La Varna, din păcate

Lucrurile stau așa: în ultima zi petrecută la bulgari voiam să ajung până la Kaliakra – știți care, locul ăla mișto de dincolo de Vamă, cu stânci ce aproape te roagă să le fotografiezi și o mare adâncă. În principiu să ajungi acolo nu-i o mare scofală, din Golden Sands se organizează chiar și excursii de o zi pentru cei fără mașină, cu condiția să te trezești de dimineață și să achiți vreo 30 leva.

De trezit nu m-am putut trezi pentru că sunt leneșă și mă informasem cu o seară înainte la recepția hotelului dacă sunt autobuze spre Kaliakra și mi se spusese că da, da’ să merg eu întâi la Varna, la autogară, să iau de acolo un autobuz, că direct din Golden Sands nu e nimic.

Zis și făcut, stația de autobuz mi se spusese că e colea, pe stânga străzii. Găsesc, mă duc, văd că scrie Aquapolis și stau jumătate de oră în stația greșită, până mă lămurește un bulgar ce și cum. Nu-i nimic, the day is long, timp avem, găsim până la urmă stația corectă.

Și încep să stau, și stau, și stau, timp în care trec vreo 4-5 autobuze cu numărul care nu mă interesa pe mine, trec vreo 100 de taxiuri din care 50 încetineau în dreptul nostru ca să-și ofere serviciile de șoferie, iar vreo 3 taxiuri au oprit alături pentru negocieri mai serioase. Unul dintre șoferi a stat, nu exagerez, 40 de minute la discuții în bulgară, germană, engleză, se mai ducea omul spre mijlocul șoselei, poate se vedea vreun mușteriu, nu, nimic, iar înapoi la cei din stația de autobuz, poate-poate pică ceva.

Într-un final un cuplu de bulgari cedează – întâi ea și apoi el, de după o semn de circulație mai iese o tanti și se urcă toți în taxi și se duc spre Varna. Nu și eu, care nu voiam decât în autobuzul 409, care autobuz n-a vrut să vină deloc timp de o oră și jumătate. În cele din urmă m-am plictisit, m-am urcat într-un autobuz oarecare și am plecat spre Varna.

Prima oprire – catedrala, chestia cenușie de mai jos; imediat cum intrai înăuntru te lua în primire părintele care te întreba de unde ești, cum te cheamă, te binecuvânta cu un șomoiog de busuioc – frumos, apoi îți arăta ligheanul cu donații – nu așa frumos.

În interior pe fiecare metru pătrat pe care se putea lipi ceva, adică aproape peste tot, pe icoane, pe pereți, pe becuri, lipite bilețele cu „foto 6 leva”, „foto 6 leva”. Pentru că am mai văzut biserici ortodoxe la viața mea n-am făcut nicio „foto 6 leva” și am mers mai departe.

Peste drum de catedrală este biroul de informații unde o tanti bine intenționată m-a îndrumat oarecum greșit așa că pe la ora 13.00 eram nervoasă, lihnită de foame, obosită și…tot în Varna. Dacă e Varna, hai să vedem Varna atunci!

Citește și: Călărețul din Madara, Fortăreața Ovech și Pobiti Kamani din Bulgaria

Varna e un fel de Mangalia, dar fără far și cu mai multe cafenele. Are o zonă pietonală cu un aer puternic provincial, dar cu câteva fațade drăguțe. Are mare, înghețată bună și autocare Hop-On/Hop-Off (or fi existând d’astea și pe litoralul nostru?) Are vreo două muzee (n-am fost), delfinariu, aeroport și se întinde pe malul mării până hăt departe.

După jumătate de oră de plimbare m-am dus înapoi la Golden Sands unde urma să aflu că necazurile mele nu luaseră sfârșit, căci din greșeală am coborât undeva hăt, departe, și a trebuit să merg câțiva km pe jos. Nu știu cine mă blestemase în ziua aia de mi-a mers totul pe dos, dar la sfârșit m-am răzbunat cu o plajă și o baie cum se cuvine într-o zi cu soare, căci din stațiunile estivale nu se poate evada, nu există scăpare cu niciun chip, nu, nu și nu.