Acum doi ani citeam o carte fascinată: Shantaram. Autorul, un ilustru necunoscut, spunea o altfel de poveste despre India, una plină de antieroi: bandiți, traficanți de droguri, ucigași și aventurieri. Devenit celebru cu Shantaram, Gregory David Roberts a scris, după 12 ani, o continuare la această carte: Umbra muntelui.
A doua parte a istoriei este la fel de lungă și încâlcită ca și prima: povestea se reia de unde s-a întrerupt acum x ani, cu mici pauze în care ni se reamintește cine sunt personajele, în caz că am uitat între timp. Povestea curge ușor, în ritm săltăreț, printre tot felul de lupte banditești și amoruri mai vechi sau mai noi. Deși nu m-am plictisit citind Umbra muntelui, ceva parcă totuși lipsea. A trebuit să ajung pe la jumătatea cărții ca să îmi dau seama despre ce era vorba: lipseau…indienii.
În primul volum farmecul stătea în noutatea poveștii, a tipologiei personajelor, dar, mai ales, se baza pe un personaj central care dispare definitiv la finalul cărții (personajul moare): Prabaker. Un mărunt indian, cu rude la țară și prejudecăți tipic indiene, Prabaker era pata de culoare care dădea sens poveștii lui Roberts. În lipsa lui, celelalte personaje sunt lipsite de substanță, preocupările lor banditești sunt cam serbede, iar iubirea, atâta câtă e, sună fals.
Sigur, există indieni în carte. Dar nici unul bine creionat, de talia lui Prabaker, care să te facă să râzi când vorbește despre suprachiloți. Sunt câțiva indieni de bani gata și tot felul de dive, dar care nu sunt reprezentativi pentru o țară atât de săracă și diversă.
Deși Umbra muntelui poate fi o lectură separată, e preferabil să citiți cele două volume împreună, ca să înțelegeți cine sunt personajele și care sunt legăturile dintre ele. Apropo, soția lui Gregory David Roberts este Françoise Sturdza, fosta soție a prințului Eric Ioan Sturdza, din acea familie Sturdza care a domnit în Moldova. Remember Castelul Sturza din Miclăușeni? Ce lume mică…
