Sunt câțiva scriitori despre care n-am scris niciodată pe blog, deși am citit cam tot ce au scris și pe care mă gândesc destul de des să îi recitesc, cu mintea și sufletul de acum, ca și cum ar fi prima oară. Mi-e greu să aleg cu cine să încep, pentru că sunt mai mulți care îmi plac pentru motive diferite: Aldous Huxley, Henry James, John Fowles, Lawrence Durrell.
Ei au fost refugiul meu într-o vreme când mă „alimentam” din bibliotecile altor oameni sau de la Biblioteca Metropolitană. Acasă la mamă aveam cel puțin un volum din fiecare scriitor menționat mai sus, așa că dragostea mea pentru ei a venit natural. Mi-e tot mai clar că lucrurile și mediul la care suntem expuși în copilărie ne trasează viața de oameni mari și ne predispun la niște obiceiuri, bune sau proaste. Copiii care citesc în copilărie și cresc într-o casă cu o bibliotecă vor citi și ca adulți și vor iubi cărțile. Pentru ceilalți este infinit mai greu să se apropie de lumile astea imaginare, dar nu cu totul imposibil.
Eu am avut norocul să trăiesc într-o casă cu cărți. Nu se găseau prea multe titluri pe vremea lui Ceaușescu (până și cărțile bune se dădeau pe sub mână, cu pile!), dar mama reușise să strângă o bibliotecă pe care o avem și acum. Avea și avantajul de a fi profesoară, deci nu era străină de lumea literelor, iar eu am citit de mic copil cărți de care îmi amintesc și acum cu nostalgie: Aventurile lui Habarnam, Andersen, basmele lui Ispirescu. La un moment dat am primit un teanc întreg de reviste Pif – ce bucurie!
L-am descoperit pe Fowles când am crescut mai mare. Cred că eram pe la liceu când am citit Colecționarul, care e chiar prima carte scrisă de Fowles și poate nici cea mai definitorie pentru el. E și un pic „scary” pentru o fată tânără, pentru că este vorba de un colecționar de femei: un tip care nu se putea integra în societate răpește o femeie care îi plăcea. Ea, frumoasă și deșteaptă, se luptă să scape, dar nu reușește și moare la final. După care el o ia de la capăt cu altcineva, pentru că devenise atât de bun la asta…
Rămâi cu un gust amar după Colecționarul, un sentiment că nu există scăpare. Și totuși, îmi amintesc foarte clar intriga, lucru care nu mi se întâmplă foarte des, pentru că am o memorie deficitară. A urmat Turnul de abanos, o colecție de nuvele cu o atmosferă de vacanță. Dar cel mai mult m-a marcat Magicianul.
Am citit cartea într-o vară toridă, în mai multe nopți albe până când am dat-o gata. Magicianul se citește ca o carte polițistă, dar nu este una și nu oferă nicio soluție la final, în schimb te bulversează atât de mult încât e greu să o ștergi din memorie. Acțiunea se petrece în insula grecească Phraxos, care nu există în realitate, sursa inspirațiilor fiind Spetses, insula în care Fowles a predat o vreme. În vara aceea am mai molipsit două persoane să citească Magicianul, cu același efect, așa că…aviz amatorilor 😊
Nu o să iau la rând fiecare carte scrisă de Fowles, găsiți destule rezumate pe net, cert e că dacă îmi cădea o carte a lui pe mână, eram cea mai fericită persoană, măcar pentru o vreme, deși cărțile lui nu sunt foarte comerciale sau ușor de digerat. Am citit Copacul, Mantissa, Omida, Iubita locotenentului francez, Daniel Martin.
Mi-au scăpat Jurnalele, pentru că nu sunt o mare cititoare de jurnale, și eseurile, din același motiv. Scriitorul a murit în 2005 în Lyme Regis, Dorset. Orășelul e faimos pentru fosile și pentru zidul din port – numit „The Cobb” – care apare în cărțile Persuasiune, a lui Jane Austen, și Iubita locotenentului francez, a lui Fowles. Și pentru că-mi place și Austen (va trebui să scriu separat despre scriitoarele iubite 😊 ), am pus pe wishlist să ajung și acolo într-o zi.
Pentru că, mi-or fi plăcând mie cărțile, dar îmi plac și călătoriile foarte mult 😊
1 comentariu
L-am descoperit pe Fowles anul asta. Prima care mi-a cazut in mana a fost Colectionarul care m-a tinut cu sufletul la gura pana la sfarsit. Nu ma asteptam ca ea sa moara. Cu cea de-a doua, Iubita locotenentului francez, mi-a mai venit sufletul la loc :). Am sa tin cont de recomandare pentru Magicianul!