Santa Lucia, Caraibe, sau Saint Lucia: viața într-un paradis verde cu doi Piton, Pigeon Island, Tet Paul Nature Trail, Sulphur Springs, Sugar Beach, Project Chocolat, Fond Saint Jacques și Soufrière.
Sosirea în Santa Lucia
Cum arată viața în paradis într-un loc ca Santa Lucia Island? E destul să te uiți în jur și te învelești într-o frumusețe miraculoasă. Totul este verde pur și pleznește de viață, oamenii sunt primitori, iar viața este bună.
Santa Lucia sau Sfânta Lucia este singura țară din lume numită după o femeie. Este un stat independent, parte din Commonwealth și avându-l pe regele Charles ca suveran, după ce britanicii și francezi s-au luptat pentru a avea suveranitate acolo.
De la aeroport am luat-o pe jos să găsesc un autobuz și, chiar acolo, pe un drum oarecare, am zărit o parte din frumusețile insulei.
Soufrière
Soufrière e un oraș liniștit și mai curat decât capitala Castries. Există o plajă cu vedere spre unul dintre Piton, o piață de legume și o autogară din care pleacă autobuzele spre Castries (19 EC), Vieux Fort (7 EC) și Fond Saint Jacques (2.75 EC).
Cascada Toraille
Sunt multe cascade în Santa Lucia, Toraille e prima care mi-a ieșit în cale venind dinspre Fond Saint Jacques. Cascada are un mic bazin natural în care te poți îmbăia, dar îmi amintesc cu plăcere de banana bread cumpărate de la o tanti de acolo. Erau ca niște mini-cozonaci cu nucă, foarte buni.
Diamond Falls
Diamond Falls e pe domeniul unor frați francezi care l-au primit cadou de la Regele Louis XVI. Este și o mică grădină botanică acolo, atracția principală fiind cascada și băile termale de alături, cu proprietăți despre care se zice că sunt miraculoase. Apa e caldă și e relaxant să stai acolo, mai ales dacă prinzi o perioadă mai liberă, fără grupuri mari de turiști.
Pigeon Island
Zilele mele în Santa Lucia mi-au șoptit următoarele: trebuie să revin într-o zi în Caraibe pentru un workation prelungit (6 luni ajung?) în care să iau toate insulele la rând: e atâta frumusețe pe o suprafață mică și un stil de viață așa de relaxant încât aș vrea să le trăiesc pe ambele pe îndelete.
Pigeon Island e un loc de neratat dacă ajungi în Santa Lucia și vrei să vezi și altceva în afară de cei doi Piton.
Locul este o fostă insulă care a fost unită artificial cu Santa Lucia în 1972 și acum e un promontoriu deluros pe care te poți urca. În trecut, Pigeon Island a fost un avanpost militar de la care s-au păstrat câteva ruine.
Din Soufrière, Santa Lucia, am ajuns în Pigeon Island cu trei autobuze și mergând un pic pe jos. Fond Saint Jacques – Soufrière (m-a luat autobuzul chiar de pe drum, n-a mai trebuit să aștept deloc), Soufrière – Castries (drum mai lung, de vreo oră, și cu enorm de multe viraje), Castries – Gros Islet (se citește grosisle, cum l-am pronunțat eu în engleză n-a înțeles nimeni).
Când zic autobuze, nu vă gândiți la clasicele autobuze; în Santa Lucia sunt niște maxi-taxi nemarcate, fără program, care pleacă când sunt pline, la fel ca în multe alte țări de pe lumea asta. Uneori sunt microbuze moderne și noi, alteori mai învechite, dar opresc unde vrei tu și prețul este foarte mic, comparativ cu taxiurile oficiale care sunt pentru turiștii străini.
O cursă cu un autobuz din Santa Lucia costă de la 2.5 EC la 10 EC (drumul Soufrière – Castries, care probabil e cel mai lung, a fost 10 EC). Un EC este 2.67 USD și este moneda locală, Eastern Caribbean Dollar.
Am plecat dimineața târziu, am avut multe zile cu trezit dis de dimineață și am vrut să mă odihnesc măcar în weekend. Deși am sărit dintr-un autobuz în altul, mi-a luat două ore să ajung în Gros Islet, cu ceva neînțelegeri pe drum.
Șoferul mi-a spus că e și un shuttle spre Pigeon Island și aștepta ca eu să îi spun stop here, cum se face în Santa Lucia. Eu, în schimb, așteptam să îmi spună el unde să cobor. Așa că m-am dat jos la ultima stație și părea cam siderat că nu i-am spus să oprească mai devreme.
În Gros Islet, ultima stație de autobuz a fost chiar lângă plajă, așa că întâi mi-am făcut provizii: era un băiat cu sandvișuri bune pe acolo, iar dintr-un magazin mi-am luat un punch cu arahide și scorțișoară, ceva nou pentru mine, dar foarte bun.
Pentru că dolarul american e acceptat peste tot, am plătit în USD și am primit rest în EC. Foarte simplu și fără înșelăciuni, e același curs de schimb valutar peste tot.
Până la Pigeon Island sunt vreo doi kilometri, pe care i-am făcut pe malul apei în mare parte, așa că m-am oprit și pentru o baie la un moment dat. Apa a fost caldă și bună, nisipul destul de fin, dar dacă vrei ape turcoaz și nisip extrem de alb, nimic nu bate Aruba la capitolul ăsta.
Pigeon Island e parc național, așa că se plătește intrare (10 USD) și poți urca traseul până în vârful dealului pentru o priveliște fantastic de frumoasă. Se vede insula și într-o parte, și în alta, iar strâmtoarea până la Pigeon Island aduce cu insula Phi Phi din Thailanda, e o priveliște similară cu cea de acolo.
Undeva departe era un nor pe care l-am ignorat, până am observat că începe să se schimbe aerul în jurul meu. În câteva secunde norul a ajuns deasupra mea și a început să plouă cu găleata! Ploile în Santa Lucia încep brusc și se termină rapid, dar sunt destul de puternice, ca și cum dă cineva cu furtunul din cer.
Când am coborât de pe deal se vedea că se cam terminase ziua, era mai răcoare și, deși era de-abia ora două, trebuia să o iau spre casă, drumul era lung. Am aflat de la paznici că nu exista niciun shuttle spre Gros Islet, doar taxi, așa că m-am hazardat să întreb un taximetrist cât costă drumul.
25 EC mi s-a părut rezonabil, așa că am luat taxiul, dar eram udă leoarcă. Șoferul a pus o prelată pe banchetă și mi-a repetat de câteva ori că nu mă vor primi așa în autobuz.
Până la urmă am plătit doar 20 EC, pentru că n-a avut să-mi dea rest, și m-a lăsat într-un loc mai bun, lângă un Mall, de unde puteam lua autobuzul spre Castries.
În mica autogară m-am strecurat iute într-o mașină, să nu vadă că sunt încă udă, dar nu i-am păcălit! 😀 Au observat că am rochia udă și au făcut mare caz de asta, a trebuit să mă dau jos. O doamnă care vindea sucuri a vrut să-mi dea o bucată de plastic să o pun pe banchetă, dar șoferul n-a vrut, tot insista că trebuie să mă schimb.
Mall-ul era la doi pași, așa că m-am dus să fac cumpărături. Întâi la supermarket, apoi după rochii. Într-un magazin un băiat, după ce a aflat că sunt din România, mi-a povestit de un bulgar pe care îl urmărește, un influencer, care a pus Bulgaria pe hartă pentru el.
România e o țară îndepărtată de care unii localnici nici nu au auzit, așa cum nici toți românii nu știu că există Santa Lucia. Rochiile erau frumoase în magazinul acela, dar mult peste bugetul meu, pe la peste 100 USD, așa că am mers mai departe.
În sfârșit, după ce am cumpărat tot ce am avut nevoie și mi-am schimbat și rochia, m-am urcat în autobuz și am luat-o spre Castries. Capitala insulei mi s-a părut mai murdară și mai agitată decât altele vizitate pe insulă, Soufrière e mult mai liniștit și cochet.
Din Castries până în Soufrière am făcut o grămadă, se întunecase și șoferul circula cu grijă. În Santa Lucia soarele apune pe la 6.15 după masa și apusul e foarte rapid, din cauza apropierii de ecuator. Când am ajuns acasă era deja întuneric beznă. Era abia 7 seara.
Tet Paul Nature Trail
Ce de minunății poți să vezi în lumea asta! M-am dus în Santa Lucia pentru cei doi Piton – Petite Piton și Gros Piton – și într-o duminică am făcut un traseu ca să îi pot admira mai bine: Tet Paul Nature Trail – Project Chocolat – Sulphur Springs – Sugar Beach.
Duminica e zi de odihnă în Santa Lucia, iar localnicii respectă această zi: nu circulă niciun autobuz, magazinele sunt închise, oamenii se duc la biserică (unii, nu toți). Dar atracțiile turistice rămân deschise și poți folosi transportul privat, așa că din punctul ăsta de vedere duminica e o zi ca oricare alta.
Pentru că agențiile care organizează excursii iau turiști din zonele cu resorturi, nu dintr-un sat izolat ca Fond Saint Jacques, am rezervat un taxi care să mă ducă la primul obiectiv turistic și să mă ia de la Sugar Beach.
În Santa Lucia, taxiurile sunt destul de scumpe. În total am plătit 55 USD pentru două curse, iar în drum spre Sugar Beach am mai luat un taxi ad-hoc, căci timpul a trecut mult mai repede decât estimasem eu.
Primul șoc a fost dimineața, când încă dormeam și gazda mi-a bătut la ușă să mă anunțe că a venit taxiul. Am fost confuză: ceasul meu arăta ora 8, iar taxiul era rezervat pentru ora 9. Dar nu era nicio greșeală, chiar era ora 9! Dintr-un motiv obscur, ora telefonului mobil s-a resetat după ce l-am pus pe flight mode și îmi arăta altceva, deși era o oră mai târziu.
În cinci minute am fost gata și am coborât în sandale, agitată că începusem ziua cam prost. Șoferul mi-a zis că poate ar fi mai bine să mă încalț cu altceva, dacă mă duceam la Tet Paul Nature Trail. Hm, da… am urcat iar în cameră și mi-am luat tenișii, apoi am plecat.
Dacă vrei să vezi cei doi Piton mai de aproape, Tet Paul Nature Trail e cea mai bună opțiune. E un traseu ușor, de vreo 45 de minute, care te duce la un loc cu vedere panoramică.
Alternativ, se pot face drumeții pe Gros Piton, dar sunt solicitante și durează o zi. Petite Piton, deși este mai mic, e mult mai greu de cucerit, poți ajunge în vârf doar cu escaladă tehnică. Mă gândisem să fac drumeția pe Gros Piton, dar mai bine că am renunțat. Chiar și pe Tet Paul a trebuit să urc și, pe căldura aia umedă, m-am bucurat că e un traseu scurt.
Intrarea la Tet Paul costă 10 USD și primești și un ghid care merge cu tine până sus, dar eu am refuzat. Am vrut să mă bucur de priveliștea aia pe îndelete, în ritmul meu.
Și chiar am stat ceva sus. La un moment dat am rămas singură cu cei doi Piton în față și adevărata vedetă din Santa Lucia, o pisică tărcată care avea domeniul ei acolo sus. Incredibile locuri!
E așa de frumoasă insula Santa Lucia că pare ireal câteodată: totul este verde, sunt tot felul de arbori la doi pași de tine, de la cacao la un fel de ananas sau banani, cerul e perfect albastru, munții își arată căpățânile peste tot, frumos tare!
Lucruri utile: intrarea la Tet Paul Nature Trail costă 10 USD.
Fond Deux Eco Resort
După Tet Paul am luat-o pe jos pe un drum secundar. În Santa Lucia localnicii sunt foarte calzi, își fac griji să fie totul bine pentru toată lumea, așa că nu m-am mirat că un bărbat m-a întrebat dintr-o curte How is the walking?, o modalitate de a se asigura că nu m-am rătăcit pe acolo și dacă am nevoie de ajutor.
A fost o zi senină, dar cu câteva rafale scurte de ploaie, cum se întâmplă deseori pe insulă, așa că m-a stropit puțin ploaia pe drum. Cum mergeam așa, am zărit un indicator spre Fond Deux Eco Resort. Era un anunț că au și restaurant, și cum mi se făcuse deja foame, m-am oprit acolo.
Am luat ceva cu pește, apoi o cafea. Animatorul stațiunii a făcut puțină conversație cu mine crezând că sunt cazată acolo, urmau să aibă o petrecere de Paște în seara aia. M-am uitat la angajați, erau relaxați și zâmbeau fericiți, trăiau într-un paradis, pentru ei fiecare zi era așa, cu multă frumusețe.
Project Chocolat
Următoarea oprire a fost la Project Chocolat, unde este un hotel și o plantație de cacao. Se fac tururi acolo sau poți să faci o pauză de ciocolată bună, cu o priveliște la fel de frumoasă.
Lucruri utile: la Project Chocolat nu se plătește intrare. Îți cumperi ce vrei de acolo, au mâncare, băuturi, cafea și ciocolată.
Sulphur Springs
În spatele terasei de la Project Chocolat începea un drum secundar puțin circulat și am luat-o pe el ca să ajung la Sulphur Springs.
Am ajuns la o intrare secundară la care nu vindeau bilete, dar m-au lăsat să intru și să fac turul din jurul izvoarelor, urmând să plătesc la ieșire. Numele de Soufrière vine de la sulf, care se găsește din belșug în acest crater vulcanic în care gheizerele erup când e lună plină, atracția gravitațională mai mare le scoate la suprafață.
Vulcanul de acolo este activ, dar a erupt cu câteva secole în urmă și acum e monitorizat cu atenție. La fiecare șase luni vin niște specialiști și îl mai întreabă ce face.
Nu te poți plimba printre bulbuci pentru că, în urmă cu mulți ani, a fost un incident urât: un localnic a alunecat într-un izvor din ăsta și a avut arsuri de gradul doi, a stat vreo șase luni prin spitale, dar a supraviețuit. Acum Dominique trăiește în oraș, dar preferă apele mai reci, mi-a zis ghida.
Sulphur Springs e celebru pentru băile cu nămol, foarte bune pentru piele. Te dai cu nămolul ăsta mirositor și apoi te bălăcești în niște bazine. N-am mai avut chef de asta, era și multă lume, iar cu câteva zile înainte fusesem la Diamond Falls, unde mă bălăcisem fără nămol și fusese foarte bine.
Lucruri utile: la Sulphur Springs intrarea e 9 USD pentru un tur la izvoare sau 10 USD dacă vrei să faci și baia cu nămol. Într-o zi lucrătoare trece și autobuzul pe una din străzile principale.
Sugar Beach
Unul dintre paznicii de la Sulphur Springs, auzind că vreau să merg pe jos până la Sugar Beach, s-a arătat cam neîncrezător că pot face asta. Gândindu-mă mai bine, i-am dat dreptate.
Rezervasem un taxi să mă ia de la Sugar Beach la ora 5, dar deja se făcuse 3 și mi-ar fi luat peste o oră să merg pe jos. Ce rost avea să mă chinui așa? Am vrut să iau un taxi de la Sulphur Springs, dar nu era niciunul, așa că am luat-o pe jos.
Pe drum am văzut o parcare cu niște oameni și i-am întrebat de taxi. Da, putea să mă ducă colegul lui, m-a anunțat unul dintre ei, 15 USD. Și așa s-a rezolvat problema mea. Am plecat spre plaja asta privată pe care e un resort de lux și fix la intrarea pe drumul lor privat a început un mic tărăboi între șoferi.
Drumul era doar pentru o mașină, așa că atunci când veneau două din direcții opuse, una trebuia să dea înapoi o bucată de drum, altfel nu se putea. Șoferul meu făcuse asta de două ori, a treia oară speram să fie cu noroc, dar când a ajuns aproape de capăt, a apărut altă mașină care i-a blocat drumul. Celălalt șofer trebuia să dea înapoi doar câțiva metri ca să trecem și noi, dar era un om foarte încăpățânat și nu a vrut.
Șoferul meu s-a enervat, i-a zis celuilalt că acum vom sta toți pe loc și chiar am stat vreo 15 minute. În spatele șoferului încăpățânat se formase deja coadă, șoferii au ieșit să vorbească cu el, dar ăsta nu voia și pace să dea un pic înapoi. Aștepta să ne mișcăm noi vreo 500 de metri sau mai mult. În sfârșit, a dat înapoi și am ajuns la resort.
Mi se spusese că fiind plajă privată nu mă vor lăsa acolo decât cu o consumație, dar nu mi-a spus nimeni nimic de vreo astfel de regulă. Șoferul meu a anunțat paza că duce a lady la plajă și am trecut fără probleme.
Jos m-am plimbat liberă pe plajă, am făcut poze, bașca, la plecare, fata de la recepție m-a pus într-un shuttle al resortului ca să ajung la poarta principală de unde trebuia să mă preia taxiul.
Sugar Beach e un loc splendid. Dacă mă întorc vreodată în Santa Lucia, aș face efortul ăsta de a sta acolo (habar n-am cât costă!). Au o plajă între cei doi Piton, nisip fin (dar nu extrem de fin), iar priveliștea e de vis. Amuzant, dar în apă am auzit pe cineva vorbind limba română. Lumea e destul de mică, oricât de mare am crede noi că este.
Lucruri utile: nu se plătește intrare pentru Sugar Beach.
Fond Saint Jacques
Am stat în Fond Saint Jacques, un sat împrăștiat pe diverse străzi lungi pe care autobuzul o ia ba la stânga, ba la dreapta, și ajunge cam la toate casele din sat. Airbnb-ul meu, o casă privată, era cocoțat pe un deal și deseori șoferii nu mergeau până acolo.
Partea bună la viața de la țară era că mă trezeam și adormeam în sunet de păsări, insecte și brotaci. Când ieșeam pe balcon vedeam în jur doar verdeață, traficul era redus pe stradă, iar deseori eram singură în toată căsoaia. Proprietarii, oameni religioși cu citate din Biblie pictate prin casă, aveau un restaurant la vreo doi kilometri și își petreceau ziua acolo.
De Paștele Catolic am ieșit în sat să mănânc ceva. Era sărbătoare, așa că nu circula niciun autobuz și îmi propusesem să stau acasă și să lucrez lunea aia. Pe drum m-am întâlnit cu Jerme, o fată cu care mai vorbisem când am așteptat împreună autobuzul. Am întrebat-o dacă e vreun restaurant prin jur, mi-a zis că probabil e totul închis. Apoi, brusc, mi-a zis: I will cook for you!
M-a chemat la ea în casă. La intrare era un băiat care făcea reparații la tavan, ea s-a dus să gătească, a vrut să-mi facă pește pentru că sunt a guest. Au trecut și surorile ei pe acolo, apoi tatăl, a Rasta man, care cred că e un mic Casanova în sat. M-a și curtat un pic până m-am ascuns în casă pe motiv de țânțari.
Băiatul cu reparațiile și-a aprins niște iarbă pentru inspirație, că avea o bucată mai dificilă de finalizat la tavan. Apoi mi-a povestit că la anul va merge în Franța, poate la Londra și în Amsterdam for a very long time.
Rasta man mai zicea ceva, dar nu înțelegeam ce spune. Apoi a venit mâncarea după vreo două ore de așteptare și totul a fost foarte bun. Ce vreau să spun e că Paștele pentru mine a fost probabil atunci, pentru că niște oameni s-au gândit să mă hrănească pentru că eram străină acolo.
Sunt întrebată uneori dacă nu mi-e frică să călătoresc singură, că sunt oameni răi pe lume… dar dacă stai doar acasă probabil chiar ajungi să crezi asta, că lumea e un loc periculos și atât. Dar nu e totul o umbră otrăvitoare, e și foarte mult soare și, dacă stai în lumina asta, te poți vindeca de frica de oameni.
Buget pentru Santa Lucia
Pentru o ședere de opt zile în Santa Lucia am cheltuit 1031 USD, costuri logistice. Biletul de avion Miami – Soufrière a fost 505 USD cu American Airlines, variantă mai ieftină de atât nu am găsit.
Santa Lucia nu a fost o vacanță luxoasă, nici măcar nu a fost o vacanță. Am mers pe insulă ca să lucrez remote, între o călătorie mai lungă în America de Sud și America Centrală.
Am fost un călător atipic: am stat într-un Airbnb la niște localnici în satul Fond Saint Jacques, de lângă Soufrière. Am mers cu autobuzul și nu am avut nicio excursie organizată. Se poate vizita Santa Lucia pe cont propriu? Sigur că da!
Dacă avionul și cazarea au fost scumpe, restul cheltuielilor au fost mici. Un fel principal la un restaurant pentru localnici din Soufrière a costat cam 10 USD. În oraș există câteva mici supermarketuri de la care m-am aprovizionat cu mâncare pentru micul dejun. Iar autobuzul a costat cam 50 de cenți pe drum.
| Cheltuială | Lei | USD |
|---|---|---|
| Miami-Santa Lucia | 2.333 | 505 |
| Cazare Soufriere | 1.818 | 405 |
| Intrare Cascada Toraille | 12 | 3 |
| Intrare Cascada Diamond | 29 | 6 |
| Autobuze Fond Saint Jacques-Gros Islet | 26 | 6 |
| Intrare Pigeon Island | 45 | 10 |
| Taxi Gros Islet | 42 | 9 |
| Autobuze Gros Islet-Fond Saint Jacques | 27 | 6 |
| Taxi | 112 | 25 |
| Intrare Tet Paul Nature Trail | 45 | 10 |
| Intrare Drive in Volcano | 40 | 9 |
| Taxi Sugar Beach | 67 | 15 |
| Taxi | 142 | 32 |
| Taxi Vieux Fort-Saint Lucia Airport | 25 | 6 |
| Total | 4.762 | 1.031 |
Vacanță Santa Lucia
În Santa Lucia majoritatea zborurilor sunt din Statele Unite ale Americii, așa că sunt mulți turiști americani peste tot și poți plăti în USD oriunde, chiar și la un magazin din sat.
Moneda locală este EC – East Caribbean Dollar, 1 USD = 2,67 EC, și peste tot se practică același curs. Nu variază de la loc la altul, ca în Cuba.
Costurile sunt mari pentru turiști, mai ales taxiurile, cazarea în resorturi și mâncarea la restaurantele pentru turiști. Aeroportul principal este în sudul insulei, în Vieux Fort, și am aflat de la gazda mea că un taxi de acolo până în Soufrière costă 75 USD. Nu există transport public la aeroport, așa că am căutat alte soluții și am aflat că pot lua un autobuz din Vieux Fort.
De la aeroport poți lua un taxi, dar online părea că e vreo 25 USD doar pentru trei kilometri, așa că am renunțat și am mers pe jos. Era la amiază și pe drum m-am oprit pe diverse plaje pentru fotografii.
Când am făcut drumul invers, la plecarea din Santa Lucia, am întrebat la autogară de un taxi și am luat o mașină obișnuită care m-a dus la aeroport pentru 15 EC.
Cazare în Santa Lucia
Cazarea e mai scumpă pe insulă, așa că am căutat ceva mai ieftin și inițial am făcut o rezervare pe Booking, la o casă din Soufrière. Cu o seară înainte de check-in am intrat în panică: tipul de cazare mi s-a părut dubios, am vorbit cu el la telefon și părea că nu prea știe cine sunt, apoi pe WhatsApp m-a întrebat dacă aia e poza mea și dacă îmi poate trimite o poză cu el.
Am anulat și am rezervat ceva pe Airbnb. Ulterior m-am gândit că poate am exagerat eu. Cei din Santa Lucia vorbesc pocit o engleză cu creolă, din care deseori nu am înțeles nimic. Cât am stat acolo, doi localnici diferiți m-au anunțat, după ce m-au întrebat de unde sunt, că „I’m looking for a wife!”, dar pe tonul ăla vesel din Caraibe, în care ești relaxat și glumeț, viața e ușoară și bună. Ce atâtea griji?
Am stat într-un Airbnb lângă Soufrière. Cazarea a fost 405 USD pentru opt nopți. Exista un Airbnb mai ieftin în Vieux Fort, dar Vieux Fort e în sudul insulei, departe de obiectivele turistice.
Transport pe insulă
Cei de pe insulă susțin că au autobuze, dar e o glumă. Sunt niște microbuze nemarcate, fără program, care circulă când sunt pline și au avantajul că opresc oriunde ai tu nevoie pe o rută prestabilită. Călătorii independenți în Santa Lucia sunt extrem de puțini. Am stat opt zile acolo și am mers doar cu autobuzul, o singură dată am văzut niște backpackeri care făceau același lucru.
Limba
În Santa Lucia se vorbește engleza și creola, iar denumirile sunt în general franceze cu pronunție franceză. Dar dacă îi întrebi pe localnici dacă vorbesc franceza, îți vor spune că nu, doar vecinii din Martinique fac asta. Iar dacă vrei să zbori în Franța, cel mai bine mergi cu feribotul acolo, asta e cea mai bună opțiune.
Deseori mi-a fost mai greu să îi înțeleg decât pe cei din țările latine, care vorbesc într-o spaniolă pe care n-am învățat-o niciodată formal. Totul e îngânat, molfăit, lungit, prelungit cu vocale: Soufrière e ”sufre”, Gros Islet e ”grosisle” și tot așa. Dar ei sunt prietenoși, relaxați și cu simțul umorului, așa că orice interacțiune e una plăcută.
În Santa Lucia oamenii lucrează în turism sau agricultură. Chiar a fost amuzant că Ivel, un localnic, mi-a povestit că se face farming, dar pronunțând famine. Am fost siderată, nu înțelegeam de ce făceau foame pe acolo. A tot repetat famine până mi-a picat fisa într-un final că spunea farming.
Oamenii
Una din surprizele de pe insulă au fost oamenii. Sunt foarte chill, atenți să îți fie bine chiar dacă nu te cunosc, binevoitori și veseli. Nu vezi oameni stresați, agitați, nervoși… de ce ar fi? E insula paradis, din care nu mai vrei să pleci vreodată.
