Sfântul Nicolae din Bari

Într-o seară, întorcându-mă la hotel după o zi de peregrinări, m-am simțit vinovată că, deși eram în Bari de câteva zile deja și stăteam chiar în cel mai interesant loc al său – Centrul Vechi, nu vizitasem deloc orașul. M-am hotărât brusc să nu merg direct în cameră ci să dau o tură pe malul mării și să aștept înserarea.

Când deja începuse să se întunece și nu mai putea fi vorba să fac fotografii mi-am amintit de Sfântul Nicolae din Bari. Biserica care îi poartă numele era chiar alături de hostelul meu și, pentru că pe cer se adunau nori de furtună și dinăuntru se auzea zumzet de cântece, m-am decis să o vizitez, cu toate că până atunci o privisem cu oarecare indiferență.

Biserica Sfântul Nicolae din Bari este în același timp și catolică și ortodoxă: există o criptă la subsol unde se țin slujbele ortodoxe și unde se păstrează moaștele sfântului (o parte din ele, pentru că restul sunt la Veneția). E un loc micuț, față de sala mare de deasupra, a catolicilor, și împodobit cu podoabe și icoane strălucitoare și vechi.

Un rus stătea în genunchi în fața mormântului, adâncit în rugăciuni și gânduri, iar alături, pe lespedea de marmură, era un carnețel pe care și l-a recuperat înainte de plecare. Părea potopit de griji, rusul acesta, căci sunt sigură că era rus, iar Sfântul Nicolae ultima lui speranță. Și-n timp ce-n cripta răcoroasă doi oameni stăteau fiecare cu gândurile sale, în liniște și pace, de deasupra se auzeau cântecele de la slujba catolicilor, picurând ca din rai.

Dar cum a ajuns Sfântul Nicolae din Patara (Turcia de azi), unde s-a născut, tocmai în Bari? Păi…a fost răpit. Mai exact rămășițele sale au fost furate din mormântul său din Myra și aduse la Bari. Ulterior restul fragmentelor mai mici de schelet au fost furate și ele și duse la Veneția și uite așa ajuns precursorul lui Moș Crăciun să aibă rămășițele împrăștiate prin toată Italia.