M-am întors dintr-o vacanță de două săptămâni prin Canada în care am vizitat atât Coasta de Est cât și un pic din Coasta de Vest, cu o scurtă vizită într-un parc național. Poate traseul urmat de mine e un pic prea ambițios pentru numai două săptămâni, dar eu sunt obișnuită cu așa ceva și mi s-a părut destul de echilibrat și ușor realizabil. Am vizitat: Montreal – Quebec – Ottawa – Toronto – Niagara – Vancouver – Victoria – Banff – Lacul Moraine – Lacul Louise – Calgary – Montreal și înapoi acasă. Voi povesti pe larg despre fiecare loc în parte, dar ca să vă faceți o idee de ce și Canada merită un loc onorabil pe wishlistul vostru de călătorii, iată câteva imagini de acolo.
Tag:
Lacul Moraine
Din Banff se pot vizita două lacuri glaciare celebre pentru frumusețea lor: lacul Moraine și lacul Louise. Voiam în mod special să văd lacul Moraine, ”picture-perfect” cu azuriul său în care se oglindesc vârfurile zimțate și înzăpezite ale munților, dar părea că a ajunge acolo e misiune imposibilă: nu exista un shuttle regulat, iar de la singurul shuttle privat despre care aflasem online am primi un răspuns negativ pe email, cum că nu mai organizează curse până la lacul Moraine.