Am citit acum câteva săptămâni Schimbarea de Mo Yan, scriitorul chinez care a luat premiul Nobel pentru literatură în 2012. Nu mai citisem nici o carte de-a lui până la ea, iar pe asta am luat-o pentru că promitea să povestească despre China, despre revoluția culturală și războiul din Vietnam.
Mă așteptam la ditamai tomul și la povești de groază cu Piața Tiananmen, dar m-am trezit cu o cărțulie în care autorul își povestește, șugubăț, tinerețea. E China pe care n-ai bănui-o acum, când a ajuns o mare putere mondială, dar la vremea când Mo Yan era un tinerel la liceu, era o China rurală, în care un camion rablagit Gaz 51 hrănea fantasmele unor băiețandri pentru banalul motiv că era singura mașină din toată regiunea. Iar când Mo Yan ajunge în fața unui alt Gaz 51 îi vine ideea năstrușnică să organizeze o întâlnire între cele două camioane.
Dar n–o să deconspir povestea aici – este biografia reală a scriitorului, scrisă, probabil, în stilul lui propriu (și personal). Spun „probabil” pentru că încă nu am citit Sorgul roșu, carte pe care o menționează de câteva ori și în Schimbarea. Deh, toate la timpul lor.
Și pentru că în ultima vreme am dat câteva cărți, și citite și necitite, pentru că prefer să ajungă la cineva care și le dorește decât să mucegăiască la mine în bibliotecă, o fac și pe asta cadou cuiva care își dorește să citească despre China și tinerețea lui Mo Yan 🙂 Nu trebuie decât să lăsați un comentariu mai jos, iar peste o săptămână, dacă sunt mai mulți doritori, o să fac o tragere la sorți. Expedierea “is on me”.
Later edit: câștigătoarea tragerii la sorți este Luana. Felicitări! 😊
Mie chiar mi-ai trezit interesul cu prezentarea de mai sus. Mereu mi-au placut biografiile
Si pe mine m-ar interesa cartea, foarte buna ideea ta, si eu procedez la fel cu cartile,cand nu mai am spatiu in biblioteca.Dar cele de travel nu le dau:). Mi-au placut articolele despre Japonia. Si cum ai mers singura in Egipt:)
Abia astept sa o citesc!
Am tot auzit de Mo Yan in ultima vreme,dar am zis ca trebuie sa razbesc cu teancul de carti de pe noptiera prima data.
Subiectul e asemanator cu cel din "Balzac si micuta croitoreasa chineza", carte pe care am citit-o si mi-a placut foarte mult. Cred ca si aceasta va fi la fel de interesanta 🙂
Merita citita.
Prezentarea facuta de tine mi-a starnit interesul asupra cartii si asupra autorului.
Multumesc frumos pentru pont!
Pare interesanta, abia astept sa o citesc.
Mi-ar placea sa o citesc.
si eu, si eu..