Mogoşoaia

Scrie-mi-ar numele pe mormânt și nu aș mai fi ajuns să trăiesc.

Mă așez pe bancă să aștept autobuzul. La dreapta mea cineva a părăsit două pere galbene, proaspete și dulci. Pe banca din stânga șade o țigancă bătrână, cu fața numai pliuri. Fumează meditativ, ca bătrânele din Cuba, când fumează trabucuri. După vreo trei minute se ridică de pe bancă, vine la mine și mă întreabă cât e ceasul. ”Trei fără un sfert.””Cât?” Îi repet de vreo trei ori până mă aude. Se întoarce la banca ei, inspectează coșul de gunoi de alături și pleacă, privind cu colțul ochiului, pe furiș, cele două pere abandonate.

Citesc o carte despre Martha Bibescu (Fascinanta Martha Bibescu și lumea ei, de Christine Sutherland) și, influențată de atmosfera acelor ani și personalitatea personajului principal, am dat în weekend o fugă la Mogoșoaia.

Mi se confirmă încă o dată că pe orice fel de vreme Palatul Mogoșoaia este una dintre cele mai căutate destinații de weekend ale bucureștenilor. Fie ploaie, fie soare, lumea merge să se plimbe pe domeniul palatului, mai o poză, mai un picnic ori o vizită la muzeu și uite așa trece sfârșitul de săptămână. Iar dacă plouă poți înlocui respectivul picnic cu o ședință de cules ciuperci. Sau poți pleca mai repede spre casă – la alegere.

Plimbare la Mogoșoaia: vizitatori puțini, zăpadă multă și neatinsă, vreme destul de bună (ningea lin, dar fără urme de soare pe cerul pâclos). Copacii din parc sunt minunați iarna: crengi uriașe răsucite, trunchiuri cu scoarță albă sau pătate cu steluțe, multe scrijelituri. Liniște, doar câteva păsări mici cu cioc portocaliu.