent lângă Palatul Culturii, o construcție “cadou” al Uniunii Sovietice pentru poporul polonez. Este vorba de o hardughie care seamănă foarte mult cu Casa Scânteii de la noi; clădirea deține recordul de înălțime – este cea mai înaltă din toată Polonia și are un lift super rapid pe care îl auzeai efectiv vâjâind și șuierând printre etaje. De sus, de la etajul 30, poți admira tot orașul.

Stare Miasto, orașul vechi

Ca să vezi ceva mai frumos decât “realizările” comunismului și cele ale corporațiilor noului mileniu care s‑au cocoțat în clădiri din sticlă, trebuie să cobori în Stare Miasto, orașul vechi. O iei pe Ulica Nowy Swiat care seamănă cu strada pietonală din Sibiu, fiind însă mult mai lungă, și ajungi în piața Castelului Regal. De acolo mai e foarte puțin până în Rynek Starego Miasta (Piața Orașului Vechi), acum plină cu chioșcuri în care se vindeau de la mănuși și căciuli de blană la cartofi spiralați prăjiți, acadele și turtă dulce, cârnați, jucării și pâini uriașe. Erau chiar și un măgăruș și o capră, într‑un mic țarc, iar alături un lumânărar făcea lumânări prin metoda turnării cerii topite pe niște ațe ce atârnau și se învârteau pe o roată, sau cum s‑o fi numind metoda respectivă.

Varșovia are și un zid fortificat, Barbakan, cu un pod care face legătura cu orașul vechi, și pe care eu m‑am chinuit să îl fotografiez împreună cu luna de pe cer, fără să prea reușesc. Nu știu de ce, dar am avut tot timpul impresia că în Polonia se întunecă mai devreme decât în România – am prins puțină lumină, puțin soare, și m‑am plimbat mai mult pe întuneric pe niște străzi care ar fi putut fi cele ale Lipscaniului nostru, dacă i‑ar trăsni cuiva prin cap să îl renoveze și să îl “vândă” turiștilor străini.

Orașul Vechi e vechi doar cu numele pentru că Varșovia a fost bombardată serios în cel de-al doilea război mondial și Stare Miasto a fost complet distrus, apoi reconstruit clădire cu clădire după picturi vechi. Polonezii însă nu au uitat asta – găsești peste tot vederi cu “before and after” ale locurilor cunoscute din Orașul Vechi, sau cu reproduceri după lucrările lui Canaletto care a vizitat si el Warszawa la un moment dat. Un oraș reconstruit, dar interesant, care are mai multe în comun cu Bucureștiul nostru decât cu mai elitista Praga.