Colinele de lângă San Gimignano, într-o plimbare de după amiază. Plantații de măslini, viță de vie, rodii încă necoapte, cactuși ascunși în ierburile de pe marginea drumului și multe, multe șopârle încălzindu-se la soare.
În fața mea o tricicletă-mașină urcă dealul zumzăind, în timp ce pe drumeagul ce duce la o fermă cineva (proprietarul?) a abandonat o cadă de baie. Dintr-o livadă am cules 2-3 mere acrișoare-dulci și m-am odihnit la o răscruce de drumuri de țară unde cineva inspirat a pus o băncuță sub un arbore imens.
În spatele meu turnurile lui San Gimignano se fac tot mai mici, în timp ce în față peisajul devine sălbatic, liniștit, verde…
2 comentarii
ai tu ce ai cu papucii aia de-ti poarta pasii 🙂
Sunt foarte comozi 🙂 Dar cred ca asta a fost ultimul lor drum 🙂