Mausoleele din Turkistan și orașul istoric Otrar

Turkistan, Kazakhstan

Turkistan, în sudul Kazahstanului, a fost fondat în secolul al IV-lea și a servit ca un important nod comercial pe Drumul Mătăsii. Sunt mai multe locuri de vizitat acolo, printre care Mausoleul lui Khoja Ahmed Yasawi (sit UNESCO), Mausoleul lui Arystanbab și orașul istoric Otrar.

Astana – Shymkent – Turkistan

Din Astana am luat-o spre sudul Kazahstanului cu avionul. Se poate face drumul ăsta și cu trenul, dacă ai răbdare 24 de ore. Eu nu mai aveam, după prea multe trenuri prin China, iar zborurile interne din Kazahstan sunt ieftine, așa că am preferat să fac doar o oră și jumătate ca să străbat țara.

În timp ce aeroporturile din Europa și din America erau paralizate din cauza unui bug Microsoft, pe aeroportul din Astana a fost liniște și pace: avionul a plecat la timp și părea că nu au niciun calculator pe Windows care să fi dat eroare.

Inițial voiam să stau câteva zile în Shymkent și apoi să merg în Turkistan, dar m-am răzgândit, ca să pot petrece un weekend întreg în Turkistan city. A fost o idee bună, Shymkent nu e interesant și, deși am stat acolo cinci zile după aceea, nu am vizitat nimic din cauza unei răceli și a caniculei.

Din Shymkent se ajunge ușor în Turkistan cu minibuzuri care pleacă la fiecare 15 minute din autogara orașului (Avtovokzal Samal), drumul durează două ore. E sistemul marshrutka – minibuz sau mașini particulare care plimbă clienții de colo-colo, fără să aibă inscripții care să-ți spună unde merg.

Mausoleul lui Khoja Ahmed Yasawi

A doua zi am ieșit să vizitez Turkistanul și am început cu Mausoleul lui Khoja Ahmed Yasawi. A fost construit în secolul al XIV-lea, este patrimoniu mondial UNESCO și e un complex foarte mare care îți ocupă jumătate de zi. Mausoleul a fost comandat în 1389 de Timur pentru a înlocui un mausoleu mai mic dedicat poetului și misticului sufi Khoja Ahmed Yasawi.

Khoja Ahmed Yasawi (Khawaja sau Khwaja, care înseamnă „maestru”) a fost liderul unei școli de sufism, o mișcare mistică în Islam începută în secolul al IX-lea. Misticul e venerat în Asia Centrală și în lumea turcică pentru popularizarea sufismului.

Școala teologică pe care a creat-o a transformat Yasi (numele anterior al Turkistanului) în cel mai important centru de învățământ din regiune. Mausoleul lui Khoja Ahmed Yasawi se vizitează și în interior, dar e mai interesant în exterior; sala principală de rugăciune era în renovare, cu schele.

Mausoleul e înconjurat de un zid pe care te poți plimba și mai sunt câteva locuri de vizitat acolo: Ancient Bath și Moscheea subterană.

Lucruri utile: biletul de intrare pentru mausoleu costă 500 tenge.

Turkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, Kazahstan

Orașul Turkistan

Credeam că merg undeva la țară, dar Turkistan s-a dovedit destul de cochet. E o atracție turistică importantă în regiune, cu un centru aranjat ca să fie atractiv pentru turiști, o grămadă de hoteluri, dar foarte puțini străini. Nu am văzut decât un grup de spanioli în vârstă, care cred că făceau un tur pe Drumul Mătăsii, și cam atât.

Sunt niște mașinuțe ca pentru terenurile de golf care plimbă turiștii dintr-o parte în alta, dar poți merge foarte bine și pe jos. Căldura a fost mare în iulie, cam 38-40°C în acel weekend.

Turkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, Kazahstan

Mausoleul lui Arystanbab

A doua zi am vrut să vizitez două locuri la 61 de kilometri de Turkistan. Nu sunt autobuze până acolo, iar în Turkistan nu rezervi tururi pe Viator, decât dacă nu știi unde ai ajuns.

Cu o zi înainte văzusem în centrul orașului o parcare de taxi și un tip care striga ceva pe acolo, semn că vindea un serviciu. Am mers acolo a doua zi și nu greșisem, era taxi de închiriat pentru locurile turistice de lângă Turkistan.

Am plecat spre Mausoleul lui Arystanbab, printr-un peisaj arid și încins, cu o mașină fără aer condiționat. Nu știu ce a fost mai rău: că șoferul a mers cu minimum 100 și vitezometrul arăta ba 20, ba 160, că șoseaua era vălurită și mașina intra pe contrasens să ocolească denivelările, că mi-a zis să nu pun centura, deși funcționa (am folosit-o), sau că mi-a amorțit fața de la vânt și viteză.

La Mausoleul lui Arystanbab erau mulți vizitatori kazahi și o arșiță de nedescris. Mausoleul este loc de pelerinaj dedicat sfântului islamic Arystanbab, un important lider spiritual și predicator care a trăit în secolul al XII-lea și profesorul spiritual al misticului și poetului sufit din secolul al XII-lea, Khoja Ahmed Yasawi, cel cu mausoleul din Turkistan.

Mausoleul lui Arystanbab este un exemplu de arhitectură islamică medievală din secolul al XIV-lea, construit din cărămidă, cu o cupolă mare și minarete în stil tradițional islamic. Poți vizita interiorul, sunt câteva morminte islamice, dar locul e micuț.

Lucruri utile: biletul de intrare a costat 200 tenge.

Turkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, Kazahstan

Orașul istoric Otrar

Otrar sau Farab este unul dintre cele mai vechi orașe din Asia Centrală, cu o poziție strategică pe Drumul Mătăsii. E la mică distanță de Mausoleul lui Arystanbab, dar dacă în partea cealaltă era multă lume, la Otrar m-am plimbat singură prin situl arheologic. Mi-a amintit de Republica Karakalpakstan, de acum doi ani, când am vizitat fortificații de demult.

Fondat în secolul al IV-lea î.Hr., Otrar a devenit un important centru comercial și cultural în perioada medievală, devenind cunoscut pentru bibliotecile sale mari și pentru producția de ceramică de calitate.

În secolul al XIII-lea, Otrar a fost cucerit de armatele mongole conduse de Genghis Khan, iar asta a avut un impact devastator asupra orașului. Acum e sit arheologic, au fost excavate moschei, băi publice și fortificații.

Lucruri utile: biletul de intrare a costat 200 tenge. Ajungi la Mausoleul lui Arystanbab și la Otrar cu taxi închiriat din Turkistan, drumul a costat 15.000 tenge (145 lei) dus-întors. Nu există autobuze până acolo sau alt transport public.

Turkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, KazahstanTurkistan, Kazahstan

Ce mănânci în Turkistan

Beshbarmak e mâncarea națională din Kazahstan, înseamnă „cinci degete” în limba kazahă, de la modul tradițional de a-l mânca cu mâinile. A trebuit să întreb ChatGPT ce să fac cu supa – Shorpa. Au venit împreună, deși nu comandasem ceva separat.

În altă zi am comandat Kazakh Kebab, care s-a dovedit a fi carne de miel fiartă cu niște cartofi fierți. Nu m-a încântat genul ăsta de mâncare de spital, așa că ulterior m-am bazat mai mult pe șașlik, care constă în bucăți de carne (miel, vită) tăiate în cuburi, marinate cu condimente și legume, apoi prăjite pe grătar. Șașlikul e popular în toată Asia Centrală.

Turkistan, KazahstanTurkistan, Kazahstan

Cum ajungi în Turkistan

Ajungi în Turkistan cu minibuzul din Shymkent, drumul durează două ore și costă 1500 tenge sau 3000, dacă iei varianta de mașină mică, mai confortabilă. În Shymkent am ajuns cu avionul din Astana, dar poți ajunge și cu trenul, durează 24 de ore.

În Turkistan am stat la Hotel Yassi, camera single a costat 12.000 tenge pe noapte. În Shymkent am stat la Art House Sweet Home, un guesthouse de familie, frumos decorat. Nu am vizitat nimic în Shymkent, din fotografiile de pe internet nu părea foarte interesant, dar orașul e dezvoltat, cu multe centre comerciale, magazine și restaurante.

Zona mai poartă urmele trecerii mongolilor: între Turkistan și Shymkent există un oraș, Temirlan. Bănuiesc că e numit după Timur sau Tamerlane, urmașul lui Genghis Khan, născut în Uzbekistan (Samarkand a fost capitala lui).

Stră-strănepotul său, Babur, a fondat Imperiul Mogul în India. Și uite așa, plimbându-te prin Asia Centrală, mai înveți puțină istorie.

Turkistan, KazahstanArt House Sweet home

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *