Insula Naxos (Chora)
În afară de sate pitorești, Naxos are unele din cele mai frumoase plaje pe care le-am văzut prin Grecia: plaja Aliko o să mi-o amintesc multă vreme de acum încolo ca fiind pur și simplu perfectă. Însă nici celelalte locuri nu sunt de lepădat.
Castro, cetatea veche din Naxos Town, e un labirint de străduțe care, în cele din urmă, coboară spre mare. Cetatea se vede bine mai ales de pe feribot și este moștenirea lăsată de venețieni de pe vremea când aveau un avanpost pe Naxos.
Templul lui Apollo
Tot în oraș, chiar lângă port, este templul lui Apollo sau ce a mai rămas din el: o poartă de piatră ridicată pe un deal.
Templul Demetrei
Din Naxos sunt autobuze care merg la Sangri, un sat în apropierea căruia se află Templul Demetrei, biletul costă 2 euro. Autobuzul te lasă pe șosea, dar sunt indicatoare care te ajută să te orientezi până la templu – de la Sangri la Templul Demetrei sunt 2 km, o nimica toată.
Eu am luat-o aiurea pe dealuri pentru că voiam să văd o biserică mică bizantină, așa că am mers pe un drum care trecea pe lângă livezi de măslini și am ajuns chiar în spatele templului, unde am avut surpriza să găsesc un gard nu foarte înalt și o poartă închisă. Din fericire încă pot sări garduri, așa că n-a trebuit să ocolesc.
Cum Templul Demetrei e o atracție turistică de seamă pe insulă, secretul să te bucuri de acel loc e să pândești momentul când sunt cât mai puțini turiști prin preajmă: de exemplu când au terminat toți să-și facă selfies și se întorc la autocar.
Demetra este zeița grânelor, iar templul ei a fost construit în secolul 6 B.C. Se pare că până acum câțiva ani nu era mare lucru de văzut acolo, nicio bucată din templu nemaifiind în picioare, dar niște arheologi germani au descoperit că piesele folosite la construcția templului au rămas pe sit, fiind fie îngropate, fie folosite la alte construcții. Templul Demetrei a fost, astfel, restaurat și arată aproape intact – în orice caz îți poți da seama ușor cum arăta inițial.
Spre mare
De pe dealul pe care se găsește Templul Demetrei, privind în zare poți vedea o linie albastră care este marea. M-am uitat pe GPS și am văzut că sunt numai vreo 7-8 km până acolo, așa că mi-am zis ”Why not?”, doar eram în vacanță și cu nimic altceva mai bun de făcut decât să caut o plajă bună. Am plecat pe jos pe un drum neasfaltat pe care m-am întâlnit cu doar doi oameni preț de câțiva kilometri.
Mai neplăcut a fost când am ajuns la șosea și a trebuit să am grija mașinilor care treceau cu viteză pe lângă mine. La un moment dat am ajuns în satul Pirgaki, m-au lătrat trei javre mici care nu mai văzuseră turiști în viața lor și am ajuns pe plajă. Pare simplu, dar de fapt drumul a fost destul de obositor, mai ales când GPS-ul mi-a arătat o rută care nu exista în realitate.
Plaja Pirgaki
Plaja Pirgaki era complet pustie și dezolantă, autobuzul urma să vină mult mai târziu, așa că am plecat de acolo în ideea că poate descopăr ceva mai interesant. Și așa am ajuns la plaja Aliko.
Plaja Aliko
Este o plajă nu foarte mare, ascunsă de un perete abrupt și multe tufe verzi de scaieți, până la care trebuie să te târăști printr-o crevasă, dacă n-ai chef să sari în cap de la 4-5 metri. Așa ascunsă cum era, acolo am găsit oameni care făceau plajă, pentru că da, plaja aia este minunată, apa este perfectă, nisipul de sub apă este cât se poate de fin, iar în fața ta, în depărtare, se vede insula Paros. Nu poți să ceri mai mult de la o vacanță în Grecia decât o plajă ca asta.
Plaja Glyfada
Am luat-o pe stânci, pe o cărare care mergea pe malul mării, până la plaja Glyfada – lungă, albă și semi-pustie. Apa era caldă, iar soarele blând, singurul lucru enervant fiind vântul care răscolea, din când în când, dunele de nisip.
Pe la 4 și ceva am plecat să caut autobuzul, doar ca să constat că următorul (și ultimul pe acea zi!) era pe la 6 seara. A fost o lungă și anxioasă așteptare într-o stație pustie de autobuz și mai rar mi se întâmplă să mă bucur la venirea autobuzului, cum m-am bucurat în seara aia, răsuflând ușurată.
Spre Apollonas
Cel mai spectaculos drum de pe insulă rămâne drumul care leagă Naxos de Apollonas, un mic port din nordul insulei. Am stat lipită de geam tot drumul, autobuzul urcă în munți și de-o parte și alta se văd marea, satele, văile verzi… Pe la mijlocul drumului e satul Apeiranthos, foarte pitoresc și ăsta, dar l-am văzut numai din mașină.
Ceea ce n-am știut eu, când m-am urcat în autobuz, e că drumul durează două ore și când am ajuns în Apollonas nu am mai avut deloc timp pentru vizitat, era ultimul autobuz pe ziua aia și n-am reușit decât să fac două-trei poze. Drumul e grozav, dar trebuie să îți rezervi o zi doar pentru asta, eventual cu oprire în Apeiranthos.
