Dacă vrei să faci câteva excursii de o zi în apropiere de Porto, Braga și Guimarães vor fi primele opțiuni. Eu le-am vizitat în zile separate, dar pe timp de vară, când e ziua mai lungă, se pot vizita lejer într-o singură zi.
Podul Dom Luís I
Nu am avut multe așteptări de la Porto, nu m-am luat nici după cei cărora Porto nu le plăcuse, dar nici nu m-am extaziat că sunt acolo: era clar că Porto este un oraș turistic, erau mai mulți turiști decât la Lisabona. Însă orașul mi-a plăcut, în special podul Dom Luís I, un arc de fier care leagă cele două maluri abrupte și înalte ale râului Douro. Podul este perfect pentru pietoni, nu circulă mașini pe platforma superioară, doar un tramvai care trece printre oameni, astfel că te poți plimba în voie, iar priveliștea este superbă.
M-am plimbat prin Portugalia de la sud spre nord: Lisabona – Óbidos – Sintra – Évora – Coimbra – Porto – Amarante – Braga – Guimarães – Viana do Castelo – Aveiro – Coimbra – Figueira da Foz și înapoi la Lisabona. De două ori m-am oprit în Coimbra, fiind convenabil așezată la jumătatea drumului. Nu că drumul Lisabona – Porto ar fi foarte lung, ajungi lejer dintr-o parte în alta în numai trei ore.
Where are you going in such a hurry traveler? Stop … do not proceed; You have no greater concern, Than this one: that on which you focus your sight.
Mă întreb uneori în timpul unei călătorii: ”Ce caut eu aici?” Curiozitatea nu mai e de ajuns pentru a motiva hoinărelile, iar a hoinări înseamnă simplu a umbla mult și fără țintă.
O călătorie în Portugalia nu este completă fără o excursie la Sintra. Dacă Óbidos e ceva mai departe de Lisabona și poate o idee mai puțin cotropit de turiști, Sintra respiră turism prin toți porii: e plin de vizitatori peste tot, iar localnicii par să lucreze cu toții în industria asta. Din multe puncte de vedere m-am simțit ca un cumpărător care urmează să achiziționeze un produs vândut cu măiestrie, dar care nu mai are nimic de descoperit pe cont propriu. Poate de asta Sintra nu este în topul preferințelor mele – are prea mulți admiratori deja, prea multe obiective turistice importante și toată lumea este de acord că Sintra este absolut minunată, încât nu mai rămâne loc pentru mici descoperiri personale și momente autentice de care să îți amintești mai târziu.
Pentru mine imaginea idealizată a Crăciunului presupune zăpadă care scârțâie, un brad uriaș împodobit și o sobă cu lemne. Ar trebui să fie undeva la țară, departe de aglomerația unui oraș, un loc în care noaptea să poți vedea stelele pe cer. Desigur, un astfel de Crăciun este o himeră, așa că nu depun prea mult efort în urmărirea ei. Adevărul e că îmi convine mai mult să folosesc zilele libere dintre Crăciun și Anul Nou pentru a călători departe de casă, cu toate inconvenientele și bucuriile care decurg de aici.
”Din clipa în care ai ieșit din casă, totul e călătorie.” Arsenie Njegovan, bărbatul care a stat 28 de ani închis în casă, inspectând cu binoclul lumea de afară, pleacă într-o bună zi să își viziteze una dintre case. Pentru că Arsenie era colecționar de case, pe care le alegea și le cumpăra după înfățișarea lor, și le îngrijea și le iubea ca și cum ar fi fost niște ființe vii.
La sfârșitul unui an în care, teoretic, am bifat mai multe ”realizări” decât în alții, printre care cumpărarea unui case, o călătorie la care visam (India) și un nou lucru învățat (mersul pe bicicletă), mă simt mai golită de sens ca în alți ani. Nu sunt deprimată, nici tristă, nici în mod deosebit obosită sau tracasată, nu am probleme pentru care să-mi fac griji, dimpotrivă, lucrurile merg destul de bine, dar cu toate astea mă simt amorțită, o stare care, presimt, poate face la fel de mult rău.
Desigur, nu prea îți vine să vorbești despre asta: ”ce mai faci?” ”păi, știi, bine, nu prea mai îmi pasă de nimic…” Lumea mă întreabă, în general, unde mai plec, pentru că asta e un lucru destul de cunoscut despre mine, dar drept să spun călătoriile mi s-au părut destul de lipsite de sens în ultima vreme. Iar sensul este ceva care trebuie căutat și găsit, nu ți se oferă singur pe farfurie.
Mi-am petrecut mini-vacanța de 1 decembrie la München, testând diversele varietăți de cârnați și plimbându-mă prin împrejurimi. München mi s-a părut un oraș mai degrabă axat pe business, decât o destinație turistică impresionantă. Comparativ, Viena mi se pare mult mai frumoasă și chiar și orașe mai mici din Germania, ca Heidelberg, sunt mai atractive. Dar asta nu înseamnă că nu m-am bucurat de tot ce are München de oferit unui turist ocazional.
Un amnezic pornește în investigarea propriului trecut, doar ca să descopere caracterul efemer al existenței, inclusiv a lui. Acolo unde își imaginează că va descoperi un trecut bogat care să îl întregească, găsește un pic de praf și amintiri tot mai vagi și neclare din partea celor care l-au cunoscut.
Peisajele mi-au amintit de Apuglia, dar limba m-a dus cu gândul la o țară arabă: Mdina, Rabat, triq (stradă). La ele se adaugă accentele British, catolicismul și influențele siciliene și obții acest ”melting pot” care este Malta.