Șimon, pe lângă Bran

Am plecat spre Șimon într-una dintre cele mai urâte zile din toamna asta, cu mult frig și ploaie din aia care te ține în casă. Excursia părea compromisă, așa că atunci când am ajuns pe la 11 noaptea la Valea Arginților, în satul Șimon de lângă Bran, nu îmi doream decât un somn bun.

În schimb ne-am trezit întâmpinați de câinii casei (Ghindor, un dulău uriaș, dar foarte blând și liniștit, Foresta, o cățea care lua poziția de mângâieri la fiecare 5 minute și frățiorii Bamse și Ozzo, niște jucării albe și pufoase). În sala de mese – minune: expoziție de murături ca la bunica acasă și platouri cu gustări românești. Mâncarea și vinul casei ne-au pus rapid pe picioare și nici n-am simțit când a venit miezul nopții stând la taclale în Valea Arginților.

Bulz și langoși cu usturoi

A doua zi, după ce ne-am plimbat un pic până la cascadă, am asistat la prepararea brânzei telemea și a cașului. Așa am aflat că telemeaua se face din lapte fiert amestecat cu cheag care se ia din stomacul vițelului, iar după ce totul se încheagă se pune câteva ore la scurs într-un teasc, iar la sfârșit de tot în saramură. Sub o altă streașină s-a preparat caș dulce, care s-a agățat simplu într-un cui după ce a fost separat de zer. Procedeele sunt mai complicate decât ce-am povestit eu mai sus, dar rezultatele sunt oricum delicioase.

Tot în curte, pe o vatră cu lemne, s-a făcut mămăliga. După ce domnii bucătari au răsturnat mândrețea aia de mămăligă uriașă pe un fund de lemn fiecare blogger și-a pregătit singur un bulz. Ei, și eu care credeam că bulzul se face simplu, amestecând într-o oală mămăliga cu brânză, cât m-am putut înșela… Prepararea bulzului e cu mare dichis: se taie o felie de mămăligă cu o ață, se pune în mijloc brânză de burduf, se face o ghiulea frumoasă și se pune apoi pe grătar, să se rumenească. Unii dintre noi ne-am decorat bulzurile cu tot felul de chestioare, iar alții n-au avut ce face și le-au și nume: așa se face că Ciufix a sfârșit devorat de un domn blogger, iar Tina Turner de o domnișoară bloggeriță. Bulzul din mijlocul grătarului este, evident, al meu, nu degeaba l-am decorat cu slăninuță 😊

După ce poneiul s-a servit din castronul cu fasole bătută și a încercat să fure din toate câte erau pe masă au sosit și langoșii cu usturoi. Nu știu dacă ați mai mâncat vreodată așa ceva, dar credeți-mă – sunt fenomenali! Iar după tot usturoiul ăla a mers și niște vin sau must, după preferințe, și o plimbare la Târgul Oierilor.

Târgul Oierilor

La târg tot animalele au fost distracția cea mare: oile înghesuite și placide, care nu se lăsau mângâiate pe bot, dar le plăcea să fie scărpinate pe după urechi, măgărușii cu poveri în spate, câinii uriași și puiul lor negru, rotofei ca un ursuleț. O oaie, dacă vă interesează, costă 5 milioane, dacă e a vecinului, și mai puțin dacă o iei de la vecinul vecinului, iar un berbec e 44 de milioane. Scump, dar face. Târgul s-a ținut în afara Branului, la Tohanul Nou tabără, iar de jur împrejur se vedeau munții cu creste înzăpezite – frumos rău de tot acolo și-am prins o lumină aurie, o minunăție. Weekendul viitor are loc acolo Răvășitul oilor.

Schitul Bran

La Schitul Bran se ajunge acolo ușor pe un drum forestier, cale de vreo 2 km din satul Șimon, de lângă Bran. În vârful dealului este bisericuța de lemn, mică și îngrijită, cu o grădiniță plină de flori, iar în jur sunt odăile, case izolate împrăștiate pe dealuri, munții cu creste înzăpezite și un soare strălucitor, de sfârșit de septembrie.

Un drum lung, mărginit de un gard din lemn, șerpuia pe dealuri iar în jur se întind Piatra Craiului, Bucegii, Postăvaru și Măgura Codlei. Schitul, care străjuiește intrarea pe acele dealuri, este unul dintre cele mai tinere așezăminte monahale. Lângă el o troiță amintește trecătorilor de ostașii români căzuți în timpul luptelor din culoarul Rucăr-Bran, în timpul Primului Război Mondial. E un loc de care nu ai mai vrea să te desprinzi, atât de frumos e totul.