Am plecat la drum cu gândul să vizitez Criț, Cloașterf și Saschiz și am ajuns să-mi petrec weekendul la Târgu Mureș. Dorul de dealuri, sate săsești și biserici fortificate a rămas acolo, dar am redescoperit un alt oraș potrivit pentru un weekend departe de București.
Sunt mai multe locuri din apropiere de Deva în care mi-ar fi plăcut să ajung: Castelul Regal de la Săvârșin (era închis), Radna pentru Mănăstirea Romano-Catolică Sf. Maria (prea departe), Sarmizegetusa Regia (prea greu de ajuns), Orăștie (m-am răzgândit). Până la urmă am ajuns prin alte locuri, unele programate, în altele întâmplător.
Într-un sat de lângă Deva, în Banpotoc, sunt niște grădini private care arată ca-n Toscana: I Giardini di Zoe – Villa Vinci. Au fost amenajate de un italian care s-a mutat acolo și care le-a dedicat nepoatei lui, Zoe.
Dacă vreți să vedeți un adevărat castel medieval, cu turnuri, creneluri și un pod suspendat, așa cum trebuie să aibă orice castel care se respectă, mergeți la Hunedoara. E drept că e cam departe de București, iar Hunedoara este un oraș mic, fără alte atracții, dar Castelul Corvinilor compensează din plin.
Locurile pe care le-ai vizitate în copilărie sunt altele decât aceleași locuri vizitate ca adult. Amintirile sunt înșelătoare și ai senzația că muntele și-a schimbat forma, nu că amintirea ta e deformată de timp. Privești totul cu ochi noi, dar în același timp îți amintești detalii care nu mai există în realitate și care nu se mai potrivesc nicăieri.
O iarnă fără zăpadă, zile calde de februarie, apoi ninsoare și nămeți în București. Mi-era dor de-o escapadă la Brașov, așa că a picat la fix un week-end însorit acolo. Am luat la rând locurile de belvedere pe care le știam prin oraș, după care am descoperit altele, în care nu mai fusesem niciodată.
Toamna asta m-am plimbat mult, lucru care îmi place, dar mă și obosește câteodată: după un week-end pe Valea Oltului, câteva zile mai târziu m-am trezit refăcând exact același drum, de data aceasta până la Sibiu, care mi s-a părut mai departe decât e în realitate.
Dacă aveți drum prin Brașov și căutați un loc prietenos în care să beți o cafea, vă recomand Ch9 Kaffeehaus, chiar lângă Biserica Neagră, într-o fostă casă parohială restaurată cu ajutorul unui arhitect și în care s-au păstrat detaliile vechii case (uitați-vă la balamalele ferestrelor, de exemplu).
Până weekendul ăsta asociam Branul cu centrul său aglomerat, plin de turiști și de kitsch. A trebuit să ajung la o pensiune departe de centru, în vârful unui deal din Sohodol, ca să descopăr cât de frumoase sunt locurile astea: zona Branului e la fel de pitorească precum Elveția, doar cu ceva clădiri mai urâte și drumuri mai proaste.
În lunile din urmă m-am plimbat destul de des prin țară, dar mai pe fugă și cu prea puțin timp liber. Însă când am ajuns pentru a doua oară la Cluj primăvara asta, mi-am rezervat o zi doar pentru mine, o zi de explorare și relaxare 😊
Sâmbătă mi-am pus bocancii în picioare și am plecat spre Piatra Craiului, pe un traseu în circuit care pleacă de lângă satul Măgura: Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneștilor – Cheile Pisicii – Șaua Vlădușca (cruce roșie) – Satul Peștera – Fântâna lui Botorog (banda-roșie). Traseul e de dificultate medie și mai mult de relaxare vara, când se poate face în 6 / 7 ore; iarnă, însă, am avut nevoie de vreo 8 ore și jumătate pentru cei 26 de kilometri și asta din cauza zăpezii și a porțiunilor cu gheață de pe traseu.