Cu telecabina în Kobe

În Kobe a fost cea mai mare populație de “eta” (sau burakumin), un fel de cetățeni inferiori care se ocupau cu munci considerate murdare precum creșterea animalelor, tăierea lor sau vopsirea pieilor (eta s-ar traduce prin ”murdar”). Folosirea termenului a fost interzisă în Japonia și populația burakumin a primit drepturi egale în 1871, dar ideea de “eta” și discriminările rezistă până în ziua de azi – în Japonia descătușată autorul povestește despre un occidental care, sosit în Japonia, le menționase japonezilor că familia sa se ocupa de marochinărie de mai multe generații și nu înțelegea de ce aceștia erau de-a dreptul oripilați când menționa lucrul ăsta.

Kobe

Kobe mai e faimos pentru carnea de vită (Kobe beef, marcă înregistrată). Carnea de vită de Kobe trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a se numi astfel: să fie din rasa Tajima, născută și crescută în Prefectura Hyōgo, să fie sacrificată în abatoarele din Kobe, etc. O porție de friptură din acest tip de carne costă între 5.000 și 10.000 yeni (160-320 lei), de obicei undeva pe la mijloc (~7.000 yeni).

Tot în Kobe a fost un cutremur masiv în 1995 (marele cutremur Hanshin) care a ucis 6.434 oameni și a transformat orașul într-o ruină, la care s-au adăugat incendiile care au izbucnit după aceea. A fost al doilea mare cutremur din Japonia din secolul trecut, după cutremurul din 1923 când au murit 140.000 oameni.

Eu am ales Kobe ca excursie de o zi din Osaka, cu trenul. Pentru că în Kobe există un munte cu vedere spre mare (Muntele Rokko) l-am căutat în primul rând pe acesta și am luat telecabina (900 yeni) care te poartă până în vârf, peste copaci, grădini și sere. E destul de spectaculos, la un moment dat vezi și o cascadă, apoi sunt blocurile înalte din oraș pe lângă care se leagănă telecabina și grădina de dedesubt.

Se coboară pe jos, de preferință, ca să se viziteze grădina, “Herb garden”, biletul de intrare fiind inclus, deși nu mi l-a verificat nimeni. Este un fel de grădină botanică, mai modestă, dar foarte plăcută într-o zi toridă. Pentru că îmi luasem de mâncare la mine (pește tempura și nu mai știu ce), am luat masa chiar acolo, pe o bancă din grădină, cu vedere spre mare, ceea ce a fost, desigur, foarte plăcut.

După ce s-a terminat grădina drumul s-a bifurcat – voiam să ajung să văd cascada mai de aproape, dar cred că am ales drumul greșit pentru că am ajuns în oraș și n-am mai văzut nimic interesant. Am luat-o spre port, care s-a dovedit a fi la o distanță apreciabilă, am mers de m-am plictisit fără să mă apropii nici măcar un pic! Eram exasperată, nu bănuiam că portul e atât de departe, plus că zona era mai puțin circulată și nu se vedea niciun metrou sau autobuz, așa că am renunțat la idee și m-am întors în Osaka, unde aveam să pierd vremea pe o insuliță foarte drăguță, lazy me 😊