Sumar
De la Amsterdam la Old Delhi
Zborul de la Amsterdam la New Delhi durează în jur de 7 ore și jumătate, dar cu tot cu zborul București-Amsterdam și escala de acolo ajungi pe la 14 ore. Când m-am urcat în avionul pentru Delhi eram deja obosită: trezirea de dimineață, așteptarea, tot ritualul de la aeroport și toate verificările…de abia așteptam să ajung în avion și să dorm. Însă nici nu m-am urcat bine în avion, că am auzit o voce exclamând lângă mine: ”Congratulations! We are the only passengers without a personal entertainment system!”
M-am uitat confuză la băiatul care mi se adresase: ultimul lucru care mă interesa în clipa aia era sistemul de entertainment al avionului, remarcasem doar că urma să stau în primul rând și aveam mai mult loc pentru picioare. Nu am apucat să răspund că m-am trezit cu a doua întrebare: ”You don’t speak English, do you?”
În numai 60 de secunde tipul ăsta ajunsese la două concluzii care păreau atât de categorice, încât nu mai vedeam niciun rost să răspund. Am mormăit ceva despre faptul că vorbesc engleza și mi-am blestemat norocul de a sta lângă cineva care avea atâta energie înaintea unui zbor plictisitor de 7 ore și jumătate.
S-a dovedit că aveam și ”entertainment system”, doar că era mascat în mânerele scaunului. După decolare fiecare și-a ales distracția preferată: indianca din stânga mea un film indian care mi s-a părut atât de absurd de nerealist încât nu m-am putut abține să nu trag cu ochiul și europeanul din dreapta mea un film recent cu Tom Hanks. La un moment dat cred că am adormit – nu prea mai știam ce oră este și deja epuizasem filmele, mâncarea insipidă de avion, cronțănelele fără gust și pozițiile în care îmi puteam întinde picioarele.
Când am aterizat în Delhi era 1.40 dimineața. Nu prea știam la ce să mă aștept acolo, dar aeroportul arăta ca oricare alt aeroport din lumea asta: multe culoare, multe ghișee și cozi, multe cozi. M-am așezat din greșeala la coada pentru pașapoarte, doar ca să descopăr acolo că pentru e-visa trebuia să stau la cozile de la ghișeele E-visa.
M-am fâțâit pe la vreo trei cozi de e-visa, pentru că toate se mișcau extraordinar de încet: fiecare pașaport era verificat meticulos, fiecare pasager trebuia să își lase amprentele și nici unul nu reușea să apese suficient de tare pe aparatul respectiv, indienii zâmbeau și îi rugau pe pasageri să mai apese o dată, ăștia apăsau, aparatul nu valida amprentele…haideți odată cu viza aia că ne prinde dimineața aici!
Stabilisem cu cei de la hotel să îmi asigure transferul de la aeroport, dar după o oră de stat la cozi eram sigură că omul ăla plecase de mult și va trebui să mă descurc singură. Nu mi-a venit să cred când am ieșit de acolo și am văzut numele meu scris pe un carton! Ajunsesem în India!
I give you a new name: Anisa
Primul lucru pe care l-am remarcat când am ieșit din aeroport a fost căldura. Era cald și umiditatea ridicată te făcea să te simți ca într-o seră. Fusesem stresată din pricina sosirii în Delhi pentru că știam că voi ajunge acolo foarte târziu și ar fi fost prea mult pentru mine să caut un taxi la ora aia, confuză după un zbor atât de lung.
Taximetristul mititel care mă așteptase peste o oră vorbea engleza cu un accent foarte ciudat și mânca literele, așa că nu prea înțelegeam ce spune. După trăncăneala inițială despre e-visa, care durează întotdeauna foarte mult, a decis, în timp ce urcam în mașină, să îmi dea un nou nume – Anisa, pentru că Anca era imposibil de pronunțat pentru el.
Prima impresie despre Delhi, la ora aia târzie din noapte, a fost că arăta neașteptat de bine. Șosele cu trei benzi, clădiri noi, palmieri. Deși era foarte târziu, încă mai erau oameni pe străzi care vindeau fructe de la o mașină la alta și din când în când șoferul meu repeta un gest pe care aveam să îl revăd peste tot în India: deschidea portiera din mers ca să scuipe afară.
După ce am trecut de Connaught Place am ajuns în Old Delhi, unde aveam cazarea. Din prima secundă mi-am spus că locul ăla arată ca după un bombardament: trotuare sparte, clădiri dărăpănate care așteptau să fie demolate.
Diferența era atât de abruptă și de mare, încât parcă ajunsesem în alt oraș, în alte timpuri. Știusem de la început că Old Delhi e greu de digerat pentru occidentali, dar nu mai puteam schimba nimic. Hotelul era pe o alee îngustă, pe care nu puteau circula decât oamenii. Șoferul a parcat în stradă și m-a condus până la recepție și, în ciuda aspectului dubios al cartierului, hotelul s-a dovedit a fi unul ok, curat, cu aer condiționat și cu un mic restaurant pe etajul meu.
După ce mi-am trecut toate datele într-un catastif uriaș pe care aveam să îl revăd, clonat, în toate hotelurile din India, după ce băiatul de la recepție mi-a dat toate informațiile de care aveam nevoie, am ajuns într-un final în camera mea. Era ora 4 dimineața și trecuseră aproape 24 de ore din momentul în care mă trezisem la mine acasă ca să plec spre aeroport.
Fortul Roșu
După un somn odihnitor și un brunch întârziat, am plecat să vizitez pentru prima dată orașul. Mă temusem de India și de cum am ieșit pe ușă mi-am dat seama că totul era atât de copleșitor de omenesc încât nu era nimic de care să-mi fie teamă: haosul de pe străzi, zgomotele, ricșele, oamenii de toate felurile, grupul de eleve în uniforme care mi-a urat ”Hello!” cu un zâmbet larg, căldura și praful, toate erau cunoscute și noi, în același timp.
Am vrut să stau în Old Delhi ca să pot vizita Fortul Roșu și să nu trebuiască să îmi bat capul cu transportul până acolo, în prima zi. Iar Fortul era chiar la doi pași, o fortăreață uriașă la care am ajuns pe jos, pe niște străzi pe care părea să se întâmple totul, în același timp. Și era atâta lume, atâta viață, încât nu m-a deranjat când a început hărțuiala zilnică cu conducătorii de ricșe care își oferă serviciile cu insistență, deși tu nu vrei decât să fii lăsat în pace.
La Fort am avut primul contact cu prețurile diferite pentru vizitatori străini (prețuri mult mai mari decât cele pentru localnici), dar asta a avut și un avantaj: dacă la ghișeele pentru indieni erau niște cozi foarte lungi, la ghișeul pentru străini nu mai era decât o persoană. Yupi! Schimbasem niște bani la aeroport la un curs destul de dezavantajos, așa că 500 de rupii mai târziu eram în interiorul fortului, un oraș în miniatură, cu multe palate, câte unul pentru fiecare membru al familiei regale, multe spații verzi și multe veverițe mici, tărcate.
Fortul a fost construit în 1639 de către împăratul mogul Shah Jahan pentru capitala sa Shahjahanabad (actualul Old Delhi). Fiind weekend, era destul de aglomerat, multe familii indiene se plimbau pe acolo sau se odihneau pe iarbă. În timpul vizitei am primit și primele cereri de selfie: fete sau băieți indieni îmi cereau, pe un ton foarte politicos, să le permit să se fotografieze cu mine. Chiar și o fetiță de vreo doi ani mi-a cerut asta, cu mobilul în mână, probabil îndemnată de vreun membru al familiei. Ajunsesem în India, dar personajul exotic de acolo eram chiar eu!
Accesul și vizitarea: biletul de intrare pentru Red Fort costă 500 rupii (30 lei), există ghișeu separat pentru străini.
Jama Masjid
Leșinată de căldură, am plecat spre Chandni Chowk. Dumnezeule, ce nebunie! 😊 Am fost mereu impresionată de talentul indienilor de a conduce mașină lângă mașină, tuktuk lângă tuktuk, bicicletă lângă motocicletă, toate lipite una de alta, toate avansând milimetric, cu oameni strecurându-se printre ele, în mers, fără ca nimeni să pățească nimic!
A trebuit să traversez și eu strada și mi-am amintit de lecțiile de traversat din Cairo, un oraș la fel de haotic ca Delhi: nu aștepta să te lase alții să traversezi strada, traversează singur strecurându-te printre mașinile în mers și acestea se vor opri ca să nu te lovească.
Nu mai văzusem niciodată așa ceva, atâta aglomerație de mașini și oameni, atâtea claxoane, atâtea chipuri, atâtea tipuri de transport, atâta improvizație, praf, lume, mâncare, căldură și culori! Mi-a plăcut la nebunie! 😊
Încercând să traversez strada prin toată nebunia aceea mi-a venit să râd: nu e nevoie să te duci în parcuri de distracție scumpe ca să te dai cu roller-costerul pentru un strop de adrenalină, e suficient să vii în Old Delhi și ai parte de aceleași emoții. Era ca și cum aterizasem în mijlocul unui furnicar uman în care fiecare avea rolul său bine stabilit și fiecare avea locul lui sub soare: unii cu micul lor comerț ambulant, alții cu mâncarea, unii conduceau ricșe, alții autobuze supraaglomerate, iar unii, ca mine, se mirau și făceau poze.
Nu am luat nicio ricșă în ziua aceea, totul era prea nou pentru mine și mi-a plăcut să mă plimb prin Old Delhi pe cele mai stridente străduțe, în mijlocul acelei mulțimi de oameni, fără să mă simt nelalocul meu sau în vreun pericol de orice fel. Mă simțeam ca peștele în apă, poate una prea tropicală pentru gustul meu… Am descoperit curând că se găsește apă rece îmbuteliată peste tot, iar insistențele rișcarilor pot fi ignorate cu ușurință.
Jama Masjid e una din cele mai mari moschei din India și se găsește în inima Old Delhi, înconjurat din toate părțile de stradele aglomerate și clădiri părăginite. Însă înăuntru este atâta spațiu și e atât de frumos…
Deși este loc de cult, e în același timp și un loc turistic: se plătește taxă foto și taxă separată pentru turn și nu poți intra decât fie desculț, fie încălțat cu niște papucei albi care costă 100 rupii. Prin moscheile din India nu e obligatoriu să îți acoperi capul, dar trebuie să îți acoperi umerii și picioarele, așa că la intrarea în Jama Masjid am primit un fel de capot inform în care m-am înfășurat, într-un mod nu foarte strict. Islamul e un pic mai relaxat pe acolo…
Neapărat dacă vizitați Jama Masjid, urcați și în turn: priveliștea de acolo e spectaculoasă, deși scara din turn nu e făcută pentru claustrofobi, iar sus nu au loc decât câteva persoane, fiind foarte strâmt.
Accesul și vizitarea: la intrarea în Jama Masjid se plătește taxă foto 300 de rupii (18 lei), iar taxa pentru turn costă 100 rupii (6 lei). Papucii pentru moschee nu sunt obligatorii și costă 100 rupii.
Old Bazaar
Plimbându-mă pe acolo se făcuse seara și m-am oprit pentru prima mea cină indiană, niște pui tandoori foarte picant (tandoori este de fapt cuptorul în care sunt prăjite diverse mâncăruri). Fără să mă formalizez foarte mult, am ales primul restaurant indian care părea mai curățel și unde bâzâiau multe ventilatoare. La sfârșitul mesei m-am trezit în față cu o tavă cu un fel de tic-tac local și niște semințe de plante aromate, pentru împrospătarea respirației.
Tot din bazar am cumpărat și primele dulciuri indiene de la o cofetărie de-a lor. Tipul care le vindea m-a întrebat când am de gând să le mănânc și am răspuns, vinovată, că voiam să le mănânc în aceeași seară. S-a dovedit că mă întreba asta cu un scop, dulciurile erau pe bază de lapte sau brânză dulce și erau perisabile, unele trebuiau mâncate în aceeași zi 😊 Nu am reușit niciodată să rețin numele dulciurilor lor, mi-au plăcut pentru că nu erau foarte dulci și fără creme / foietaje, cum se fac la noi.
Pe una din aleile din bazar am găsit și exchange-ul local, niște samsari care, s-a dovedit ulterior, aveau cel mai bun curs de schimb din toată India (64 rupii pentru un dolar american). Mi-a părut rău că nu am schimbat la ei toți banii, cursul rupii-dolari a devenit tot mai prost pe măsură ce am înaintat prin țară.
La final de zi am traversat un târg unde se vindeau de toate, de la haine la pantofi sau mâncare și m-am întors la hotel. Reușisem să mă plimb de una singură prin haosul din Old Delhi și fusese mai ușor decât mă așteptasem! Am avut totuși un ajutor: o hartă offline și GPS-ul de pe telefon, care îmi spuneau tot timpul unde mă găsesc 😊
Cazare: în Old Delhi am stat la Hotel Tara Palace, Chandni Chowk.
2 comentarii
Hahaha, aceeași reacție am avut-o și eu cu sistemul de entertainment pe zborul de întoarcere din Mumbai. :)Dacă eram mai pe fază, te puneam în legătură cu un blogger local foarte de treabă, să-ți mai arate pe acolo de-ale localnicilor.Cât despre dulciurile lor, eu le-am găsit chiar foarte dulci pentru gustul meu și eu sunt genul “zăhărică” :D.
foarte frumos articol. care este numele blogger local, as fi interesată. multumesc.