Sosirea în Columbia a fost ușoară, dar lungă. În loc să zbor direct Cancún-Bogota mi-a venit ideea să încep călătoria prin Columbia în nordul țării, în Cartagena, dar nu am găsit decât un zbor low cost cu escală în Fort Lauderdale, Florida.
Trecerea a două granițe mă angoasa. Columbia a introdus un test Covid la intrarea în țară și, cu câteva zile înainte de plecare, și SUA au făcut la fel. Noroc că pentru Columbia erau 96 de ore de validitate pentru test și am avut timp să fac testul miercuri, să primesc rezultatul joi, să zbor vineri spre SUA, iar sâmbătă să zbor în Columbia.
Am luat viza pentru SUA acum un an și n-am apucat s-o folosesc niciodată, cine ar fi crezut că prima dată când o să calc pe pământ american va fi pe aeroportul din Fort Lauderdale…și atât? 😀 După interviul de la sosirea în Mexic mă temea că o să fiu iar luată la întrebări și în SUA, dar au proceduri automatizate, iar ofițerul care mi-a pus ștampila în pașaport nici măcar nu s-a uitat la mine. Welcome to America! Pe nesimțite am început să visez la un ”Grand American Tour” și visul ăsta îmi tot dă târcoale.
Nu mai aveam bani să merg până în oraș, să stau undeva și să revin la aeroport a doua zi dimineața, așa că am așteptat acolo. Mulți latino și vorbitori de spaniolă prin zonă, nici nu simțeai că ești în SUA. Am găsit un scaun lângă niște prize și am pierdut vremea pe acolo până când am fost prea obosită și am adormit cu capul pe rucsac. Mereu mă uimește că reușesc, totuși, să dorm așa, în condiții imposibile, iar a doua zi pot funcționa aproape normal.
Pentru Columbia au verificat la check-in testul Covid și biletul de ieșire din țară – nu știu dacă granițele terestre sunt deschise acum, dar cum distanțele sunt mari în America de Sud, voi trece dintr-o țară în alta cu avionul. Fort Lauderdale-Cartagena: zbor de două ore, deasupra insulelor Bahamas și Cuba, cu ape azurii. Mai e mult până ajung în Cuba? Nu mai am răbdare…
Și iată-mă în Columbia, aterizând în Cartagena! Am filmat aterizarea și voiam să îi dau share în timp ce așteptam la coadă la controlul pașapoartelor, dar parcă era prea devreme pentru asta, încă nu intrasem în țară. La un ghișeu, un american fără test PCR, dar cu dovezi medicale că se vindecase de Covid, s-a trezit că nu poate intra în țară fără a se testa din nou. Cum nu se poate, doar îl asigurase medicul lui că adeverința medicală era soluția perfectă!
A durat două minute să primesc ștampila de intrare, fără întrebări, dovezi și alte lucruri. Welcome to Colombia! Când am ieșit din aeroport am avut o singură grijă: să scot niște bani de la bancomat, ca să pot plăti taxiul până în oraș, dar niciun bancomat nicăieri. Un tip mi-a indicat o direcție în care aș fi găsit ”cajero”, cum se zice la bancomate pe aici, dar n-am găsit nimic.
Am ieșit din aeroport, am dat ocol până în stradă, am găsit un bancomat și…nu avea bani! Era cald și eram cam obosită, m-am întors la aeroport și i-am zis tipului care îmi zisese unde să merg că nu e niciun cajero nicăieri! A trebuit să meargă cu mine să le găsesc – nu sunt la vedere, ci ascunse în niște spații închise. Pe aici prin Columbia mai rar să poți plăti cu cardul în afara de supermarketuri, iar comisionul de retragere e destul de mare, cam 20 de lei / retragere. Dar și dacă vrei să plătești cu cardul în unele locuri îți adaugă 5 sau 6% comision, așa că nu e deloc avantajos nici așa.
Cu banii în buzunar m-am urcat în taxi și am plecat spre hostel. Centrul orașului e la vreo 4-5 km de aeroport, așa că o cursă costă maxim 20.000 pesos, vreo 22 de lei. Dar ce de zerouri au columbienii ăștia! Când să plătesc taxiul am început să număr bancnotele de 20 și i-am dat un teanc, ca să-mi zică șoferul că doar una trebuia să îi dau! Era de 20.000 pesos, nu 20! Mai rămâneam și fără bani în prima zi în Columbia, pentru că nu știam ce bancnote au!😅
