Toamnă târzie la Mogoșoaia

Scrie-mi-ar numele pe mormânt și nu aș mai fi ajuns să trăiesc.

Mă așez pe bancă să aștept autobuzul. La dreapta mea cineva a părăsit două pere galbene, proaspete și dulci. Pe banca din stânga șade o țigancă bătrână, cu fața numai pliuri. Fumează meditativ, ca bătrânele din Cuba, când fumează trabucuri. După vreo trei minute se ridică de pe bancă, vine la mine și mă întreabă cât e ceasul. ”Trei fără un sfert.””Cât?” Îi repet de vreo trei ori până mă aude. Se întoarce la banca ei, inspectează coșul de gunoi de alături și pleacă, privind cu colțul ochiului, pe furiș, cele două pere abandonate.

Înăuntru, în parc, dorm somn de veci cei doi principi Basarab Brâncoveanu, George și Mihai, morți amândoi la 22 de ani, în timpul celui de-al doilea război mondial. ”Au căzut ca cei viteji”, scrie pe piatra lor de mormânt.

Doar noi trăim mai departe.