Thailanda e una din puținele țări din Asia în care se poate călători în perioada asta, dar au tot schimbat regulile de intrare în țară, așa că dacă vrei să vii aici, fii pregătit(ă) să vezi schimbări de la o zi la alta și să îndeplinești toate condițiile pe care le pun pentru vizitarea țării. Și sunt multe.
Mi-am luat bilet pentru Bangkok la începutul lunii decembrie și câteva săptămâni mai târziu, exact în ziua în care am aplicat pentru Thailand Pass, au închis unul din programele prin care puteai intra în țară – Test & Go. Aveam două alternative: 1) să stau în carantină 10 zile într-un hotel din Bangkok 2) să aplic pentru Phuket Sandbox și să-mi schimb biletul de avion. Evident, am ales varianta 2.
Prin ce programe poți vizita Thailanda pe timp de pandemie
Test & Go
Stai în carantină o zi la un hotel SHA+ până primești rezultatul la testul PCR făcut pe aeroport, apoi poți călători prin țară. Momentan Test & Go e suspendat până pe 4 ianuarie 2022 din cauza variantei Omicron. Programul e doar pentru persoanele vaccinate.
Phuket Sandbox
Stai o zi în carantină la un hotel SHA+ până primești rezultatul la testul PCR făcut pe aeroport și trebuie să stai minim 7 nopți în Phuket, după care poți călători oriunde prin țară. Programul e doar pentru persoanele vaccinate.
Cerințele pentru Phuket Sandbox sunt diferite de programul Test & Go și includ:
- Trebuie să zbori direct în Phuket (fără tranzit în Bangkok)
- Trebuie să fii complet vaccinat (minim două săptămâni înainte de plecare)
- Rezervare la un hotel SHA+ sau SHA++ pentru 7 nopți în Phuket (sau mai puțin dacă durata călătoriei este mai mică de 7 nopți)
- Test PCR la sosirea în Phuket și încă unul în ziua a șasea
- Odată ce ai primit rezultatul negativ în ziua 1, ești liber să te plimbi prin Phuket
- Odată ce ai primit rezultatul negativ la cel de-al doilea test PCR, poți călători în alte părți ale Thailandei (după ce ai petrecut 7 nopți în Phuket)
Alternative Quarantine
Stai 10 zile în carantină într-un hotel SHA+, apoi poți călători oriunde în țară. Pentru Alternative Quarantine (toate locațiile, cu excepția Phuket), trebuie să ai o rezervare la un hotel aprobat AQ pentru o durată de 10 zile. Nu trebuie să fii vaccinat pentru programul AQ. Hotelul în care îți petreci carantina organizează testele PCR.
Ce ai nevoie pentru a vizita Thailanda în 2022:
- Thailand Pass
- Pașaport valabil minim 6 luni de la intrarea în țară
- Asigurare de călătorie care să acopere și Covid. Poți cumpăra de la furnizorul oficial sau altă companie care oferă acoperire Covid. La TIPINSURE.com prețurile sunt de la 3700 baht pentru 30 de zile la 4480 baht pentru 60 de zile.
- Cazare la un hotel SHA+. Pe site-ul ambasadei scrie că sunt acceptate doar rezervări plătite prin Agoda (nu și Booking), în realitate se pare că nu contează (vezi comentariul de mai jos)
- Dovadă vaccinare
- Dovadă achitare teste Covid la sosirea în Thailanda. Pentru Phuket Sandbox, faci un test pe aeroport și încă unul în ziua a șasea. Testele se plătesc online aici.
- Test PCR făcut cu maxim 72 de ore înainte de îmbarcare (engleză, tipărit)
- Viză. Dacă vreți să luați viză de acasă trebuie să vă programați la ambasadă cu 3 săptămâni înainte de plecare și sunt o grămadă de documente de pregătit. Alternativ se poate lua visa on arrival pe aeroport pentru maxim 15 zile – pentru asta aveți nevoie de o poză tip pașaport și o taxă de 2200 baht (se plătește doar cash). În Phuket, ghișeul pentru visa on arrival e separat de controlul pașapoartelor.
- Transfer aeroport-hotel. Pentru că prima zi e de carantină, trebuie să ai transferul aranjat din avans, nu poți lua autobuzul sau un taxi de la fața locului. La ieșirea din aeroportul din Phuket verifică să te preia cineva de la hotel.
Thailand Pass e un fel de pre-aprobare, un formular în care încarci aproape toate documentele necesare pentru a intra în țară. După aprobare, care durează în medie o zi, primești un cod QR pe care trebuie să îl prezinți la sosirea în Thailanda.
Ca să poți primi Thailand Pass pentru Phuket Sandbox ai nevoie de:
Alte lucruri pe care e bine să le aveți, dar care la mine nu le-au verificat:
- Biletul de ieșire din țară. Nu se încarcă în formularul de aplicare pentru Thailand Pass și credeam că vor verifica pe aeroport, dar nu m-a întrebat nimeni de asta.
- Dovadă că deții minim 10.000 baht (265 euro). Nici de asta nu m-a întrebat nimeni, dar am avut bani cash la mine.
Recomandare: tipăriți de acasă toate documentele, inclusiv testul PCR!
Cum a decurs sosirea în Thailanda
Cum spuneam mai sus, voiam să intru în Thailanda prin Bangkok, prin programul Test & Go. Pe 21 decembrie, după ce mi-am ridicat pașaportul nou, la 8.30 seara am intrat pe net să aplic pentru Thailand Pass și undeva pe la mijlocul formularul mi-a trecut prin cap să verific încă o dată site-ul ambasadei. Acolo un anunț publicat în aceeași zi mă anunța că urmând cu 22 decembrie ora 0, adică în doar câteva ore, se închidea programul Test & Go pentru o perioadă nedeterminată, dar trecuseră în paranteză că 22 decembrie ora 0 din Thailanda era ora 7 seara din România. La mine era deja 9 seara 21 decembrie și eu de abia începusem înregistrarea!
A doua zi am primit un email că Test & Go e închis și aveam două alternative: Phuket Sandbox și Alternative Quarantine. Am ales prima variantă, mi-am schimbat biletul de avion, am rezervat cazare în Phuket (Agoda, se plătește la momentul rezervării), transfer de la aeroport, testele PCR din Phuket și le-am scris să-mi aprobe Thailand Pass, căci mai aveam 7 zile până la plecare. După 24 de ore am primit codul QR.
Pe Otopeni au verificat Thailand Pass și testul Covid făcut din țară (ca să intri în Thailanda faci 3 teste PCR în total!).
La sosirea în Phuket sunt mai multe cozi, la care stai pe rând:
- Health check. Primești un formular de completat și trebuie să prezinți testul Covid și Thailand Pass
- Coadă la imprimantă. Dacă nu ai testul PCR tipărit, mai stai la o coadă la imprimantă unde ți-l tipăresc ei
- Visa on arrival. Ghișeu separat, trebuie să ai o poză de pașaport și taxă de 2200 baht. Se plătește doar cash! Visa on arrival a mers cel mai repede, la celelalte cozile erau lungi
- Controlul pașaportului. Verifică Thailand Pass, formularul completat pe aeroport, îți iau amprentele și te întreabă la ce hotel stai (îl verifică în sistem ca să se asigure că este acreditat SHA+)
- Testarea PCR. La ieșirea din aeroport este testarea PCR din ziua 1. Primești un pliant cu adresa online la care primești rezultatul în 24 de ore. În cazul meu am făcut testul la 8 AM și am primit rezultatul la 8PM.
- Transfer hotel. În final, după ce ai trecut prin toate filtrele astea, ieși din aeroport și acolo sunt cei cu transferul de la hotel și niște angajați care verifică să te preia cineva (nu te poți deplasa de capul tău). E bine să ai tipărită și rezervarea transferului, dacă nu te preia cineva imediat, angajații de acolo sună la hotel. Pentru că tot procesul sosirii în Thailanda durează foarte mult (în cazul meu o oră și jumătate), șoferii așteaptă uneori în mașină împreună cu ceilalți turiști pe care îi preiau.
Cam așa e cu vizitarea Thailandei în ianuarie 2022 😀 Complicat? După ce verifici toate site-urile și condițiile de mai multe ori, să te asiguri că n-ai sărit nimic, pare mai simplu 😊
În orice caz, sunt foarte fericită să fiu din nou în Asia! Planul e să-mi prelungesc viza când mă duc în Bangkok, căci la cât de complicat e să intri în țară și la cât de imprevizibili sunt thailandezii cu restricțiile de călătorie, aș vrea să stau mai mult pe aici.
Ce am vizitat în Thailanda
- Phuket, o săptămână în „sandbox-ul” thailandez
- Insulele miniaturale Khai
- Mi-am prelungit visa on arrival pentru Thailanda!
- O zi de splendoare: insulele Similan
- Bangkok: pregătește-te să fii uimit
- Kanchanaburi: cascadele de la Erawan și podul de pe râul Kwai
- Temple și Buddha în Ayutthaya
- Drumul spre nord trece prin Sukhothai
- Lampang, capitala templelor și a câinilor agresivi
- Chiang Mai: nordul meu cu temple și khao soi
- Prin munții Thailandei: Parcul Național Doi Inthanon
- Bonbon! În vizită la giganții blânzi din Thailanda
- Maya Bay și priveliști panoramice în Koh Phi Phi
- Zile lenevoase în Krabi
- Buget pentru o lună și jumătate de workation în Thailanda
- Patru luni prin Asia
Sper totusi sa dea din nou drumul la Test & Go – dupa un inceput bumpy incepuse sa isi dea drumul. E usor de prelungit viza in Bangkok in momentul de fata?
Test & Go era ideal…pentru Thailanda, cel puțin. Oficial au spus că după 4 ianuarie l-ar putea relua. Despre prelungirea vizei am informații ”calde” de la cineva care a făcut asta recent – sosire cu visa on arrival și apoi prelungire în Bangkok pentru 2 luni. Revin cu vești după ce trec și eu prin asta, teoretic e mai simplu decât intrarea în țară, mai plătești o taxă și completezi niște formulare.
Bravo, Anca! 👌 Eu credeam ca vei ajunge din nou in New York…😁 Dar, Asia e o idee f buna!
Am fost destul prin Americi, în schimb în Asia n-am mai călcat din 2019, când am fost în China…cu câteva luni înainte de liliacul buclucaș 😂
Dacă am trecut prin boala la 18 zile de la data la care trebuie sa ma îmbrac in avion, oare mai trebuie sa fac test PCR in Romania și inclusiv acolo?
Trecerea prin boală nu ține loc de test PCR. Iar dacă nu ești vaccinată, chiar dacă ai trecut prin boala, tot trebuie să faci ceva carantină, citește regulile pe site-ul ambasadei din România: ”Travellers who have recovered from infection are eligible for no less than 7 days quarantine if they have received one dose of the accepted vaccines after infection no less than 14 days before departure and they can provide a recovery certificate or a medical certificate confirming their infection.”
În Sandbox – Phuket și Samui – nu se face carantină.
Buna! Pentru testul PCR la sosirea in Phuket este necesara rezervare?
Da. Și se plătește în avans, am pus link în articol.
Ai idee daca ramanem in zona Phuket mai e nevoie de test in ziua 6? nu as vrea sa stau cu emotii ca dupa 6 zile frumoase urmeaza doua de carantina 😅
Da, e obligatoriu.
Salutare. Poti rezerva si pe booking.com si poti face asigurare de sanatate si in Romania. Eu am facut o rezervare la un hotel SHA+ din Phuket pe booking.com (cu plata integrala la finalizarea rezervarii dar cu posibilitatea de anulare gratuita) si asigurarea de sanatate la eurolife-asigurari.ro. Am aplicat pentru Thailand Pass pe programul Sandbox si am asteptat 8 zile pana am primit codul QR. Asta s-a intamplat azi.
Mulțumesc, am actualizat și în articol 🙂
Cat costa un test PCR in Thailanda in Phuket? Acum se fac 3 teste : unul in Ro si doua in Thailanda in prima zi si a 5 a .
Eu le-am plătit de acasă, două teste PCR au costat 4400 baht, adică 550 lei.
Buna ! Multumesc pt informatii. Trebuie facute teste PCR sau RT-PCR?
Dacă vizitați site-ul Ambasadei Thailandei în România (e link mai sus), scrie că e test RT-PCR.