Trei concluzii la care am ajuns până acum

#1. Educația (sau lipsa ei) îți poate decide viitorul

Pentru generația mea școala era un lucru luat mai în serios decât acum, dar tot nu mi-a explicat nimeni, dincolo de clasice predici părintești de care ești sătul la vârsta aceea, că ceea ce faci sau nu faci în școală îți poate decide restul vieții. Că înveți în primul rând pentru tine, iar ceea ce alegi atunci îți trasează un drum în viață de la care e foarte greu să te abați mai apoi, că e bine să ai ambiții și așteptări mari de la tine încă de mic și că vârsta copilăriei și a adolescenței nu e doar pentru joacă și bătut mingea pe maidan pentru că „este timp”. Nu este chiar așa de mult.

Când mai citesc câteodată prin presă lamentările vreunui cetățean revoltat că este plătit cu salariul minim pe economie îmi vine să îl întreb „Bine, bine, dar când erai la școală ce făceai? Erai un elev destoinic sau olimpic la vreo materie? Îți plăcea să citești în timpul liber? Luai vreodată nota 10 pe merit? Sau frecai messengerul în discuții fără rost, stăteai cocoțat pe gard cu băieții și fluierai după fete, iar la teze copiai?”

Oamenii cu puțină școală nu au prea multe șanse să ajungă undeva: muncitori necalificați, vânzătoare de butic, oameni care dau cu sapa sau altele de felul ăsta. Există, desigur, oameni de toată isprava și printre ei și e nevoie în lume și de aceștia. Cineva trebuie să dea și cu mătura, nu putem fi toți „intelectuali”. Dar trebuie să realizezi că dacă ăsta ți-e locul e și pentru că ai făcut niște alegeri cândva; pe vremea când credeai că nu contează dacă treci sau nu bacalaureatul sau când l-ai ascultat pe tac’tu care-ți băga în cap că tu nu ești fiu de doctor și trebuie să muncești ca salahor ca și el.

Educația nu înseamnă doar un sistem rigid de învățământ. Înseamnă să te alegi la final cu ceva cultură, să fii curios și să cercetezi, să fii mai ambițios cu tine însuți. Nu să ieși pe porțile școlii cu o diplomă, dar fiind tot un bou.

#2. Mediul strică sau înlesnește totul

Dacă ai prieteni care nu sunt în stare să lege două idei fără să-și scoată p*** din gură, colegi care nu știu nimic altceva în afară de a-i înjura și bârfi pe alții, iar tu nu ai destulă minte ca să realizezi că toate astea te vor trage și pe tine în jos, atunci da, îți meriți soarta de a-ți trăi viața în mijlocul lor. „Cine se aseamănă se adună” este perfect valabil în societate. Cei bogați cu cei bogați, calicii cu calicii, proștii cu proștii și tot așa. Dacă ai un anturaj de tot rahatul este pentru că și tu ești, probabil, la fel, nu te deranjează așa de tare că cel mai bun prieten al tău vinde țigări-țigări la Obor, iar cea mai bună prietenă e o țoapă care răcnește pe stradă.

Mediul nu se referă doar la anturaj. E vorba și de zona în care alegi să locuiești, slujba pe care alegi să o faci, felul în care alegi să te îmbraci. Toate astea își pun amprenta asupra ta în mod subtil și pot ajunge să te influențeze. Când în jurul tău toți se hăhăie și au standarde scăzute sau deloc, ajungi să crezi că locul tău este printre ei. Poate ai făcut greșeala ca după bac să te angajezi la vreo tarabă pentru câteva luni până te decizi ce să faci mai departe și te trezești, 20 de ani mai târziu, vânzând chiloți turcești și bârfind-o pe florăreasa de la colț. Poate ai crescut la țară cu veceul în curte și crezi că asta e norma peste tot în lume și nu te mai miri când te prinde mijlocul vieții și tu ești tot acolo, spălându-te la hârdău. Sau îți alegi drept soț un bărbat care te bate, pentru că asta ai văzut în copilărie și crezi că e ceva perfect normal.

Le este mult mai ușor celor care au avut norocul să nască într-un mediu bun – da, viața nu e dreaptă în felul în care îi avantajează pe unii și îi defavorizează pe alții, dar nu e totul scris în stele undeva, avem și noi un cuvânt de spus în viața pe care ne-o facem. Cei care au avut un ghinion cumplit încă de mici copii, dar au reușit totuși să iasă oameni întregi din asta și să realizeze ceva în viață sunt o dovadă că toți ceilalți care își bocesc de zor soarta sunt doar niște puturoși care așteaptă să îi salveze „alții”.

Data viitoare când te duci la birtul din cartier să bei o bere cu băieții, aceștia fiind șomeri care joacă salariul nevestei la păcănele, uită-te bine în jur. Și apoi uită-te în oglindă.

#3. Nu trebuie să te uiți prea mult în gura altora. Vei găsi mai degrabă niște măsele cariate decât un izvor de înțelepciune

Oamenii care îți spun cum e una sau alta trebuie ascultați cu circumspecție, chiar dacă e vorba de proprii părinți. Poate îți vor binele și știu ei cum este viața, dar n-ar strica să îți folosești și tu ceea ce natura ți-a oferit cu generozitate: propriul creier. Găsește-ți propriul răspuns, dar analizează-l și pe acesta. Nu te înfumura la 14 ani că știi deja totul, dar nici nu da prea multă atenție vorbelor de clacă, jurnaliștilor ahtiați după click-uri, oamenilor striviți de soartă care nu mai cred în nimic sau proștilor care se cred deștepți.

Alegeți-vă cu grijă oamenii de la care aveți ce învăța, citiți cărți, informați-vă din surse credibile, nu din fițuici murdare, și învățați să gândiți. Așa zisele adevăruri cu care își conduc unii oameni viața sunt de fapt niște proptele care îi ajută pe invalizi. „În viață trebuie să XYZ”, „Femeile nu pot face X pentru că Y”, „Oamenii nuștiucum sunt mai nuștiucum decât alții” etc. Credințele nu sunt decât niște păreri fără nici o știință în spate, iar oamenii le repetă papagalicește pentru că cei mai mulți dintre ei nu sunt capabili să își pună întrebări.

Cu cât realizezi mai repede că lumea e construită pe un morman de minciuni și prostioare, iar cunoașterea înseamnă putere (de a decide în cunoștință de cauză, de a ști ce drum să alegi, de a te înconjura de oameni pe măsura ta și de idei bune, de a ști ce să mănânci ca să îți fie bine și ce să faci la un necaz), cu atât mai bine îți va fi. Dacă asta pare prea greu sau prea riscant, atunci nici o grijă, există și credințe gata mestecate, care nu dau dureri de cap și îți țin de cald pe vreme rea.

Pe scurt, ca să nu mă lungesc până vineri, eu nu cred în soartă, destin, ursită. Că e totul hotărât și „asta e”. Când mai aud pe câte unul cerând „Ajutați-mă și pe mine”, îmi vine să îi răspund „Bine, te ajut, dar tu ce ai de gând să faci pentru tine?”