Mi-au trebuit 7 luni să povestesc aici pe blog despre vacanța de trei săptămâni prin Turcia și Caucaz, așa că mă grăbesc să închei capitolul ăsta pe ultima suta de metri ca să mă pot gândi și la altceva. De exemplu la ce o să vizitez vara asta, vara viitoare și, de ce nu, peste trei ani?
Când am văzut că la întoarcerea din Suedia voi avea o zi întreagă de petrecut în Budapesta, m-am bucurat foarte tare – nu mai fusesem pe acolo din 2008, când plecasem în prima mea vacanță pe cont propriu în străinătate. Când însă avionul care trebuia să vină din Budapesta a întârziat 4 ore din pricina unei furtuni care l-a ținut la sol, iar eu am aterizat la ora 4 dimineața în capitala Ungariei, nu m-am mai bucurat deloc.
Din Viena am luat trenul până la Budapesta. Mi-am făcut un obicei – când ajung într-un oraș necunoscut, încerc să merg prima dată în acel loc care mi se pare definitoriu pentru orașul respectiv. Uneori nici nu încerc asta intenționat, se întâmplă să fie așa: la Budapesta am luat metroul până în stația din care știam că trebuie să iau tramvaiul spre hotel; dar, ieșind din stația de metrou, am căscat ochii zărind clădirea neogotică a Parlamentului ungar drept în fața mea, peste Dunărea imensă, străbătută de vapoare și vaporașe.