Aproape de Palermo, accesibilă cu autobuzele orășenești, e o mică rezervație cu peisaje marine și montane – Riserva di Capo Gallo. Sunt trei trasee care se pot face acolo, două pe malul mării (unul în Sferracavallo, altul în Mondello) și încă unul pe spinarea muntelui.
Cefalú din romanul lui Durrell e un loc fictiv, plasat în Creta, cu o atmosferă mediteraneeană, misterioasă și mortală care m-a făcut să mă întreb chiar și atunci, cu mulți ani în urmă, cum e adevăratul Cefalú, cel din Sicilia, de la Marea Tireniană. Mi-e tare dor de o carte sau un scriitor la fel de bun(e) ca cei citiți pe la 17-20 de ani și pe care să pot da vina mai târziu că am ajuns într-un loc îndepărtat doar datorită lui / ei, ca să privesc marea de ziua mea.
Sicily is not Italy
24C la început de noiembrie înseamnă vacanță, plimbări, soare și cannoli. Fără să am cine știe ce așteptări de la capitala Siciliei, m-am trezit literalmente printre palate și grădini cu flori, mici piețe cu cafenele și străzi pline de oameni ieșiți la plimbare. Ce să spun, nu mi s-a părut rău deloc: e multă frumusețe acolo și oamenii știu să se bucure de viață: poate fi vorba doar de un espresso cât un degetar și cu croissant cu cremă de fistic (yam!), de compania cuiva sau de soarele care mângâie clădirile vechi.
Vineri seară, Sicilia. După o vizită la Taormina și cules de pietre de pe plaja de la Isola Bella se face timpul să mă întorc în Catania. O pornesc pe jos spre Giardini Naxos de unde voiam să iau autobuzul – timp aveam berechet, așa că nu îmi făceam prea multe griji. Cu toate astea tot căscând gura la peisajele care mi se întindeau la picioare și oprindu-mă la fiecare pas pentru fotografiat mă trezesc, îngrijorată, că a trecut timpul și eu mai aveam o bucată bună de mers. În clipa aia a oprit o mașină în dreptul meu: Antonio.
Urcând spre Taormina zărisem din mașină o insuliță lipită de țărm printr-o limbă de nisip și imediat m-am gândit că vreau să ajung și acolo. Era Isola Bella, insula frumoasă, o rezervație naturală miniaturală. Întâi m-am plimbat printr-un golf cu o peninsulă plină de verdeață și un hotel de lux cu o priveliște care cred că făcea toți banii în zilele călduroase de vară, dar acum, în afară de un nene care dădea cu mopul pe acolo, nu era nici un suflet de om. Plaja era plină de pietre în toate culorile pământului, roci vulcanice poroase, cristale străbătute de vinișoare colorate, pietre dolofane, rotunjite de valuri. Am strâns o grămadă pentru colecția de pietre și am plecat spre Isola Bella, care era un pic mai încolo.
În fiecare an de 1 sau 8 martie încerc să sărbătoresc venirea primăverii călătorind, de obicei undeva unde este mai cald. Anul trecut am fost în sudul Spaniei (cald și bine), anul ăsta în Sicilia (mai puțin cald, dar tot bine a fost și de data asta). Tot auzisem de Taormina – că este frumoasă, că este faimoasă, că este cea mai cea – dar până n-am fost acolo să urc pe Via Crucis până sus, la Castel Taormina, n-am înțeles de ce.
Deși aveam alte planuri pentru prima zi în Sicilia, am mers până la urmă la Siracuza, direct de la aeroport, pentru o porție de mare și o plimbare pe insula Ortigia – s-a dovedit a fi mai bine așa pentru că mi-ar fi fost cam greu să urc muntele de la Taormina cu un rucsac, chiar și mic, în spate.
Catania e un oraș pe care l-am ratat, alegându-l drept bază de explorare pentru alte orașe siciliene: m-am mulțumit să îl văd pe fugă dimineața sau seara, când fie nu aveam timp, fie eram prea obosită ca să îl descopăr. Și e un oraș frumos, care merită mai multă atenție… Eu am stat chiar lângă Piazza del Duomo, la Agorà Hostel, și treceam zilnic prin una din piețele acelea italiene care par să apară ad-hoc și să dispară seara fără urmă: pește, fructe de mare, cărnuri proaspete, legume mov, verzi și de toate culorile, fructe, oameni târguindu-se, adică acea atmosferă care mie mi-e foarte dragă.