Când am decis să merg în vacanță în Caucaz nu știam mai nimic despre Armenia – m-am dus acolo mânată de curiozitate și fără prejudecăți formate de acasă (sper). Desigur, auzisem bancurile cu Radio Erevan și știam de armenii împrăștiați prin toată lumea, inclusiv la noi în țară, dar nu mi-am pus niciodată problema de ce sunt atâția armeni în afara Armeniei sau ce se întâmplă cu țara aia.
Acum, că m-am întors din vacanța de trei săptămâni prin Turcia, Armenia, Georgia și Azerbaidjan, mă grăbesc să aștern unele concluzii, cât sunt impresiile foarte proaspete. O să las deoparte Turcia, deocamdată, că nu face parte din aceeași grupă de țări și oricum o să-mi încep poveștile pe blog cu ea – da, Turcia a fost foarte frumoasă, dar cumva mă și așteptam să fie așa.
Pe 21 august era plecarea din Erevan, aveam tren pe la ora 15.15, deci mai aveam timp dimineața pentru o plimbare. Am ieșit din casă și am luat-o într-o direcție în care nu mai fusesem până atunci, ajungând la o catedrală nouă, un fel de Catedrala Neamului armenească – o construcție imensă, hidoasă, cu o scară atât de lungă încât aveai timp să faci și-o insolație în timp ce urcai pe ea.
15 august 2014. De cum am ajuns în Erevan și am pășit afară din gara luminoasă și curată am nimerit într-o o piață de târgoveți care veniseră la oraș să-și vândă legumele și verdețurile proaspete. Mi-a plăcut foarte tare atmosfera de acolo, motiv pentru care am revenit de mai multe ori în piața cu pricina (era, oricum, singura pe care o știam în Erevan).
Gara de pasageri din Batumi este în afara orașului, în Makhinjauri. După vizita la grădina botanică m-am dus la gară, am mai verificat o dată la ghișeu dacă sunt în locul care trebuie (nu se știe niciodată…) și am plecat să cumpăr ceva de mâncare. În jur mâncare ioc! Ai zice că fiind o gară în cartier magazinele din zonă s-au adaptat și ele pentru cererea de papa bun, dar cred că eram unica persoană cu astfel de solicitări pe acolo, toți ceilalți pasageri își luaseră jumătate de frigider cu ei.