Țurțuri. O nouă casă

Prima noapte într-o casă nouă este ciudată, frământată, semi-trează: sunete necunoscute și suspecte te țin cu urechea ciulită pentru depistarea exactă a sursei lor, patul e îngrozitor și nu îți poți găsi culcușul perfect care să te ajute să te cufunzi în somn. Am adormit pe la 2 dimineața, m-am trezit pe la 7 în sunetul unor voci (de ce s-or fi trezit vecinii mei așa devreme într-o zi liberă?). Pe la 8 am renunțat la falsul somn și am aruncat o privire pe fereastră: plouase în noaptea anterioară și, făcându-se foarte frig peste noapte, copacii se transformaseră în copaci de gheață. Sunetul neidentificat care m-a neliniștit de câteva ori în cursul nopții era făcut de crengile ca niște bețe din gheață care se frecau între ele, se loveau de geam, tremurau.

Pe la ora 9 arsesem deja siguranțele din apartament și pândeam un vecin pe care să-l întreb dacă mai trebuie să apăs vreun buton în afară de cele patru pe care le apăsasem de cel puțin 20 de ori fără niciun succes. Mă gândeam deja la neplăcuta posibilitate de a trebui să caut un electrician pe 1 decembrie, de a nu găsi nici unul și de a sta pe întuneric toată ziua. Până după amiază siguranțele au mai sărit de vreo două ori, dar deja știam ce trebuie să fac, așa că puteau să sară cât voiau ele, le veneam de hac.

În sfârșit, astă seară am ieșit un pic afară, am căzut pe patinoarul natural de pe stradă, la întoarcere mi-am ales și fotografia zilei de azi (cu un furnal care fumegă frumos și care îmi va furniza de acum încolo aerul curat îmbogățit cu aerosoli pe care îl voi respira acasă), a mai rămas o singură dilemă: unde să așez Crăciunița pe care mi-am cumpărat-o astăzi? Deocamdată stă destul de bine lângă fereastra din bucătărie unde are mai multă lumină, dar nu-s așa sigură că-i va plăcea să servească aceleași feluri de mâncare o dată cu mine…