M-am întors recent dintr-o scurtă vacanță prin Toscana, în care am revizitat Florența, Bologna, Siena, San Gimignano și am ajuns pentru prima dată la Pisa.
Având în vedere că:
- eram la a doua călătorie prin Toscana
- o aveam pe mama cu mine
- nu aveam foarte mult timp la dispoziție (4-5 zile, în total)
A doua oară la Florența
Florența e unul din orașele acelea care arată bine în orice anotimp, însă la a doua vizită nu a mai avut impactul de acum câțiva ani asupra mea. A lipsit factorul „noutate”, în care îți vine să spui „wow!” când ajungi în Piazza della Signoria și vezi toate statuile (copii, e drept), înșirate lângă Palazzo Vecchio. L-am judecat cu ochii critic și l-am comparat cu tot ce-am văzut până acum, în loc să îl văd așa cum e: un oraș ca o operă de artă.
Colinele de lângă San Gimignano, într-o plimbare de după amiază. Plantații de măslini, viță de vie, rodii încă necoapte, cactuși ascunși în ierburile de pe marginea drumului și multe, multe șopârle încălzindu-se la soare.
La 56 km de Florența se găsește San Gimignano, un fost popas pentru pelerinii care călătoreau spre Roma. Familiile bogate care controlau orașul au construit în jur de 72 de case-turn, ca simbol al bogăției lor, dintre care doar vreo 14 au supraviețuit până în zilele noastre. Prin supraviețuire se înțelege că sunt în stare foarte bună, la fel ca restul centrului istoric, cuprins între zidurile cetății – pare că oamenii obișnuiți nu mai locuiesc acolo, sunt doar restaurante și cafenele sau magazine care vând delicatese.
În fiecare an, în lunile iulie și august, în Siena se organizează Il Palio, o cursă de cai care durează câteva minute și strânge în Campo, piața centrală în formă de amfiteatru, mii de oameni dornici să o vadă. Chiar dacă nu sunteți în Siena pe 2 iulie sau pe 16 august nu trebuie să vă pară rău: orașul medieval este absolut superb și aglomerația din afara sezonului vă va permite să vă plimbați prin el în liniște.
Lumina este cu totul specială în Florența, ca mierea translucidă ce învăluie statuile din marmură, pentru a se ascunde în colțurile liniștite ale vreunui palazzo renascentist. Soarele nu arde, ci încălzește orașul, râul Arno e nămolos și are culoarea lutului dizolvat în apă, cerul e pictural, iar domul e atât de înalt încât domină întregul oraș de departe.