Te-ai născut în România, strămoșii tăi au fost terorizați de hoardele mongole, la un moment dat te duci în Mongolia să vezi ce e pe acolo. După două săptămâni în Ulan Bator am sfârșit prin a-mi cumpăra o rochie tradițională mongolă – deel – și mi s-a spus „You are fully Mongolian now!”
Țările îndepărtate și puțin cunoscute au darul ăsta de a te surprinde în diverse feluri – și bune și rele. Mongolia e o țară care nu fusese în mod special pe radarul meu, ci mai mult o oprire de două săptămâni între două destinații, înainte de a merge în Tibet. Nu mai fusesem niciodată în Mongolia, așa că… de ce nu?
Sumar
Mănăstirea Gandantegchinlen
În primul weekend în Ulan Bator am ieșit să vizitez orașul. Până atunci nu văzusem decât cartiere obișnuite, voiam să vizitez și locuri mai frumoase din Ulan Bator. Am început cu Mănăstirea Gandantegchinlen, cunoscută și sub numele de Mănăstirea Gandan, care este una dintre cele mai importante și celebre mănăstiri budiste din Mongolia.
Mănăstirea a fost fondată în 1835 de către al cincilea Jebtsundamba Khutuktu, cel mai înalt lama al budismului tibetan în Mongolia, după Dalai Lama și Panchen Lama din Tibet. Numele complet al mănăstirii, Gandantegchinlen, înseamnă „Marele Loc al Fericirii Complete”. Am intrat în templul principal, foarte mare și plin cu oameni și cu călugări în ziua aceea.
Undeva în partea din spate a complexului am ajuns la templul istoric, pentru care se plătește bilet de intrare. Am fost uluită când am văzut că în interiorul templului era o statuie uriașă a lui Megjid-Janraisig (Avalokitesvara), zeitatea budistă a compasiunii. Statuia are 26,5 metri înălțime și a fost construită în 1911 și reconstruită în anii 1990 după distrugerea sa în perioada comunistă.
Templul este superb, cu balconașe din lemn în partea superioară și alte elemente arhitecturale tradiționale tibetane și mongole. Biblioteca Gandantegchinlen adăpostește o colecție valoroasă de texte budiste, inclusiv scripturi și comentarii religioase în limba tibetană și mongolă.
La fel ca în alte țări care au trecut prin comunism, și în Mongolia mănăstirile au suferit persecuții și distrugeri. Gandantegchinlen a fost una dintre puținele mănăstiri care au rămas funcționale, deși într-o formă limitată, fiind redeschisă în anii 1940 sub presiunea internațională.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 7.000 tugrik.
Piața Ginghis Han
Ulan Bator e un oraș cu multe blocuri, străzi destul de urâte și o infrastructură mai puțin dezvoltată decât marile orașe din China. Dar poate fi o plimbare plăcută, cu dealuri verzi la orizont cam în orice parte te-ai uita.
Piața Ginghis Han e locul cel mai central, cu Parlamentul Mongol într-o parte și o zonă de business cu blocuri turn spre sud. Se țin tot felul de festivaluri acolo sau concerte și e plin de lume cam la orice oră.
Templul Muzeu Choijin Lama
La sud de Piața Ginghis Han este Templul Muzeu Choijin Lama, unul din cele mai frumoase exemple de arhitectură și artă budistă din Mongolia. Azi este muzeu, cu mai multe temple care se pot vizita în interior, dar pentru fotografii se plătește separat.
Am regretat un pic că n-am plătit taxa foto, în templul principal erau multe zeități cu colți și coroane din mici cranii – Begtse Chen, un protector budist. Am văzut ulterior la Palatul Muzeu Bogd Khaan că până și regele avea o astfel de coroană.
Construcția Templului Choijin Lama a început în anul 1904 și a fost dedicat lui Luvsan Haidav Choijin Lama, fratele lui Bogd Khan, al optulea Jebtsundamba Khutuktu, liderul spiritual al budismului tibetan în Mongolia.
Muzeul templului adăpostește o colecție de artefacte budiste, inclusiv picturi thangka, sculpturi și instrumente religioase, iar în templul principal este statuia aurită din secolul al XVIII-lea a lui Buddha Shakyamuni, cu o statuie a lui Choijin Lama Luvsankhaidav în dreapta lui Buddha și cadavrul îmbălsămat al lui Baldan Choephel în stânga lui.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 15.000 tugrik.
Palatul Muzeu Bogd Khaan
În ziua când am fost în Parcul Național Terelj, ne-am oprit întâi la Palatul Muzeu Bogd Khaan. A fost construit între 1893 și 1903 pentru a fi reședința celui de-al optulea Bogd Gegeen, liderul spiritual al Mongoliei și al doilea Împărat al Mongoliei exterioare.
Este la poalele muntelui Bogd Khan Uul, la sud de Ulan Bator, transformat în muzeu în 1924, după abolirea monarhiei în Mongolia.
În templele palatului sunt Thangka, picturi budiste pe pânză, adesea brodate cu fire de aur sau argint, și alte țesături tradiționale mongole, ca rochii tradiționale (de exemplu, deel), covoare și broderii religioase.
Palatul de iarnă e de inspirație rusească, în interior s-a păstrat aproape tot ce avea regele, de la haine la mobilă sau animale împăiate (avea inclusiv un leneș împăiat, pești sau păsări).
Lucruri utile: biletul de intrare costă 20.000 tugrik.
Monumentul Zaisan
În sudul orașului este Monumentul Zaisan, cel mai bun loc în capitala Mongoliei pentru o vedere panoramică asupra orașului. Monumentul comemorează sacrificiul soldaților sovietici în război, așa că regăsești secera și ciocanul și stilul sovietelor.
Am fost acolo cu mașina ghidului, el a stat în parcare pentru că nu avea chef să urce, eu am urcat dealul. Frumoasă priveliștea de sus, dar la ceea ce este principala atracție din Ulan Bator drumul era plin de gropi.
Îmi imaginam că la câte dealuri verzi au în oraș, sigur au și vreun traseu să te plimbi pe acolo, dar nu e nimic și peisajul urban nu te invită să te cațeri pe dealuri.
Lucruri utile: accesul e gratuit.
Muzeul Militar Mongol
Într-una din ultimele zile în Mongolia m-am dus la Muzeul Militar Mongol, un muzeu minor, dar care întâmplător era aproape de hotelul meu. Probabil au vreo zece vizitatori pe zi, dar a fost drăguț, în interior sunt tot felul de exponate militare, de la arme la aparate de telegraf.
Mai amuzant a fost să văd și mici camere foto, similare cu cele din ziua de azi – cine s-ar fi gândit că Sony era important și într-un război? În curte au câteva tancuri și un avion mic.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 10.000 tugrik.
Mănăstirea Dashchoilin
La Mănăstirea Dashchoilin sunt singurele două temple mongole în formă de iurtă care au supraviețuit regimului comunist din Mongolia. În 1930 cele mai multe temple din Ulan Bator au fost distruse, acestea au fost folosit ca adăpost pentru animalele de circ, așa că s-au păstrat. Mănăstirea a fost redeschisă în 1990.
Lucruri utile: accesul e gratuit.
Produse mongole
În ultimul weekend în Ulan Bator, am dat peste un festival al folclorului în Piața Ginghis Han, cu zeci de corturi cu produse tradiționale, și am dat o tură, fără să am vreun plan în minte. Mi-am dat seama repede că vreau să am o rochie mongolă – deel -, mi se par mai frumoase decât cele chinezești.
Am întrebat de prețuri, am probat vreo două, până la urmă m-am hotărât pentru una albastră. Separat aveau un brâu frumos, care avea chiar și un buzunăraș în care îți puteai pune telefonul – nu știu dacă așa se făceau tradițional sau e o inovație mai modernă, dar era frumos și l-am luat și pe acesta.
Știați că Mongolia are produse superbe din cașmir? Nu aveam habar până când am ajuns acolo și am văzut multe magazine cu așa ceva. Cașmir fin, în culori frumoase – păcat că era vară și le-aș fi cărat degeaba.
Sunt tot felul de produse tradiționale pe care le poți cumpăra acolo, de la pălăriile lor cu colțuri la tot felul de tunici sau veste, dar dacă ajungeți în Mongolia nu ratați aceste deel, rochii tradiționale mongole, din mătase – femeile mongole le poartă frecvent în zilele obișnuite, nu sunt doar pentru sărbători. Am plătit 240.000 tugrik pentru a mea, dar e genul de obiect pe care îl păstrezi multă vreme. Iar o călătorie în Asia și în Tibet e o ocazie perfectă să porți așa ceva 🙂
Mâncarea mongolă
Care erau șansele ca în capitala Mongoliei să mă întâlnesc cu… Gulyash? Nu e identic cu gulașul unguresc, dar numele spune totul: tocană de carne de vită, care în Mongolia vine cu orez și altele. M-am întâlnit cu acest Gulyash și în Parcul Național Terelj.
Gulyash
Pentru mâncare mongolă mergeți la Khaan Buuz https://maps.app.goo.gl/E36Vf4Q4MMH2Njir9, e mâncare gătită destul de bună, dar cu multă grăsime animală, am simțit gustul ăsta și în suma de legume, un pic cam neplăcut pentru mine.
Mâncare mongolă
Localul meu preferat a fost Big Bowl Food House and Ramen https://maps.app.goo.gl/VT3AdbratogAhSEd9, unde au această tăviță cu carne de porc, cartofi și salate, cu un gust foarte bun!
Porc la tăviță
Înainte de a veni în Mongolia auzisem doar ce rău se mănâncă acolo, în schimb mâncarea a fost bună peste tot! Iar supermarketurile sunt pline cu produse, inclusiv fructe și legume. Pentru gustări există Nice to CU sau GS25.
Transport
Ulan Bator nu are metrou, dar are o rețea extinsă de autobuze. Rutele sunt integrate cu Google Maps, așa că e foarte ușor să știi ce să iei, iar biletul se poate plăti și cash, 500 tugrik.
Internet
Nu mi-am cumpărat SIM card în Mongolia, nici n-a fost nevoie. La hotel internetul a fost bun și în general găsești WiFi în majoritatea localurilor (magazinele CU au aceeași parolă de WiFi peste tot).
Plăți
Poți plăti cu cardul în majoritatea locurilor, până și în corturile din Piața Ginghis Han toți vânzătorii aveau POS. Dar uneori cardurile nu funcționează, în general funcționa cardul Revolut, dar în unele locuri nu, în schimb mergea cel BT. Așa că e bine să ai și cash – bancomate sunt peste tot.
Pentru schimburi valutare trebuie să știți că se pot face doar la bancă, de luni până vineri! Nu există niciun exchange în oraș, am umblat vreo două ore într-o duminică până am întrebat la un hotel și m-am lămurit.
Cazare în Ulan Bator
Am stat la Hotel Horeka, la câteva stații de autobuz de centru. E o opțiune decentă pentru Mongolia, pentru aceiași bani în altă țară ar fi avut condiții mai bune, dar Mongolia nu excelează la calitate, nici măcar într-un hotel. Probabil dacă stai la un hotel de 4 stele e mai bine, în rest doar acceptabil.
Mongolii sunt mari fani karaoke, pe o stradă am văzut trei cluburi de karaoke pe o distanță de 100 de metri. Era un karaoke și la parterul hotelului meu, așa că în unele seri îi auzeam pe localnici lălăind. Jur că nu pot înțelege această pasiune, trebuie să fie sute de cluburi de karaoke în Ulan Bator!
Oamenii mongoli
Dintre națiile din Extremul Orient, mongolii nu mi se par foarte prietenoși, chiar dacă interacțiunile cu ei au fost ok. Nici chinezii nu sunt, în schimb coreenii mi s-au părut cei mai calzi.
Te poți plimba în siguranță peste tot, engleză nu prea știe nimeni, dar mai ai surprize uneori. Pentru că alfabetul oficial este cel chirilic, n-am înțeles mai nimic, dar multe magazine folosesc și alfabet latin. La muzee totul era în chirilice, deseori și meniurile în restaurante sunt la fel, dar dacă ai internet poți traduce textul din poze cu Google Translator.
Transfer aeroport
La sosire am aranjat transferul cu cazarea pentru 90.000 tugrik (121 lei), la plecare am luat un shared shuttle de pe Viator, 14 USD (shared însemnând că face pick-up doar la anumite hoteluri mari, deci trebuie să mergi la cel mai apropiat).
Viză
Românii nu au nevoie de viză pentru Mongolia, la sosire totul a durat foarte puțin, m-au întrebat de adresa la care stau și atât.
1 comentariu
Superb.
Multumesc Anca.
Din nou zambetul tau face gelos orice american.
Well done 🙂