Tours, Franța Tours, Franța

În trecere prin Tours și Le Mans

Din Blois până în Saint-Malo nu am găsit trenuri directe, a trebuit să schimbăm în Tours și Le Mans. În Tours, pentru că erau două ore între trenuri, am crezut că vom avea timp să vizităm și orașul, daaar…nu aveau “conciergerie” în gară și a trebuit să cărăm bagajul cu noi. Deși nu aveam bagaje foarte grele, nu era ca și cum ne plimbam cu poșeta, și lucrul ăsta ne-a cam tăiat pofta de plimbare.

Tours

După o alee lungă pe care se organizase un fel de târg de flori mama s-a simțit cam obosită (și eu la fel) așa că a trebuit să ne întoarcem. Ne-am oprit într-o cafenea și am stat acolo o vreme. Tours nu mi s-a părut un oraș foarte interesant, dar nici nu sunt cea mai în măsură să îmi dau cu părerea, am vizitat prea puțin.

Tours, FranțaTours, Franța

Le Mans

Mai frumos mi s-a părut Le Mans, de a cărui gară nu ne-am depărtat mai deloc: niște străduțe cu tramvaie și un aer mai cochet care m-a făcut să regret că nu avem acolo mai multe ore pentru o plimbare.

Din tren am mai ochit un oraș pe care l-am pus pe wishlist: Laval. Se zărea un centru interesant, cu poduri, un râu, case frumoase. Franța e o țară în care ai foarte multe de văzut și când crezi că ai vizitat totul poți să o iei de la capăt cu alte locuri de care nu știai până atunci.

Le MansLe Mans

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *