Nu mai știu exact când și cu ocazie am aflat prima dată de trulli, căsuțele cu acoperiș conic din sudul Italiei, dar imediat ce le-am văzut mi-am propus să ajung acolo. Au trecut câțiva ani de atunci și de abia iarna trecută am simțit că mă roade iar dorința asta și am pus mâna cardul și mi-am luat bilet de avion pentru Bari.
Trulli au avut rolul de depozite temporare și mai puțin de locuințe (se pare că iarna nu se încălzesc prea bine, doar vara e plăcut înăuntru), iar la un moment dat au fost părăsite în favoarea unor case adevărate, asta până când s-a născut “hommo turisticus” și cineva a avut ideea să renoveze niște trulli. În zilele noastre cartierul de trulli din Alberobello este o afacere serioasă, un fel de “nici un trulli fără un magazin de suveniruri înăuntru”.
Proprietarii te îmbie din stradă să le vizitezi al lor trullo – gratis – și dacă vrei poți să cumperi ceva, dar nu te obligă nimeni. Cine are acces pe acoperiș e și mai câștigat, pentru că se poate lăuda cu “vedere panoramică” spre celelalte acoperișuri de trulli. Am intrat în vreo doi trulli d’ăștia, am urcat și pe terasă și am degustat vreo 4-5 feluri de lichior local, foarte bun, de altfel: de nuci, de cactus, de pepene, etc. Sunt drăguți trulli, dar la un moment dat e obositor să tot primești invitații să le vizitezi trulli-magazinele… În plus e foarte multă lume, Alberobello e un orășel turistic, iar eu am fost în extra-sezon.
Dar de ce Alberobello? Numai acolo sunt trulli? Nu, trulli sunt peste tot în Apulia, îi zărești din tren pitiți printre măslini, cu rol de depozit abandonat. Acei trulli sunt frumoși, înconjurați de vegetație și uitați în mijlocul câmpiei arse de soare. În Alberobello însă sunt cei mai mulți trulli pe metru pătrat.
Accesul și vizitarea: la Alberobello se ajunge cu trenul Ferrovie Sud Est din Bari – această companie se găsește în interiorul gării Bari Centrale, la peronul 11. Biletul se poate cumpăra de acolo și costă 4,80 Euro, iar drumul Bari-Alberobello durează o oră și jumătate.
Ce frumoase sunt!
E si pe wishlist-ul meu si era cat pe ce sa ajung anul asta acolo dar a intervenit ceva si n-am mai luat biletele… la anu 😀
Eu acum aflu de trulli turisticus,multumesc !
Sunt foarte dragute, iar pozele mi-au facut pofta de vizitat 🙂
E si usor de ajuns acolo, sa stii 🙂