Mi-e dor să fiu acasă în București mai mult decât s-ar bănui: îmi lipsesc plimbările de weekend pe la muzee și pe străzile orașului interbelic, îi invidiez pe cei care se pot bucura de primăvară și de verdele crud de mai, dar cel mai mult îmi lipsesc micile răsfățuri precum o cafea bună la vreo librărie în centru.
Locuiesc într-un cartier cu case și grădini, pisici și câini și, ocazional, pălării de vrăjitoare. Copiii mă întreabă dacă îmi place steagul pe care l-au agățat de balcon, pisicile sunt mătăsoase, străzile goale.
Bunica mea colecționa nume de străzi într-un carnețel jerpelit, eu colecționez locuri și amintiri într-un blog digital. Fiecare după posibilități și după vremurile pe care le trăim. Cum posibilitățile mele s-au redus dramatic în ultima vreme și toate planurile pe care le-am făcut acum câteva luni s-au dus de râpă, ”călătoresc” pe la mine prin cartier sau prin București și înapoi în cartier. Și mi se pare extraordinar că pot face și asta! 😛
În centrul Bucureștiului, de la Piața Sfânta Vineri până spre Mântuleasa lui Eliade, e Cartierul Evreiesc, fostă mahala cu case cu grădini care au scăpat, în mare parte, demolărilor din anii ’80.
M-am dus până în Floreasca să găsesc un muzeu despre care știam că este închis – Muzeul Memorial George Călinescu – și am găsit doi samariteni minori care m-au pus să sun la un număr de pe o geacă (don’s ask…), o pisică neagră care dormea într-o mare de frunze aurii și niște graffiti interesante pictate pe o centrală termică.
M-am gândit să iau în serios partea despre ”safari” din Art Safari și să vânez niște fotografii pe acolo: arta nu trebuie să fie serioasă sau să fie privită cu pioșenie tot timpul, iar când e supercontemporană, parcă e și mai mult despre tine.
Chiar în centrul capitalei, pornind de la clădirea urâtă a Guvernului, e un cartier cochet cu vile frumoase și străzi cu nume de capitală. Sunt și câteva muzee acolo, ca Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Zambaccian și Casa Memorială Dr. Victor Babeş, și mici parcuri și piațete, ca Parcul Khalil Gibran și Piața Monseniorul Vladimir Ghika. Ca să le descoperi trebuie să o iei la pas pe tot felul de străzi lăturalnice și să le lași purtat mai degrabă de curiozitate decât de Google Maps.
Am mai văzut ploaie înghețată prin decembrie 2010, dar nu atât de dramatic și de durată: în 2010 gheața s-a topic rapid, acum a început să se topească după două zile, timp în care crengile, îngreunate de stratul gros de gheață, au început să se rupă la majoritatea copacilor.
În parc și pe străzi e măcel, crengi și crenguțe peste tot și încă mai cad. Pentru fotografi, însă, e perfect: totul învelit în gheață, de la case și mașini la plante și copaci – pădurea de cristal, regatul de gheață și Crăiasa Zăpezii la un loc, ca tărâmul morții din Game of Thrones.
Fortul 13 Jilava, fost fort și penitenciar pentru deținuții politici, se poate vizita ca obiectiv turistic, după clasarea lui în 2012 ca monument istoric. Fortul se găsește în incinta Penitenciarului Jilava și este administrat de acesta, așa că o vizită la fort se supune acelorași reguli ca vizitele la penitenciar: trebuie să ai buletinul la tine și să îl lași la intrare, împreună cu telefonul mobil și alte mijloace de comunicare.
Duminică am vizitat un muzeu fabulos, dar mai puțin cunoscut publicului larg – Muzeul Recordurilor Româneşti, care cuprinde mai multe colecții private printre care cele mai mari colecții din lume de fiare de călcat, trivete (suporturi pentru fiare de călcat) și tirbușoane.