Atracția Tangierului: orașul vechi cu a sa Kasbah (citadela regală), casele albastre și aleile de pe care vezi marea, amestecul de culturi și influențe. În călătoria mea prin nordul Marocului, la Tangier m-am simțit cel mai bine. Probabil de vină e marea dincolo de care se văd Spania și, în colțul cel mai îndepărtat, stânca Gibraltarului. Îmi și imaginez pe cei din Tarifa uitându-se la Tangier și spunând, la rândul lor, „Acolo e Africa, acolo e Marocul”.
Am descoperit magazinul unor francezi cu haine de in făcute acolo, o cofetărie cu un mousse bun de ciocolată și m-am plimbat pe străzi până a venit seara. Cina la Chez Hassan, tajine cu pește spadă, cel mai scump tajine din Maroc, dar bun tare pentru un local fără pretenții. Seara la Riad Tangis – au o terasă de pe care se văd orașul și marea, iar în diminețile cu ploaie chiar și coasta Spaniei, în timp ce îți iei micul dejun cu un ceai de mentă alături.
Lucruri utile: la Tangier se ajunge cu trenul de mare viteză.
2 comentarii
Doamne, ce albastru superb… e albastrul evadarii, al delectarii, al sublimului… ce trista pare lumea dintre 4 pereti in pandemie si ce experiente minunate traiesti tu… da, te invidiez, dar in sens bun. Imi este tare dor de calatorii… insa la libertatea ta nu voi ajunge niciodata… sa ai un job (intr-un domeniu) care iti permite sa lucrezi de oriunde si sa te poti intretine oriunde…
Cu joburile…dacă lucrezi de acasă în perioada asta, la fel de bine poți să lucrezi și din altă țară, asta dacă angajatorul tău e deschis la minte și îți permite să faci asta. Nici eu nu aveam atâta libertate înainte de pandemie. Piedici obiective nu prea sunt acum, internet există peste tot în lume. Dar e adevărat, îți trebuie și bani – nici eu nu mă pot întreține oriunde, sunt țări/orașe în care nu îmi permit să stau câte o lună, așa că deocamdată unele destinații sunt off-limit sau poate mă voi duce câteva zile și atât.
Zile senine să ai 🙂