Strasbourg: Petite France & Parlamentul European

Strasbourg este atât de aproape de Germania încât e de ajuns să traversezi podul de peste Rin ca să ajungi în țara vecină.

Dacă nu s-ar vorbi limba franceză în jurul tău ai putea uita cu ușurință că te afli, totuși, în Franța, în Alsacia, într-un oraș care găzduiește o puzderie de instituții europene și care deține un centru istoric care a fost inclus în lista UNESCO World Heritage Sites încă din 1988, prima dată când o asemenea onoare a fost acordată unui întreg centru al unui oraș.

O plimbare pe râul Ill

Strasbourg, dimineața, are miros verde crud de primăvară și de apă sărată tivită cu păpădii, iar aerul este atât de curat încât începi să respiri din nou. Copacii sunt roz și albi, de parcă a nins toată noaptea cu steluțe de zahăr și pompoane mici rozalii, în timp ce magnoliile înflorite își împrăștie petalele peste tot.

Bicicletele se iau la întrecere cu tramvaiele, iar oamenii se plimbă pe malul jos al râului Ill, în timp ce turiștii trec iute cu vaporașul pe sub poduri arcuite elegant.

Citește și: Colmar, un oraș fermecător

Petite-France

Turistic, colorat, plin de viață, înconjurat de canale peste care pășești pe poduri ca de jucărie, cu străzi labirintice pe care te rătăcești imediat, Petite-France este așezat pe Grande Île de unde mai multe canale se bifurcă precum degetele unei mâini.

Numele său nu are, totuși, nicio legătură cu arhitectura clădirilor (stilul este german), nici n-a fost ales din motive patriotice; se pare că i se trage de la spitalul sifiliticilor construit pe această insulă în evul mediu, sifilisul fiind considerat, la acea vreme, o boală exclusiv franțuzească.

Pornisem în minte cu acea panoramă a cartierului pe care o regăsești pe toate cărțile poștale cu Strasbourg și n-am reușit decât să mă rătăcesc și să umblu o bucată de vreme în cerc: o încrengătură de străduțe, podețe, canale care l-ar face și pe cel mai descurcăreț om să pufnească, enervat, că Petite-France se sustrage oricărei logici urbanistice. Din păcate barajul Vauban, de pe care se văd cel mai bine podurile de pe Grande Île, era în renovare.

Citește și: Înconjurând Saint Jean du Cap Ferrat

Catedrala Diavolului

Am ajuns la catedrală după ce îmi tocisem picioarele prin Strasbourg și Colmar. Întâi mi s-a părut a fi doar un alt turn de catedrală care se zărește în depărtare, dar o dată intrată pe străduța îngustă care ducea la ea m-am trezit brusc cu o senzație de amețeală: construcția este nu doar foarte înaltă, ci și foarte longilină, ca un arc întins tare spre cer. Cu cei 142 de metri ai săi a fost, pentru o bună bucată de timp (1647-1874), cea mai înaltă clădire din lume.

Se povestește că diavolul ar fi rămas captiv în catedrală, cu vântul șuierând pe afară în așteptarea lui, ca într-un episod din Lord of the Rings – cu arcadele sale prelungi și călăreții cărămizii care veghează pe cornișe și gargui mititei care se strâmbă la tine ar fi fost un loc perfect în care Frodo să caute găzduire pentru o noapte!

Citește și: Alsacia: Kintzheim și Castelul păsărilor de pradă

Parlamentul European din Strasbourg

Să mergi la Strasbourg fără să vizitezi Parlamentul European e ca și când ai merge la Bruxelles fără să vizitezi Parlamentul European, ceea ce eu am și făcut (la Bruxelles, adică). La Strasbourg, însă, m-am încolonat cuminte și am vizitat Parlamentul.

Recunosc că la început am fost puțin cam sceptică și în timpul ședinței m-am și plictisit nițel, dar, până la urmă, după ce ni s-a făcut o prezentare mai prietenoasă, mi-a părut bine că am fost, căci am înțeles câteva lucruri de bază despre această instituție.

Carevasăzică, în caz că nu știați:

• Sunt două Parlamente Europene, unul în Strasbourg, altul în Bruxelles; în cel din Franța se țin ședințele în plen și este sediul oficial, iar cel din Belgia servește pentru alte ședințe mai puțin importante. De ce sunt două sedii? Pentru că acum o mie de ani, când s-a propus ca sediul Parlamentului să fie la Bruxelles și numai la Bruxelles, una dintre țările membre ale Uniunii de atunci s-a opus. Cum care țară? Belgia, firește.
• Dacă mergeți acolo și vedeți sala de ședințe aproape goală – nu intrați în panică! La ședințe sunt de regulă prezenți raportorii și alte persoane interesate de raportul care este discutat; când vine vorba de votare prezența e de obicei de peste 90%.
• Cel mai mic grup parlamentar este cel al neafiliaților, format din cei care nu s-au potrivit în niciun alt grup parlamentar, plus cei care tocmai au fost dați afară din unul (Severin). Cel mai mare grup este cel al popularilor, urmați de socialiști și liberali.
• În Parlament se folosesc 23 de limbi oficiale, așa că numărul interpreților e aproape la fel de mare ca cel al parlamentarilor (736 de bucăți); pentru că numărul de combinații de traduceri dintr-o limbă în alta sare de 500, limbile mai puțin importante sunt traduse într-o limbă pivot (EN, FR), apoi încă o dată; dacă la final se mai înțelege ceva, bine, dacă nu, iar bine.
• Se votează cu mâna, ca pe timpul gladiatorilor romani (o mână ridicată cu degetul în sus este „da”), votarea se face la vedere, Parlamentul mândrindu-se cu transparența sa.

Dacă mergeți la Strasbourg faceți o vizită și la Parlament – e locul unde se iau decizii care au impact asupra vieții cotidiene a 500 milioane cetățeni, cât are acum Uniunea Europeană. Iar dacă vă este mai greu să ajungeți acolo, puteți urmări ședințele plenare live pe internet, aici.