Când am decis să merg în vacanță în Caucaz nu știam mai nimic despre Armenia – m-am dus acolo mânată de curiozitate și fără prejudecăți formate de acasă (sper). Desigur, auzisem bancurile cu Radio Erevan și știam de armenii împrăștiați prin toată lumea, inclusiv la noi în țară, dar nu mi-am pus niciodată problema de ce sunt atâția armeni în afara Armeniei sau ce se întâmplă cu țara aia.
Acum, dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte experiența mea de acolo aș zice că dintre toate cele trei țări din Caucaz Armenia mi s-a părut de departe cea mai oropsită. Chiar și în Erevan se vedea cu ochiul liber că lucrurile nu se „mișcă” la fel ca în Georgia, unde în capitala Tbilisi se renovau și construiau de zor diverse clădiri, ca să nu mai vorbesc de Baku, un oraș care e plin de șantiere și de clădiri moderne de birouri. În Erevan cel mult găseai construcții începute și abandonate, un aer de stagnare, construcții cârpăcite pe la periferie și drumuri așa și așa. Singura chestie la care se lucra când am fost eu acolo era o autostradă care urma să lege Erevan de Batumi și pe care se circula pe bucățele. Față de autostrăzile pe care le văzusem prin Turcia asta nu m-a impresionat prea tare, deși urmează să fie gata în 2019, așa că poate am văzut prea puțin din ea.
