Tegucigalpa. Orașe periculoase. Țări periculoase. Oameni de care să-ți fie frică.
De când călătoresc mai mult în locuri îndepărtate, călătoresc prin locuri care sunt în mentalul colectiv sub eticheta ”periculoase”. Mă gândesc destul de des la asta, la ce înseamnă această frică și ce găsești acolo, după ce începi să o deconstruiești bucată cu bucată. Până acum n-am găsit nimic concret, doar niște mucegai care s-a îmbâcsit prin colțuri.
Pe drumul dinspre Nicaragua spre Honduras am început să citesc despre nivelul de siguranță din această țară. Noroc că trecusem deja granița și era prea târziu să mă răzgândesc: în top țări periculoase după numărul de omoruri, ”reconsider your travel” și alte lucruri asemenea.
Din Managua până în Tegucigalpa faci nouă ore cu Tica Bus și mă gândisem la drumul ăsta cu ceva angoasă: o să fie un drum lung, o să fie obositor sau foarte cald, o să stau mult la graniță. Spre surprinderea mea, totul e decurs ușor: șoferul a mers foarte repede (prea repede, după mine!), la graniță lucrurile au fost bine organizate (câteva formulare de completat, ceva taxe minore de achitat – 8 dolari ca să ies din Nicaragua, 3 dolari ca să intru în Honduras), apoi am luat-o prin munții, prin Honduras, iar la ora 14 fix eram deja în capitala țării.
Ce faci când ajungi într-o țară considerată periculoasă? Chemi un Uber! Am nimerit o doamnă șofer care a oprit și la o benzinărie să pot scoate niște bani de la bancomat (nu aveam deloc cash pentru noua țară), apoi am ajuns la cazarea mea, un apartament într-o casă privată într-o zonă rezidențială liniștită, cu un paznic postat în capătul străzii.
Ajunsesem în Honduras, cea cu reputație proastă, dar nimic din jurul meu nu anunța așa ceva. După masa am ieșit să cumpăr mâncare și m-am plimbat pe străzile din jur, cumpărându-mi pizza și plătind cu cardul, mergând pe jos fără să mă aștepte un tâlhar înarmat la colț de stradă.
A doua zi am ieșit la prânz să vizitez centrul și am constat că nu e mare lucru de văzut. Știi că ești într-o țară săracă dacă sunt multe second hand-uri de haine în oraș, iar în Tegucigalpa era plin.
Clădiri cam dărăpănate, muzee plictisitoare, câteva biserici drăguțe, dar înconjurate de tarabe și de un aer de sărăcie. Orașele mari aduc laolaltă oameni foarte săraci și oameni care o duc bine, iar în America Centrală distanța dintre cele două clase sociale e mai mare decât în alte părți ale lumii.
După încă o zi am plecat mai departe, spre Valle de Ángeles.
P.S.: cât de periculos este, de fapt, Honduras? Conform spuselor unui localnic în casa căruia am stat în Valle de Ángeles, Tegucigalpa și San Pedro Sula, cele mai mari orașe din Honduras, au câteva zone mai rău famate în care nu e recomandabil să te plimbi noaptea. Există și zone rezidențiale în care e perfect în regulă să ieși și seara din casă. Cam asta e, îți iei măsuri de siguranță de bun simț ca în orice parte a lumii.
Cazare în Tegucigalpa
Am stat la Cómodo Apartamento privado, două nopți de cazare au costat 52 USD într-un mic apartament într-o casă privată în Colonia Miraflores.
