A plouat, a fost carantină, am evadat, am stat în izolare, am fugit prin țară, m-am întors, am plecat din nou, am visat locuri fantastice și bujori de munte, a venit vara și-am plecat la mare, să mă înmoi sub soarele torid, să mă topesc încet, ca untul, să mă perpelesc și să mă răcoresc și să mă încălzesc din nou.
Dacă vrei să vezi cum sunt administrate două mari orașe din România care atrag deopotrivă turiști români și străini, vizitează Brașovul și Constanța în două week-end-uri consecutive, cum am făcut eu. Mi-a plăcut în ambele orașe, dar nu pot să nu observ diferența dintre centrele lor vechi: în Brașov, cu bune și rele, nu vezi clădiri istorice în paragină, în timp ce în Constanța sunt o mulțime și într-o stare avansată de degradare. Și e păcat, sunt o grămadă de locuri interesante în Constanța pe care le-am descoperit de abia acum.
Culmea Pricopanului din Munții Măcin e genul acela de traseu ușor în care te mândrești că ai atins niște vârfuri de câteva sute de metri (între trei și patru). Pe alocuri urcușul e abrupt / foarte abrupt, dar mie mi s-a părut lejer și nici ca durată nu ridică prea multe probleme (cam patru ore în circuit, ceva mai mult dacă faci multe opriri).
Pe cât de aglomerată e plaja din Eforie Nord vara, pe atât de pustie e într-o zi mai friguroasă de septembrie. Iar dacă ar fi să aleg (și să ignor dorința de a face plajă și baie în mare), tot în septembrie e mai frumos.
La marginea localității Târguşor din județul Constanța încep Cheile Dobrogei, cu foste recifuri coraliere ale Mării Thetis. Atolii arată ca niște măsele uriașe, cu formă circulară și înfipte bine în pământ. Dacă până la Târguşor peisajul a fost destul de plictisitor, acesta s-a transformat într-unul spectaculos în Cheile Dobrogei, cu șanțuri și chei, dar și multe peșteri mai mult sau mai puțin cunoscute, ca „Peștera La Adam”, „Peştera Liliecilor” sau ”Peștera La Cranii”. Traseul a fost: București – Târguşor – Cheile Dobrogei – Mănăstirea Casian – Peștera Casian – Peştera Liliecilor – Mânăstirea Dionisie cel mic și Efrem cel nou.
Dl Murad, proprietarul complexului Phoenicia din Mamaia-Năvodari, ne-a prezentat de curând filosofia sa de business: turistului român trebuie să îi dai cartofi prăjiți foarte buni, pentru că aceștia sunt mai ieftini decât carnea și fiind buni, turistul roman își va umple farfuria cu cartofi, în loc s-o umple cu cotlete. Drept urmare dl Murad alege personal cartofii, testând mai multe loturi și cumpărând după aceea toată producția din acel lot.
De câțiva ani visez la Sulina. E cel mai estic punct al României, e departe, e greu de ajuns, are o istorie interesantă și ieșire la mare. Până de curând mi se părea complicat să merg în deltă pe cont propriu, dar de data asta am lăsat scuzele deoparte, m-am organizat mai bine și am avut parte de trei zile pline cu frumuseți.
De multă vreme îmi doream să ajung în deltă, dar drumul ceva mai complicat până acolo (complicat pentru cineva fără mașină) a fost o scuză perpetuă. Weekendul trecut însă am bifat două locuri pe care voiam demult să le văd: Sfântu Gheorghe și locul în care se varsă Dunărea în mare.
Dragă M.,
Îți vine să crezi că a trecut deja jumătate de an și a venit vara? Mie nu, chiar dacă mi-e pielea arsă de soare și tocmai m-am întors de la mare. Trei zile de odihnă, soare, ploaie și citit cărți – te asigur că asta nu poate face rău nimănui, nici măcar mie. Am prins niște nori de furtună fantastici, ploaie cu bulbuci și soare nemilos de iunie. Sper să mă „vindec” până-n weekendul următor când ajung din nou… la mare 😊
Vara de abia începe și eu am văzut deja marea de trei ori anul ăsta. Și o s-o mai văd, chit că nu sunt mare amatoare de stat la plajă. Din punctul ăsta de vedere infotripul Litoralul meu mi s-a potrivit perfect pentru că am avut în permanență câte ceva de făcut. De exemplu:
Eu am locul meu la mare, un mic golf pe care l-am botezat anul trecut „al pescarilor”, pentru că acolo își au baza niște pescari și bărcile lor vechi. Cum am ajuns m-am dus direct acolo, și așa plaja „cealaltă” gemea la ora aia de turiști care se călcau în picioare.