De la București la Vatra Dornei
Câteodată îmi doresc să mă urc în tren și să plec într-un loc ceva mai îndepărtat, dar nu pentru multă vreme, ci doar așa, pentru 2-3 zile. Să plec de vineri sau chiar de joi seara cu vagonul de dormit și dimineața să mă trezesc (aproape) odihnită într-un loc necunoscut, micuț și cețos, ca Vatra Dornei.
Să mă refugiez de frig într-o cafenea, cu un cappucino în față, și să trag cu ochiul la viața de zi cu zi dintr-un oraș mic, dar plin de turiști. Să mă întreb de ce m-am îmbrăcat în pantaloni scurți când e așa de frig afară, să mă bucur că primesc hărți și indicații de la biroul de turism și să îmi cumpăr excursii de o zi pentru următoarele două zile. Și abia apoi să îmi caut și eu cazarea și să mă uit cu atenție unde am ajuns.
În Vatra Dornei vizitezi parcul veverițelor ”Mariana”, pe care le chemi ciocnind două nuci între ele. În parc este și Izvorul Sentinela, care s-a numit inițial Izvorul Falkenhein după numele contelui Iulius Falkenhein, ministrul agriculturii în timpul Imperiului Austro-Ungar, cel care a obținut aprobarea Împăratului Franz Josepf pentru construirea unui stabiliment balnear la Vatra Dornei.
Alături, pe malul râului Dorna, este fostul Cazinou, acum în stare avansată de degradare. Clădirea aparține de peste 15 ani Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a nu făcut nimic pentru salvarea acestui monument istoric.
Parcă nicăieri nu am văzut case înconjurate de flori ca în Vatra Dornei: case mai modeste sau pensiuni pentru turiști, vile mai noi și case mai vechi, toate înconjurate de flori multe și pline de culoare.
Citește și: În jurul Ceahlăului: Borsec, Toplița, Ditrău, Lacul Roșu și Bicaz
Telescaunul
Distracția principală din Vatra Dornei este să te plimbi cu telescaunul până la cota 1300, pe Dealul Negru. Traseul este destul de lung, iar sus găsești o clădire pentru tabere școlare și un bar care nu vinde altceva decât mici și alte cărnuri prăjite.
Poți merge dus-întors cu telescaunul sau poți alege să te întorci pe jos pe o cărare care urmează linia telescaunului. Coborârea durează o oră și jumătate cu tot cu pauze pentru poze și cules zmeură, nu vă luați după cei care spun că traseul ăsta durează două ore.
Lucruri utile: biletul pentru telescaun costă 15 lei dus sau 25 de lei dus-întors.
Vatra Dornei a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar și au rămas multe clădiri frumoase de pe vremea aceea, dar cărora fie li s-a schimbat destinația, fie s-au degradat în timp. Ici-colo s-a mai păstrat câte ceva și e plăcere să le descoperi întâmplător.
În afară de telescaun, Vatra Dornei are și-o tiroliană care trece peste podul principal al orașului, mai multe pârtii de schi, dar și una de sanie pe care s-au ținut mai multe cupe mondiale de sanie. Se mai pot face zboruri de agrement, călărie și plimbări cu caiacul.
Citește și: Weekend la Gura Humorului: de la mănăstirile pictate la mult verde
Cum ajungi în Vatra Dornei
Poți să ajungi cu trenul, din București. Bugetul a fost cel de mai jos.
Buget | Suma |
---|---|
Bilet de tren București-Vatra Dornei | 125 lei |
Cazare Șerban Cottage | 231 lei |
Telescaun | 15 lei |
Excursie Cheile Bicazului | 85 lei |
Excursie Cu Mocănița prin Moldovița | 90 lei |
Bilet intrare Mănăstirea Moldovita | 5 lei |
Bilet de tren Vatra Dornei- București | 216 lei |
TOTAL | 767 lei |
Ce se mai găsește bun pe acolo sunt ciupercile, era plin de hribi (10 lei kg, de la 40 lei kg, cât fuseseră la începutul sezonului), gălbiori, afine. Am mâncat niște hribi prăjiți cu mămăligă, un langoș delicios cu smântână, brânză și usturoi, cum numai ungurii știu să facă, dar am dat și peste mâncare mai proastă, făcută să fie vândută și atât.
Dar cele mai frumoase amintiri mi le-au lăsat peisajele: dealuri verzi, păduri de molid (județul Suceava e cel mai împădurit din țară), un aer ozonat atât de curat încât îmi tot venea să dorm și făceam eforturi să deschid ochii în autocar și să nu pierd frumusețea de afară. Mă bucur că m-am dus acolo, cu siguranță voi reveni 😊
Citește și: Un strop de Bucovina: Sucevița, Putna și Via Transilvanica
Excursii din Vatra Dornei
Fiind un oraș turistic, Vatra Dornei e punct de plecare spre zonele înconjurătoare: sunt câteva agenții care organizează excursii de o zi cu plecare din Vatra Dornei, cea mai cunoscută fiind Bucovina Travel, au o gheretă chiar în centrul orașului, lângă hotelul Carol (clădirea aflată lângă fostul cazinou).
Excursiile sunt: Mănăstirile din Bucovina, Pelerinaj in Maramureș, Cheile Bicazului, Pelerinaj în Moldova, Cu Mocănița prin Moldovița, Rarăul și Lacul Colibița. Eu am fost cu două dintre ele, Cheile Bicazului și Mocănița din Moldovița.
Citește și: Cu mocănița prin Moldovița
Alte locuri din împrejurimi
Din Vatra Dornei se pot face o excursii În jurul Ceahlăului – Borsec, Toplița, Ditrău, Lacul Roșu și Bicaz sau la Câmpulung și la mănăstirile pictate din Bucovina (Cacica, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Voroneț).
Ceva mai departe sunt Suceava, Iași sau Cernăuți (acum în Ucraina, aveți nevoie de pașaport).
Imi place tare mult cum povestesti!
Mulțumesc 🙂
Excelent articolul!