La începutul anului trecut îmi trecusem ca „reading challenge” în contul de Goodreads un număr de 60 de cărți. După care, văzând ce avânt îmi luasem în prima parte a anului de ajunsesem la vreo 40 de cărți la sfârșitul primăverii, am ridicat ștacheta la 100 de cărți. S-a dovedit că numărul de 100 e cu totul nerealist pentru că o dată ce a venit vara cheful meu de citit s-a spulberat și cam așa a rămas până la sfârșitul anului.
Am citit 56 de cărți în anul care a trecut, în mare parte ficțiune, dar și cărți de călătorie sau din alte domenii. Față de alți ani au fost mai multe jurnale de călătorie decât de obicei: pe de o parte au început să apară cărți interesante scrise de români, pe de alta au început să fie traduși clasicii literaturii, ca Paul Theroux. Nici în 2015 nu am citit prea multă literatură română, am citit o singură carte – Fraier de București, de Florin Iaru, restul fiind cărți de istorie, de filozofie sau călătorii.
Și la literatura clasică am stat destul de prost: am încercat să mă apropii de Oblomov, care mi-a plăcut mult la început, după care a început să mă plictisească, în vreme ce Casa Buddenbrook a fost o lectură mai interesantă decât mă așteptam. Tot în 2015 i-am descoperit pe Isabel Allende cu Țara mea inventată, Carlos Ruiz Zafón cu Umbra vântului (n-a fost cea mai ușoară lectură, prea mult gotic pentru gustul meu) și Alice Munro. Au mai fost și alții, dar n-o să-i înșir aici pe toți.
Nu mi-e ușor să fac un clasament de doar zece cărți, criteriile fiind destul de subiective: povești care m-au captivat, care sunt bine scrise și de la care am aflat ceva nou. Aparent cele mai bune cărți le-am citit la începutul lui 2015, spre final am fost mai puțin inspirată în alegerea lor, ceea ce mă duce cu gândul la o altă idee și anume că poate ar trebui să citesc mai structurat, să îmi fac un plan pentru anul respectiv. Pentru 2016 tot 60 de cărți mi-am propus să citesc, poate anul ăsta și reușesc să ating numărul respectiv, deși nu e o competiție și cantitatea contează mai puțin.
Care sunt cărțile care mi-au plăcut în 2015? Pe scurt, cele de mai jos:
#1. Sentimentul unui sfârșit, Julian Barnes.
O poveste cu o intrigă foarte abil construită, care te ia prin surprindere când te aștepți mai puțin. Sentimentul unui sfârșit e despre consecințe și încercarea de a înțelege un trecut care îți aparține…și nu prea. De departe e cartea care mi-a plăcut cel mai mult în 2015 și deși am mai citit cărți scrise de Barnes (ca Papagalul lui Flaubert), până la cartea asta nu mi se păruse un scriitor memorabil.
#2. Pacientul englez, Michael Ondaatje.
Oh, ce carte! Singurele povești de dragoste care îmi plac sunt cele în care personajele au suficientă greutate încât să mă facă să-mi pese de destinul lor, iar cele din Pacientul englez sunt oricum, numai banale nu. Ondaatje își plimbă cititorul de-a lungul unei intrigi întortocheate care se închide ca un cerc – unul mortal – undeva între Toscana și Egipt. Curgerea timpului e mai puțin importantă, o dată ce a mușcat deja din viețile protagoniștilor și din destinul lor, și deși războiul se întinde ca o umbră întunecată peste tot, din toate colțurile răzbate dorul de viață, mai puternic decât orice.
#3. Cititorul, Bernhard Schlink.
O poveste despre sentimentul de vinovăție al unei nații și despre incapacitatea personajului principal de a trăi și a iubi din nou, dar și de a înțelege ce i s-a întâmplat și a merge mai departe.
#4. Atlasul norilor, David Mitchell.
O carte care m-a uimit, nu neapărat prin scriitură, cât prin construcția sa care te plimbă de la un personaj la altul și de la o perioadă de timp la alta, aparent haotic, până când totul capătă un sens și o direcție. Are și un strop de SF, deși nu este o carte de science-fiction, ci mai degrabă e o joacă a autorului cu instrumentele pe care imaginația i le pune la dispoziție.
#5. Grădina cețurilor din amurg, Tan Twan Eng.
O istorie ceva mai sumbră, care se desfășoară la umbra adâncă a junglei, marcată de amintirile personajelor din timpul celui de-al doilea război mondial, un amestec de Malaezia și Japonia, un maestru grădinar specialist în „horimono” și o poveste de dragoste mai puțin convențională.
#6. Vânătorii de zmeie, Khaled Hosseini.
O carte pe care n-am citit-o cu inima ușoară, iar intriga mi s-a părut pe alocuri puțin forțată, însă am descoperit în Hosseini un scriitor foarte bun, iar în carte un univers mai puțin cunoscut, cel din Afganistan.
#7. Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, Alice Munro.
O colecție de povestiri având ca temă universul feminin și destinele lipsite de însemnătate ale unor femei care trăiesc, iubesc, devin mame și soții, dar care nu îndrăznesc să aspire la mai mult de atât.
#8. Shantaram, Gregory David Roberts.
Shantaram sau aventurile incredibile ale unui evadat australian în India: asta a fost cea mai lungă carte citită în 2015, peste 1000 de pagini și zău că nu m-am plictisit nicio clipă! Gregory David Roberts te aruncă drept în mijlocul unui Turn Babel indian, te face să râzi sau să fii cuprins de oroare printre personaje pe care nu ți le-ai fi imaginat niciodată singur.
#9. Iubirile croitoresei, María Dueñas.
O poveste de spionaj care se petrece în Spania și Maroc, o lectură ceva mai ușoară, dar colorată și antrenantă, merită un loc nouă, căci m-a făcut să visez la nordul Africii.
#10. Bazarul pe roți: cu trenul prin Asia, Paul Theroux.
Autorul traversează Europa și Asia, sărind dintr-un tren în altul, străbătând țări pe care aproape că nu le vede decât pe geam, întâlnind oameni cu povești stranii și punându-și întrebări la care nu poate răspunde. Genul de călătorie pe care aș face-o și eu, dacă aș avea timp și bani (eterna scuză…).
Cam ăsta e clasamentul meu. Vouă ce cărți v-au plăcut în 2015?
