Nu mai știu de ce am crezut că o vacanță în Franța e ceea ce îmi doresc, dar cu ocazia asta mi-am amintit că e mai bine să iți iei vacanță vara 😊 Îmi fusese dor de toamnă și visam castele franțuzești și viță de vie aurie și eventual un picnic sub soarele cald al toamnei. Cu castelul și vița de vie am rezolvat, dar cu picnicul n-am avut noroc și pace 😀
Din Blois până în Saint-Malo nu am găsit trenuri directe, a trebuit să schimbăm în Tours și Le Mans. În Tours, pentru că erau două ore între trenuri, am crezut că vom avea timp să vizităm și orașul, daaar…nu aveau “conciergerie” în gară și a trebuit să cărăm bagajul cu noi. Deși nu aveam bagaje foarte grele, nu era ca și cum ne plimbam cu poșeta, și lucrul ăsta ne-a cam tăiat pofta de plimbare.
După amiaza, după ce am vizitat Chambord și Cheverny, s-a pus problema dacă să mai vizităm și Castelul Beauregard sau nu. Mama era cam obosită, cerul se cam înnorase (la Cheverny chiar plouase puțin), eu inițial voiam la castel, după care parcă nu mai voiam, în fine, în cele din urmă am decis pe ultima sută de metri (a autobuzului) să ne oprim și la Beauregard. Și nu ne-a părut rău.
Cheverny, momente de care îmi amintesc cu plăcere: gustul înghețatei mult poftite, care, deși n-a fost cea mai bună de până acum, s-a potrivit perfect cu decorul de vacanță cu un castel pe fundal; doamna care s-a oferit singură să ne facă o poză mie și mamei pe treptele dinspre grădină; crizantemele alea indecent de albe, ca niște bulgări uriași de nea, care se rostogoleau la picioarele mele; toate colțișoarele și tufele lângă care m-am pozat și un copac uriaș cu niște crengi care atingeau pământul ca niște brațe uriașe de caracatiță bătrână.
Așa cum bine știți (și dacă nu știți aflați acum), recent mi-am cumpărat o casă la țară, pentru că în București nu se mai putea locui în lunile astea caniculare. Reședința mea de vară este la Chambord, în Franța, are vreo 20 de turnulețe, dar încă nu m-am putut muta acolo pentru că trebuie să renovez turnul principal unde am de gând să îmi amenajez debaraua pentru cele 333 de perechi de pantofi plus poșetele asortate. Totuși, în luna iulie am dat o fugă până acolo pentru că, deh, nu poți avea încredere în muncitorii ăștia, cum nu te văd la fața locului, cum dau doar un strat de lavabilă în loc de două!
Mi-a plăcut mult Blois, în parte pentru că acolo a binevoit să ne lase în pace ploaia, dar și pentru că îmi plac mai mult orășelele cochete decât metropolele faimoase. Chiar dacă există și metropole pe care le ador.
Iată că la trei ani de când am scris despre subiectul ăsta, iarna trecută (când a trecut?!) am pus mâna și am luat biletele de avion ca să merg în vacanță cu mama. La Paris, nici mai mult nici mai puțin, pe principiul că tot omul trebuie să vadă măcar o dată-n viață PARISUL. După mai multe heirupuri organizatorice, în sfârșit ne apropiem de marea evadare – mare pentru ea, că pentru mine o săptămână nu se încadrează la categoria „vacanța mare”, iar la Paris eu am mai fost. Luna viitoare decolăm și aterizăm, sper eu, cu bine, pentru că pentru mine va fi prima călătorie în formula asta, iar pentru mama va fi prima călătorie în străinătate (cea peste gard la vecinii noștri unguri, nu se pune).