Sunt multe trenuri care pleacă din Moscova spre Sankt Petersburg, cele mai multe fiind de noapte, căci se fac cam 8 ore pe drum. Eu mă interesasem din România de la Wasteels dacă îmi pot lua bilet de aici și, deși inițial mi se zisese că da, dar numai biletul de bază, ulterior îmi găsiseră și loc, prețul biletului la cușetă ajungând la vreo 62 de Euro.
Nu l-am cumpărat, voiam să mai cercetez de acasă și tot făcându-mi de lucru pe net am ajuns iar pe Seat61, un site foarte util pentru cei care își planifică singuri călătoriile prin lume, iar de acolo am aflat că biletele pentru trenurile rusești se pot cumpăra și online direct de la sursă, adică de la Rzd.ru, singura problemă fiind că secțiunea de cumpărare bilete este doar în rusă, ceea ce complică destul de mult lucrurile pentru cineva care nu cunoaște limba. (Later edit: acum există și secțiune în limba engleză)
M-am încăpățânat totuși să descurc ițele respectivului site și după vreo 2 ore în care m-am chinuit să mă înregistrez și după alte câteva tentative eșuate de a-mi cumpăra bilet, până la urmă am reușit (cu Google translator deschis în altă fereastră, ca să înțeleg ce bifez pe acolo).
Mi-am luat bilet la cușetă la clasa a treia, așa numitele vagoane platskartny (clasa întâi e spalny vagon, iar a doua e kupé). Biletul a costat vreo 24 de Euro, iar la sfârșit am primit un fel de chitanță online cu care urma să mă prezint la gara Kurskaia să îmi ridic biletul propriu zis.
Ca o paranteză la aventura asta cu biletele rusești online, m-am uitat apoi de curiozitate la prețurile biletelor pentru transsiberian: dacă cele internaționale nu se pot cumpăra decât de la agenții (deși Beijing apare ca stație, ah, ce exotic mi s-a părut asta!), pe ruta clasică spre Vladivostok ele se pot cumpăra și online; cel mai ieftin bilet găsit de mine pentru Moscova-Vladivostok costa echivalentul a 130 de Euro. Keep dreaming…
Prin urmare în ultima mea zi moscovită m-am dus din timp la gară, să îmi ridic biletul. Mi s-a cerut pașaportul (chitanța era pe numele meu), singura dată când a trebuit să mă legitimez în Moscova, și am primit chestia asta de mai jos care urma să mă ajute să ajung la Sankt Petersburg:
Vagoanele platskartny sunt vagoane de dormit deschise, adică fără compartimente: sunt 4 paturi (două față în față) și încă două pe lungimea vagonului, lângă fereastră și tot așa, tot vagonul. În vagon numai ruși, cred că eram singura străină de pe acolo, colegii mei de „compartiment”, adică cei care aveau paturile de jos și de alături s-au amuzat când au văzut că sunt niznaiu și nu pricep o boabă rusește.
Eu aveam, din păcate, patul de sus, care are mai puțin spațiu deasupra decât cel de jos, și, după ce am reușit să-mi aranjez cât de cât locul, am dat să mă urc, dar în vagoanele astea nu sunt scărițe, doar niște tălpici în capătul patului, tălpici pe care trebuie să te sui ca să ajungi sus. Am încercat și eu, suficient cât să blochez tot culoarul și să rămân suspendată cu un picior pe tălpici și cu altul pendulând în gol. În spatele meu un rus se uita cam strâmb la mine, așa că am renunțat și, până la urmă, la sugestia bunicii din patul de jos, m-am suit urcându-mă pe masă. Nu vă mai zic că m-am suit invers, cu capul la picioare, și după aceea de abia am reușit să mă sucesc la loc pentru că nu prea era loc pentru operațiuni din astea, te urcai, te culcai și asta era, nu fojgăieli în toate direcțiile.
De abia mă așezasem și eu în pat că a venit provodnika, însoțitoarea de vagon, și am aflat atunci că la cumpărarea biletului nu am bifat și lenjeria de pat așa că doamna provodnik, o tipă masivă și cam dură, a început să tragă de cuvertura pe care stăteam și, până la urmă, mi-a luat-o și a trebuit să scot șalul și să dorm pe el. Cam neplăcut, mai ales că aerul condiționat bătea spre mine. Mi-a fost frig tot drumul și m-am trezit la un moment dat când am ajuns într-o stație înecată în întuneric, Vihod Vgorod, de am crezut că am ajuns la capătul lumii sau mai rău.
Dimineața pe la 5 eram în Sankt Petersburg, capitala de la nord, și am mers pe Nevski Prospekt spre Neva (credeam eu), atâta doar că o luasem în direcția opusă și am ajuns într-o zonă industrială, cu macarale în depărtare, motiv să concluzionez trist că nici Sankt Petersburgul ăsta nu e așa fain cum mi-a zis toată lumea…
Dar despre Sankt Petersburg mai multe mâine, într-un alt episod.
Niznaiu, zici! Arată fain de tot biletul ăla de tren în ruseşte, tu înţelegeai vreo boabă din ce scrie pe el?
Da, daca stii alfabetul e simplu, sus la prima casuta scrie poezd (tren) si e trecut numarul trenului, adica 122, apoi data si ora plecarii, mai incolo e trecut vagonul, pe randul doi traseul (Moskva Kur – S Peter), la “mesta” (mecta) e trecut locul, mai jos unde scrie 976 rub e trecut pretul, samd. Tot asa sunt biletele si in Belarus, Ucraina, acelasi model…
Deci biletele pentru trans-siberian se pot cumpara online, de pe rzd.ru? Asta e cea mai tare veste! Faza cu lenjeria de pat e epica! Astfel de intamplari fac deliciul calatoriilor pe cont propriu! 🙂
Da, dar numai pe rutele interne, cum e cea pentru Vladivostok. Eu am tot incercat de mai multe ori pentru Beijing si, desi imi afisa rutele, nu imi arata pretul, doar un mesaj in rusa.Cat despre intamplari, fara ele calatoriile ar fi mai fade, nu? 🙂
m-am amuzat teribil de intamplarea cu trasul de cuvertura de catre tanti rusoaica 🙂
Ehe…daca o vedeai pe tanti aia nu mai radeai asa 🙂
haha parcă te şi văd încercând să urci în pat, ca într-o comedie! 🙂
astea-s poveştile pe care ni le amintim peste ani. noi şi acum râdem de cele mai urâte personale cu care am circulat în toiul nopţii, sau de cum am dormit înconjurate de ţigani în gări, de reprize de somn epice în curse prea scurte de tren. şi câte şi mai câte :))
Exact 🙂 Aventuri de prin calatorii 😛