Cum sună o lună în Argentina? 😊 Pentru mine a fost ca un vis care s-a dus foarte repede și pe care sper să îl repet cândva. N-am vizitat tot ce îmi doresc să văd pe acolo, dar am fost în Buenos Aires, El Calafate și Perito Moreno, El Chaltén și Ushuaia. Într-o lună de zile, aproape trei săptămâni le-am petrecut în Patagonia.
”Unde să pornim?
La capătul lumii.
Oho…n-o fi prea departe?”
Toate pânzele sus, Radu Tudoran
Într-una din zilele petrecute în Ushuaia am început să mă uit la Toate pânzele sus, povestea unor aventurieri de demult, de pe vremea când a ajunge la capătul lumii era un vis demn de orice sacrificiu și inaccesibil unui muritor de rând. Acum, cu multitudinea de zboruri pentru toate buzunarele, te duci acolo să stai o zi, maxim două, să îți faci o poză cu semnul Fin del Mundo și să observi cât mai puțin.
Lacuri glaciare, cascade, văi pitorești – când ajungi în Patagonia peisajele sunt de ținut minte. În prima zi în El Chaltén, după ce m-am cazat în rulota mea verde care urma să-mi fie casă pentru o săptămână, am vrut să fac o plimbare să mă dezmorțesc. Peste drum pe curtea mea începea Sendero Laguna Torre, am început să urc dealul fără să știu exact ce traseu e. Până la urmă puteam să mă opresc oricând, nu?
În trei ani de locuit în jurul lumii am trăit și lucrat #remote dintr-o grămadă de locuri: hoteluri, Airbnb, hosteluri, ba chiar și un palat din secolul 19 din Fez. Dar niciodată dintr-o rulotă. Până am ajuns în El Chaltén, Patagonia 😅 Am stat o săptămână în căsuța mea pe roți la doi pași de munți, cu lucrat de la distanță și drumeții prin împrejurimi.
Când am ajuns în El Calafate și am zărit peisajele aurii și uscate parcă m-aș fi întors la viață. Patagonia e partea mea preferată a lumii, în ciuda faptului că îmi place să trăiesc aproape de plaje, undeva la tropice. Ce înseamnă Patagonia pentru mine? Natură, libertatea de la capătul lumii, frumusețe.
În prima zi în Patagonia argentiniană m-am trezit zâmbind și am continuat așa cam toată ziua, căci știam ce mă așteaptă: vară australă, o zi cu soare și ghețarul Perito Moreno.
Îmi place să vizitez locuri frumoase și să am experiențe pozitive, dar nu toate amintirile mele sunt așa. Mi-a scris cineva că pozele din Patagonia arată ca dintr-o revistă de lux, nu dintr-o călătorie de om normal. Așa că merită să povestesc și alte lucruri dincolo de părțile bune, ca să aveți o imagine completă despre ce înseamnă, uneori, să călătorești în timpul pandemiei.
Înainte de a pleca în Patagonia am avut câteva zile în care ghinioanele s-au ținut lanț de mine, de parcă mă deochiase cineva. Totul a început într-o zi de vineri, când m-am dus să fac testul PCR – mă programasem cu 10 zile înainte, după ce am căutat informații pe net despre diverse clinici din Santiago. Vineri la ora 3 m-am dus acolo, am completat un formular, am vrut să plătesc cu cardul, n-a mers (ce surpriză!), așa că am dat să plătesc cash. Înainte de a-i da banii zic să verific cu funcționarul că voi avea rezultatul în 48 de ore (zburam duminică). ”A, nu sâmbătă…luni e rezultatul”. ”Cum luni?! Pe site scrie că rezultatul e în 48 de ore!” ”Da, dar duminica laboratorul nu lucrează” 🤦♀️
Una din cele mai frumoase experiențe de călătorie pentru mine: 5 zile de treckking pe traseul W din Torres del Paine, Patagonia, fără semnal sau internet, doar munți, lacuri, râuri și ghețari.
Citeam într-o zi un interviu cu un cuplu care s-a plimbat prin America de Sud cu bicicleta (din păcate și-au șters blogul) și povesteau că din tot ce au vizitat prin lume cel mai frumos a fost Carretera Austral, autostrada care străbate Patagonia din Chile de la Puerto Montt la Villa O’Higgins: lacuri, munți, peisaje solitare și intangibile.