Paros a avut în trecut o rețea extinsă de drumuri pietruite care străbăteau insula dintr-o parte în alta. O parte dintre ele s-au păstrat, transformându-se în trasee de hiking, precum Ruta bizantină, care leagă Léfkes de Pródromos.
Acum câțiva ani am văzut o poză cu o stâncă din Norvegia, deasupra unui fiord spectaculos, și mi-am trecut-o repede în wishlist. Stânca avea un nume imposibil – Preikestolen, dar și unul englezesc – Pulpit Rock, și se găsea la mama naibii departe în Norvegia, unde mi se părea foarte greu de ajuns, cum mi se păreau multe, pe vremea aia. Dorința de-a ajunge acolo a rămas, așa că anul acesta, când am luat decizia să-mi fac vacanța prin Scandinavia, am pus pe lista foarte scurtă de locuri pe care TREBUIE să le văd, și Preikestolen, alături de orășelul Ålesund.
Ziua de duminică, 24 august, mi-o rezervasem pentru o excursie mai specială: voiam să ajung la Kazbegi, în munții din nordul Georgiei, așa că m-am trezit mai de dimineață și m-am dus din nou la autogara Didube ca să caut o marshrutka.
Sinaia are multe de oferit, chiar și celor care nu sunt montaniarzi înrăiți. Într-o zi senină puteți merge până la Cabana Piscul Câinelui și chiar mai departe, până pe vârful Piscul Câinelui. Pentru cei dornici de o plimbare la munte se poate merge doar până la cabană – este o plimbare ușoară și foarte plăcută în orice anotimp. Într-o duminică de ianuarie, când am fost eu, ningea încet la poalele munților și, până să ajung sus, a ieșit și soarele – strălucitor și rece.
Într-o sâmbătă dimineața pe la ora 10 beam un cappuccino cu scorțișoară pe terasa însorită a cafenelei de la Castelul Peleș, după ce cu un sfert de oră mai devreme fugărisem niște mâțe de la Mănăstirea Sinaia ca să le pot fotografia (pisicile mănăstirești sunt sfioase rău).