Scoicile de lângă Isola Bella

Urcând spre Taormina zărisem din mașină o insuliță lipită de țărm printr-o limbă de nisip și imediat m-am gândit că vreau să ajung și acolo. Era Isola Bella, insula frumoasă, o rezervație naturală miniaturală. Întâi m-am plimbat printr-un golf cu o peninsulă plină de verdeață și un hotel de lux cu o priveliște care cred că făcea toți banii în zilele călduroase de vară, dar acum, în afară de un nene care dădea cu mopul pe acolo, nu era nici un suflet de om. Plaja era plină de pietre în toate culorile pământului, roci vulcanice poroase, cristale străbătute de vinișoare colorate, pietre dolofane, rotunjite de valuri. Am strâns o grămadă pentru colecția de pietre și am plecat spre Isola Bella, care era un pic mai încolo.

Insula a fost proprietate privată până în 1990 când a fost cumpărată de Regiunea Sicilia și transformată în rezervație naturală. Din câte am observat eu nu se poate vizita – după masa câțiva angajați cu cizme cauciucate au părăsit rezervația trăgând niște saci de menaj după ei și închizând o poartă de acces. Plaja, acum pustie, aduna tot felul de vietăți pietrificate aduse de valuri și pietricele în culori pastel. E un loc foarte frumos dacă mergi în afara sezonului turistic, când nu mai e nimeni pe acolo și te poți plimba în liniște prin golful cu stânci care răsar din mare. Altfel, în fotografiile făcute vara, locul apare înțesat de turiști și de umbreluțe.

Cum se ajunge acolo: cu mașina până pe Via Naționale sau cu autobuzul până la Taormina și de acolo pe jos, dar drumul e destul de lung (aproximativ 4 km).