În Vancouver am stat în Gastown, un cartier central și hipsteresc, cu multe cafenele, buticuri de designeri, galerii de artă și mulți turiști. Vedeta cartierului este un ceas cu aburi care la oră fixă fluieră și șuieră și scoate aburi pe nas, de parcă se crede locomotivă. Pfuu!
Stanley Park
Din Gastown, de mergi pe malul apei, ajungi în Stanley Park, cel mai mare parc din Vancouver – câteva sute de hectare de păduri înconjurate de ape, aproape imposibil de cuprins într-o singură plimbare. Promenada până acolo e una din cele mai frumoase din oraș, asta într-un oraș care are de toate: munți, ocean și insule în jur, o vreme mai răcoroasă decât pe Coasta de Est, hidroavioane care bâzâie pe deasupra golfului și, în largul oceanului, minunatele balene.
La început de septembrie am prins zile cu soare și temperaturi de 25 °C și m-am plimbat o grămadă peste tot. În prima zi, după niște fish and chips pe malul oceanului, am plecat să explorez parcul Stanley cu ambiția de a face un ocol complet, însă locul e atât de mare încât a trebui să mă dau bătută. Și încă nu văzusem tot…
Granville Island
Într-o altă parte a orașului este Granville Island, o peninsulă care inițial a fost sediu de depozite și ateliere, iar în ultimii ani s-a transformat într-un loc super-hipsteresc în care depozitele au devenit magazine, halele de pe malul apei au devenit restaurante și baruri, iar oamenii vin acolo ca să se simtă bine. E o forfotă continuă în Granville, aromele se amestecă între ele și poți să petreci o după amiază foarte plăcută colindând fostele spații industriale.
Tot în Granville, într-un debarcader în care niște inși vindeau captura zilei direct din barcă, am văzut o focă cerșetoare care primea bucăți de pește și se tot fofila printre bărci ca o mâță leneșă, în timp ce la intrarea unei fabrici era plantată o vitrină cu un mecanism miniatural care simula producerea cimentului și de la care nu-ți puteai lua ochii, atât de grozav fusese făurit.
Spre Kitsilano Beach
Un alt traseu fain de făcut pe jos e cel spre Kitsilano Beach. Plaja e destul de comercială și neinteresantă, dar compensează drumul până acolo, un drum care șerpuiește pe malul oceanului și te conduce pe lângă alte plaje minuscule, dar pitorești. Partea aceea a orașului e mai expusă și am simțit din plin vântul și răcoarea oceanului, dar oh, doamne, cât e de bine să stai pe malul lui, să îi respiri sarea și să-i simți libertatea!
Ambleside Park, West Vancouver
Voiam să ajung la Horseshoe Bay, cel mai vestic punct din West Vancouver, dar am realizat că autobuzul făcea peste o oră până acolo, așa că m-am oprit pe drum în Ambleside Park. Din West Vancouver să zărește Stanley Park, iar de pe pasarela de lemn mulți oameni pescuiau crabi cu niște ustensile ciudate în care puneau, ca momeală, pui congelat. Un crab pui, de culoare roșie, a fost lăsat să se plimbe pe acolo spre deliciul copiilor, apoi a fost aruncat înapoi în apă.
Lynn Canyon
O alternativă la Capilano Bridge, un pod suspendat destul de faimos, dar cu un bilet de intrare destul de piperat, este Canionul Lynn la care intrarea este gratuită, este în oraș și se poate ajunge acolo cu autobuzul.
Lynn are și el un pod suspendat, dar și cascade și piscine naturale. E un loc drăguț, dar nu extraordinar – cel mai fain e la locurile de bălăceală, erau mulți puști care săreau de pe stâncă în apa rece ca gheața, o distracție destul de periculoasă pentru că sub apă sunt multe stânci, iar anunțurile de acolo te avertizau că mulți au murit sau s-au accidentat sărind așa.
Lucruri utile: la Lynn Canyon se ajunge cu autobuzul 228 care te lasă la mică distanță de intrarea în parc, mai trebuie să mergi pe jos câteva sute de metri. Intrarea este gratuită.
Ray Perrault Park
Lynn Valley e în North Vancouver, o suburbie din Munții North Shore – de acolo se zărește în vale orașul, iar în partea cealaltă sunt munții. Venind dinspre canionul Lynn căutam un loc din care să pot fotografia orașul și l-am găsit în parcul Ray Perrault. A fost atât de plăcut acolo încât am stat două ore, pur și simplu nu mă mai dădeam dusă: era soare și o atmosferă de început de toamnă aurie, aerul era proaspăt, casele de lemn frumoase, iar priveliștile pur și simplu perfecte.
Mai târziu am coborât pe cheiul din Lonsdale, de unde urma să iau un seabus care să mă ducă înapoi în Gastown, atâta doar că în Lonsdale am dat peste niște șezlonguri pe malul apei și iar m-am oprit la soare, of… ultima zi în Vancouver a fost una lenevoasă, de care îmi amintesc cu drag.
Lucruri utile
Dacă vrei să ajungi de pe Coasta de Est pe Coasta de Vest a Canadei, avionul e de departe cea mai bună opțiune. Trenul care străbate țara, deși o aventură pe cinste, face trei zile dintr-o parte în alta și e foarte scump.
Am preferat să iau avionul, dar nu am găsit unul direct – Flair Air e un low-cost oarecare cu escală la Edmonton, ocazie să petrec o oră într-unul din cele mai banale aeroporturi din Canada. Nici zborul nu a fost mai palpitant: de sus se vedeau numai pătrățele pe pământ cu câte o casă în fiecare pătrățică, alături o altă casă în altă pătrățică și tot așa, într-o pustietate dezolantă. Munții acoperă doar o mică parte din suprafața țării, restul aparține fermierilor izolați.
Am stat la Cambie Hostel Gastown, cazarea a costat 196 CAD pentru 4 nopți.
De la aeroport se poate ajunge în centrul orașului cu SkyTrain. Pentru transportul public cel mai convenabil e abonamentul de o zi – Compass day pass, costă 10.25 CAD și îl poți folosi la metrou, în autobuze sau pe seabus.
