Heidelberg

Imaginați-vă că este toamna târziu și vă începeți ziua cu o plimbare prin pădure; pe cărare trec pe lângă voi tineri alergând, doamne plimbându-și cățelul și oameni care vor să ia o gură de aer curat. În vale se zărește orașul, iar pe la orele 11 încep să bată clopotele, cântând neîntrerupt pentru vreo 15 minute până când te obișnuiești cu muzica lor și uiți să le mai asculți. Afară sunt 13 grade Celsius, totul este jilav, verde, cu un aer proaspăt de primăvară. Este 1 ianuarie 2012 și vă aflați în Heidelberg, Germania.

Mi-am petrecut Anul Nou în sufrageria hostelului din Heidelberg alături de Carmen – proprietara, doi dintre prietenii ei și o coreeancă din Bruxelles pe nume Moon. Carmen pregătise o salată cu paste (noodle salad, foarte bună), am sporovăit un pic despre călătorii iar la miezul nopții am ciocnit un pahar cu vin alb și ne-am urat unul altuia ”Happy New Year!”. A fost bine. Mi-a fost bine.

Venind dintr-o țară în care revelionul este la mare preț, iar pregătirile se fac cu multă vreme înainte, am fost curioasă să aflu cum se petrece în Germania. ”În club, de obicei.”, mi-a spus Carmen, iar colegele de cameră nemțoaice s-au grăbit să confirme lucrul ăsta ștergând-o devreme într-un club heidelburghez. În cameră n-au mai rămas decât cele două chinezoaice care au dormit duse în timpul mărețului eveniment, cu valizele uriașe legate bine cu un lanț de piciorul patului.

Castelul este principala atracție din Heidelberg și unul dintre motivele pentru care am ales să îmi petrec Anul Nou acolo: domină orașul vechi de sus, de pe un vârf de deal, are o grădină care a fost considerată la vremea ei a opta minune a lumii (exagerat, totuși) și îți oferă, de pe terasa sa, cele mai frumoase panorame cu orașul vechi (Altstadt). Datorită lui orășelul universitar, de altfel foarte pitoresc, este celebru în lumea întreaga și asaltat de turiștii care vizitează doar castelul și apoi pleacă repede mai departe.