Între Crăciun și Anul Nou am petrecut o săptămână la Napoli, într-o vacanță care a costat în jur de 500 de euro, cu totul. Am vizitat Napoli, Pompeii, Capri, Coasta Amalfi, Ischia și Procida, Casertavecchia și Santa Maria Capua Vetere.
Mai aveam o zi în Napoli și voiam să vizitez și altceva decât insule și locuri de pe malul mării: m-am uitat pe hartă și m-am hotărât pentru Caserta și Santa Maria Capua Vetere. În primul oraș se găsește un palat în stilul Versailles-ului (pe care, în cele din urmă nu l-am mai vizitat), iar în al doilea un amfiteatru celebru.
Insulele de lângă Napoli
Una din insulele pe care îmi propusesem să le vizitez era Procida. Acum un an nici măcar nu auzisem de locul ăsta, până când nu l-am întâlnit pe Wikipedia ca exemplu de sat pescăresc pitoresc. De curiozitate am dat un Google search și când am văzut imaginile mi-am dorit imediat să ajung acolo!
Coasta Amalfi
Unul din cele mai frumoase locuri de pe lângă Napoli este coasta Amalfi, o bucată de litoral de 50 de kilometri din golful Salerno, atât de spectaculoasă încât îți dorești ca drumul să nu se mai termine niciodată.
Cartea de la San Michele
Ajunserăm, în sfârșit, la capătul celor șapte sute șaptezeci și șapte de trepte și trecurăm printr-o poartă boltită. Se mai vedeau încă, prinse în stâncă, balamalele uriașe de fier, rămășițe ale unui pod mobil de altădată. Eram în Anacapri. La picioarele noastre se desfășura întreg golful Neapolului, înconjurat de Ischia, Procida și Posillipo cel înveșmântat în pini, alba, strălucitoarea linie a Neapolului, Vezuviul cu noru-i trandafiriu de fum, câmpia Sorrento la poalele muntelui Sant’Angelo și-n depărtare Apeninii, acoperiți încă de zăpezi. Drept deasupra capetelor noastre, sta înfiptă în stânca prăpăstioasă ca un cuib de vultur o capelă mică, în ruină. Acoperișu-i boltit se prăbușise, dar bucăți enorme de zidărie îmbinate ciudat, ca un fel de țesătură simetrică, mai sprijineau încă zidurile ce se fărâmițau.
— Roba di Timberio. mă lămuri bătrâna Maria.
— Cum se numește capela? am întrebat plin de curiozitate.
— San Michele.
— San Michele, San Michele! răsună ca un ecou în inima mea.
Axel Munthe, Cartea de la San Michele
Mă așteptam să găsesc în Pompeii câteva ruine împrăștiate ici și colo și am găsit un întreg ORAȘ! Casă lângă casă lângă casă, cu străzi pavate întretăindu-se și treceri de pietoni, picturi elaborate prin vile și mozaicuri superbe. E impresionant și frumos, iar Vezuviul pare foarte departe.
Ziua proastă începe de cu seară, când aștepți autobuzul la aeroport, iar autobuzul nu mai circulă, de fapt. Văzând mușterii în stație, un taximetrist s-a înființat imediat cu o ofertă imbatabilă de 5 euro, adăugând ca ”Alibus finito, non circola piu”. Nu l-am crezut, m-am gândit imediat că ”uite ce nemernic, să folosească asemenea tertipuri în ajun de Crăciun!”
Mi-a luat o lună și jumătate să termin cartea asta, dar nu neapărat pentru că este dificilă (deși nici facilă nu e, pe alocuri), ci mai degrabă pentru că sunt tot mai leneșă când vine vorba de citit.
Dacă anul trecut petreceam un Crăciun liniștit în București, anul ăsta îmi iau rucsacul în spate și plec hai-hui, undeva mai la sud unde sunt 16 grade pe plus, se mănâncă multă pizza, sunt tot felul de insulițe de vizitat și mai e și-un vulcan cam năbădăios pe acolo (dificil de ghicit, știu…).
Tocmai am inventat un joc literar care e foarte potrivit pentru sfârșitul de an și începutul altuia, nou. E cu țări și cărți și implică o doză potrivită de ”hazard”, cât să facă jocul mai interesant. L-am jucat astfel: