M-a prins toamna asta tot pe drumuri și tare mă bucur că am apucat să vizitez și câte ceva prin România. De data asta am ajuns în Buzău și în Prahova cu o excursie organizată de Castle Break. Traseul a fost București → Sărata-Monteoru (Vila-conac Monteoru) → Chițorani (Conacul Domniței Ralu) → Urlați (Conacul Bellu) → București. Am tot sperat să fie soare, după care, văzând prognoza de ploaie, am sperat măcar să nu mai plouă. N-a plouat, dar nici lumină bună pentru fotografii n-am avut.
Vila-Conac Monteoru de la Sărata-Monteoru
Conacul lui Grigore Constantinescu-Monteoru, care a înființat stațiunea balneară Sărata-Monteoru și s-a îmbogățit din petrol, se află într-o stare destul de proastă. Pe ici, pe colo, s-au mai păstrat elemente de decor – uși pictate și câteva piese de mobilier ponosite.
Vestea bună e că au început lucrările de restaurare după ce proprietatea a fost retrocedată moștenitorilor săi și s-ar putea să vedem conacul într-o stare mult mai bună peste câțiva ani. Parcul dendrologic, cu specii de arbori autohtoni și exotici, e plin de buruieni, m-am băgat prin niște hățișuri din care de abia am mai ieșit. Au rămas la fel de frumoase foișorul și capela familiei, de peste drum, ceva mai bine păstrată.
Vila Monteoru este momentan închisă publicului larg, am putut-o vizita doar cu această excursie. Tot a lui Monteoru este și fosta Casă a scriitorilor din București, de pe Calea Victoriei. Casa Monteoru din capitală a fost și ea retrocedată moștenitorilor (Ioana Angelescu, strănepoata lui Grigore Monteoru, și mama sa, Nora-Geta Angelescu Monteoru).
În 2013 Ioana Angelescu spunea într-un interviu că vrea să transforme casa într-un centru multicultural, dar probabil e foarte greu să realizezi lucrul ăsta, căci n-am văzut nicio schimbare acolo în ultimii trei ani.
Lucruri utile: Vila Monteoru se găsește în stațiunea buzoiană Sărata-Monteoru, momentan nu se poate vizita.
Conacul Domniței Ralu
În Chițorani ne-am oprit la Conacul Domniței Ralu, un conac boieresc construit în 1925 și restaurat în 2015 de un ploieștean care l-a transformat în pensiune cu restaurant. Fiind într-o regiune viticolă foarte bună (zona Dealul Mare), produc și vinuri roșii și albe, care se pot cumpăra direct de acolo. Conacul arată foarte bine și a fost restaurat respectând stilul original. Partea mai puțin bună e că nu prea ai ce vedea acolo, cel puțin nu într-o zi mohorâtă de noiembrie. M-am plimbat puțin prin jur, dar cum tocmai plouase peste noapte m-am înnoroiat bine și a trebuit să mă întorc.
Amuzant este că turul s-a numit ”Ospăț la conac”, dar am făcut foamea vreo două ore până a venit primul fel. Trezită cu noaptea în cap de abia așteptam să înceapă ospățul, dar poveștile (prea lungi) spuse de proprietar și degustarea care a precedat masa (o oră și jumătate!), au făcut ca ciorba de cocoș să apară pe masă după ora două.
După care, dezastru, a mai durat o oră întreagă să aducă felul doi! Se pare că, deși meniul a fost comunicat încă de marți, cei de la conac au înțeles 32 de meniuri în loc de 42, așa că probabil au trebuit să mai taie iute niște găini și un purcel, altfel nu îmi explic de ce s-au mișcat atât de încet. Mâncarea a fost bună, dar ce folos dacă în așteptarea ei a trebuit să mănânc două felii de pâine goală?!
Lucruri utile: Conacul Domniței Ralu se găsește în satul Chițorani, o cameră dublă costă 220 lei, fără mic dejun, iar o sticlă de vin produsă la conac costă 30 de lei.
Conacul Bellu din Urlați
Spre deosebire de conacul din Sărata-Monteoru, Conacul Bellu din Urlați a fost bine întreținut și în incinta lui funcționează un muzeu în care se găsesc mobile și alte obiecte originale. Din păcate am ajuns prea târziu – cum n-am mai plecat din Chițorani la 3, cum era programat, ci aproape la ora 4, am ajuns la Conacul Bellu la apusul soarelui.
Repede grupul s-a împărțit în două: o parte a rămas să viziteze foișorul de la intrare, alții s-au îndreptat spre conac. Eu am fugit pe alee, de-a dreptul, ca să mai prind un pic de lumină și să pot fotografia conacul fără oameni peste tot. Fiind deja târziu nici nu s-a mai pus problema să explorez pădurea din jur, care pare destul de mare, așa că mi-am propus să revin acolo primăvara-vara ca să mă uit la toate pe îndelete.
La Conacul Bellu fotografiatul în interior este interzis, o amară ironie, Alexandru Bellu fiind la vremea lui un pasionat fotograf. De altfel, în foișor este amenajată o expoziție cu fotografiile sale (și acolo fotografiatul e interzis, nu vă faceți iluzii!).
Cum în momentul în care se dădeau indicațiile astea prețioase cu fotografiatul interzis eu țopăiam pe afară să prind ultimele umbre de lumină, când am intrat în conac m-am strecurat direct în salon și-am tras niște cadre, până când am fost prinsă de unul dintre angajați. Am auzit-o după aceea pe doamna care ne-a făcut turul ghidat mirându-se că ”nici până acum nu a auzit lumea de noi” – chiar așa, oare de ce?
Conacul e construit în stil vechi românesc și are două saloane tematice, unul oriental și unul japonez, cu multe obiecte care au aparținut baronului, inclusiv niște fotolii interesante care se transformă în scaune pentru rugăciune. Etajul nu se vizitează, dar se poate intra în beci unde sunt tot felul de utilaje și niște butoaie uriașe. Până am ajuns la foișor se întunecase bine de tot, iar într-o oră am fost înapoi în București.
Lucruri utile: Conacul Bellu se găsește în localitatea Urlați, taxa pentru vizitarea muzeului este 8 lei, taxa pentru vizitarea foișorului este 8 lei.
Lucruri utile
Am vizitat conacele cu o excursie de o zi organizată de Castle Break, prețul a fost 190 lei, cu tot cu masa de prânz.
