În Azore vii pentru natură: pentru munții săi și pentru lacurile vulcanice, pentru izvoarele termale și oceanul Atlantic. Și pentru că insula São Miguel e destul de mică, poți să o străbați chiar și pe jos dacă îți pui mintea la asta.
Sumar
În primul weekend pe insula São Miguel am făcut un traseu improvizat în care am combinat autobuzele cu taxiul și cu mersul pe jos: Ponta Delgada – Lagoa do Fogo – Ribeira Grande – Rabo de Peixe. Dacă faceți plimbarea asta, luați-vă costumul de baie – sunt izvoare termale pe traseu 😊
Lagoa, insula São Miguel
Lagoa do Fogo e un alt lac vulcanic cunoscut din São Miguel, dar pentru că nu sunt autobuze până acolo, nici măcar până undeva în apropiere, m-am gândit să fac o combinação și să merg cu autobuzul până în Lagoa, o localitate de lângă Ponta Delgada unde începe drumul care duce la Lagoa do Fogo, iar de acolo să iau un taxi până la lac.
Când am ajuns în Lagoa nu se zărea niciun taxi pe nicăieri. M-am învârtit un pic prin centru și apoi mi-am zis că asta e, o să merg pe jos până la lac. Aș fi făcut trei ore până acolo, dar ce altceva aveam de făcut? De abia am pornit la drum când am ochit un taxi care tocmai încheia o cursă; era liber, trebuia doar să ducă butelie la o benzinărie și apoi am pornit spre lac.
Am avut noroc cu taxiul ăsta, pentru că drumul urcă până în vârful muntelui, nu mă gândisem că miradouro pentru Lagoa do Fogo e așa sus.
Primul miradouro pentru lac este Miradouro do Pico da Barrosa. E în vârful muntelui, vezi toată insula de sus și e vânt teribil acolo sus. Îmi imaginasem lacul ăsta pe model elvețian, cu cafenele pe malurile sale, dar Lagoa do Fogo e un loc sălbatic, nu e nimic amenajat acolo în afară de șoseaua care străbate insula.
În afară de mine nu mai erau acolo decât două doamne cu mașina care au dispărut rapid. M-am trezit singură în peisajul ăsta primordial, care îmi amintea dureros de Islanda: păduri și nori, mușchi și flori delicate, păsări specifice insulei, o pustietate glorioasă în care eram doar eu și vântul.
Lucruri utile: cursa Lagoa – Miradouro do Pico da Barrosa a costat 15 euro.
Miradouro do Pico da Barrosa și alte miradouro
Din vârful muntelui șoseaua coboară spre partea opusă a insulei, spre Ribeira Grande. Se zăreau oceanul, norii și dealurile verzi și rareori mai trecea câte o mașină să-mi reamintească de civilizație. Deasupra oceanului se zărea un nor gri care părea că mătură totul în care și cum vântul bătea cu putere, în curând norul a ajuns deasupra mea: o ploaie metodică și rapidă, care în câteva minute și-a terminat treaba și a plecat mai departe.
Caldeira Velha
La Caldeira Velha sunt câteva izvoare termale și piscine naturale în care te poți bălăci în mijlocul naturii. Habar nu aveam de locul ăsta, pur și simplu mi-a ieșit în cale și m-am oprit pentru o baie. Caldeira Velha face parte din patrimoniul natural al insulei și se plătește intrare, ceva mai mult dacă vrei să faci baie în piscinele naturale, dar ar fi păcat să intri doar pentru poze.
Afară erau vreo 18C și la un moment a început să plouă, toată ziua am umblat cu o geacă ușoară pe mine, dar am ajuns la piscine, mi-am lăsat hainele pe margine și țuști în apă 😃 Apa are 39C, temperatură perfectă pentru o baie relaxantă în mijlocul naturii, în timp ce deasupra ta plouă mărunt și miroase a vegetație subtropicală.
În afară de piscinele mai mici de lângă intrare mai e o piscină mai mare, cu o cascadă, dar acolo apa e mai călâie, are doar 25C.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 3 euro doar ca să te plimbi și 8 euro dacă vrei să faci și baie. Sunt cabine în care poți să îți schimbi hainele și dușuri și toalete.
Ribeira Grande
De la Caldeira Velha drumul coboară pe coline verzi care trec pe lângă ferme de vaci. Am avut parte și de un curcubeu și nori care se tot mutau de colo-colo pe cer, iar după vreo oră am ajuns în Ribeira Grande, un oraș cu un centru foarte frumos, cu clădiri în stil Manuelin și baroc.
Plajele: Praia do Monte Verde, Praia do Areal de Santa Bárbara
Dar ce e cu adevărat spectaculos la Ribeira Grande e Oceanul Atlantic: e uriaș și sălbatic, cu valuri înspumate și un zornăit incredibil. Pur și simplu te ia prin surprindere priveliștea oceanului, totul e atât de dramatic și imens încât am stat vreo jumătate de oră acolo, într-un vânt teribil.
Praia do Monte Verde e o plajă lungă cu nisip fin pe care o poți străbate până în capătul orașului, în timp ce la Ponta das Praias sunt niște stânci spectaculoase pe care nu le poți ghici din drum, trebuie să te strecori până deasupra lor ca să vezi ce surprize ți-a mai pregătit natura.
După toate astea urmează o altă plajă frumoasă – Praia do Areal de Santa Bárbara. În afară de doi băieți care încercau un zmeu nu mai era nimeni acolo. La intrare pe plajă sunt multe gherete și o cafenea, acum închise toate.
Plaja asta foarte lungă are în capăt un promontoriu stâncos până la care nu îți dai seama dacă mai e vreo cale de acces sau nu, dar maps.me insista că e un drum acolo, așa că am continuat să merg prin peisajul ăsta care mă ducea cu gândul la dinozauri și începuturi de lume. Din păcate erau și gunoaie pe plajă, probabil lăsate de pescari. În capăt este o cale de acces cu o scară care trece pe lângă Santa Barbara Eco-Beach Resort și apoi ajunge la șosea.
Următoarea localitate este Rabo de Peixe, mai puțin cochetă decât Ribeira Grande, dar are câteva puncte de interes: o plajă ascunsă într-un golf, pe care m-am mulțumit să o admir de sus.
Centrul vechi al orașului e frumușel, dar mi s-a părut un loc care se zbate în sărăcie: gunoaie aruncate pe stradă, pierde-vară care stau ciorchine pe marginea drumului, pisici care mănâncă din tomberoane. Am luat autobuzul înapoi spre Ponda Delgada.
Lucruri utile: programul autobuzelor e afișat în centrul Ponta Delgada, lângă Oficiul de Turism. Tot acolo am primit un pliant în care programul curselor e prezentat într-un alt mod, inutil pentru mine pentru că nu poți vedea toate opririle. Nu am găsit informațiile astea și online, așa că am făcut multe poze cu telefonul ca să pot verifica ce curse circulă între localități.
